stătătoáre s. f., pl. stătători
Sursa: DMLR (1981) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1.Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2.(Înv.:despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Valery | Semnalează o greșeală | Permalink

STĂTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care stă (pe loc); care nu se mișcă; imobil. ◊ Apă ~oare apă care nu curge. 2) și adverbial : De sine ~ care nu depinde de nimeni; independent. /stat + suf. ~ător
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STĂTĂTÓR adj. stagnant. (Ape ~oare.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STĂTĂTÓR adj. v. durabil, fixat, sedentar, stabil, statornic, trainic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Stătător ≠ curgător
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. și pl. de síne stătătoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

stătătór adj. m., pl. stătătóri; f. sg. și pl. stătătoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink