Cuvântul zilei, 2 ianuarie 2013

RECONQUISTA [rekonkísta], denumirea perioadei, din istoria Pen. Iberice, cuprinsă între sec. 8 și 15, dominată de lupta pentru eliberarea terit. ocupate de arabi și de berberi. O importanță crucială în timpul R. a avut-o lupta din 16 iul. 1212 de lângă Las Navas de Tolosa în care forțele creștinilor, comandate de regele Alfons VIII al Castiliei, au înfrânt armata maură a Almohazilor. Cu toate că începând de la mijlocul sec. 13 creștinii eliberaseră cea mai mare parte a Pen. Iberice, R. a luat sfârșit abia în 1492, o dată cu cucerirea Granadei (asediată din 1481). În timpul R. s-au format regatele León, Aragón, Navarra, Castilia și Portugalia. Perioada R. a avut un rol important în dezvoltarea economică și politică a statelor iberice, accelerând formarea statelor unitare Spania și Portugalia; în același timp a contribuit la creșterea devotamentului față de Regalitate și Biserică; spre sfârșitul ei se instituie Inchiziția.
Arhiva cuvintelor zilei
Cuvântul zilei de 2 ianuarie în alți ani:

2025: garnizoană
Pe 2 ianuarie 1905, la începutul războiului ruso-japonez, garnizoana rusă din Port Arthur s-a predat armatei japoneze după 11 luni de rezistență. Portul, de importanță strategică pentru că oferea acces la provincia chineză Manciuria, a trecut de la un colonizator la altul. Astăzi Beijingul este suveran asupra orașului.
2024: decoleta
Pe 2 ianuarie 1812, Napoleon i-a făcut o vizită lui Benjamin Delessert, om de afaceri care începuse să producă zahăr din sfeclă folosind un procedeu revoluționar. În fața muncitorilor și a ministrului său de interne, împăratul, sedus de idee, i-a pus pe piept antreprenorului propria cruce a Legiunii de Onoare! Procedeul lui Delessert a fost de interes strategic pentru că urma să înlocuiască zahărul din trestie care nu mai ajungea în Franța din cauza blocadei continentale.
2023: hipertermie
În 1906 americanul Willis Carrier obține brevetul pentru invenția primului aparat de aer condiționat din lume.
2022: inconveniență
S-a născut în 1886 Apsley Cherry-Garrard, zoolog și explorator britanic, participant la expediția Terra Nova a lui Robert Falcon Scott în Antarctica. În 1922 Cherry-Garrard povestește în cartea Cea mai proastă călătorie din lume (în engleză The worst journey in the world) despre dificultățile întâmpinate în expediție, despre cauzele rezultatului său dezastruos și despre semnificația suferinței umane în condiții extreme.
2021: macrobie
S-a născut în 1903 japoneza Kane Tanaka care la 118 ani este în prezent cea mai longevivă persoană în viață.