14 definiții pentru stătător

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STĂTĂTOR, -OARE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător.

STĂTĂTOR, -OARE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător.

stătător, ~oare [At: CORESI, L. 503/4 / Pl: ~i, ~oare / E: stat1 + -ător] 1 a (D. ape; îoc curgător) Care nu curge Si: necurgător, stagnant (1), stătut2 (6). 2 a (Înv) Staționar (1). 3 a (Înv; d. oameni) Stăruitor (7). 4 a (D. însușiri, manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) Stăruitor (9). 5 a (Îvp; d. construcții, mai ales d. poduri) Stabil (1). 6-7 sf, a (Îs) Piatră ~oare Piatra de jos din podul morii, desupra căreia se rotește alergătoarea Si: zăcătoare. 8 a (Îvp; d. așezări oamenești, domicilii, sedii etc.; îoc provizoriu) Stabil (8). 9 a Care se află sau care este așezat într-un loc. 10 sm (Îvr; îs) ~ înainte Conducător (1). 11 sm (Reg; la unele jocuri de copii cu mingea) Jucător care stă la prinsul mingii. 12 sm (Reg; îs) ~ bun Girant1. 13 a (Reg; îs) Vinchi ~ Colțar (12) (la tâmplărie). 14-15 smf, a (Asr; îoc normal) (Populație) sedentară. 16 a (Înv) Neclintit. 17 a (Îla) De sine ~ Care poate exista și se poate menține, poate acționa etc. prin propriile sale puteri sau însușiri Si: independent. 18 a (Îal) Care nu depinde de altcineva sau de altceva Si: independent. 19-20 smf, a (Înv) Existent (1). 21 a (Asr) Durabil (1). 22 a (Înv; d. unități militare) Activ (2). 23 a (Înv; d. unități militare) Permanent. 24 a (Înv; d. proprietăți, robi etc.) Inalienabil, ereditar și scutit de impozite și de prestații. 25 a (Înv) Definitiv (1). 26 a (Înv; îla) ~ la cuvânt Care își ține cuvântul dat. 27 a (Înv) Neclintit.

STĂTĂTOR, -OARE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă; nemișcat, fix. Cîte stele sînt pe cer Pînă-n ziuă toate pier, Numai două-s stătătoare Pîn’la răsărit de soare. ALECSANDRI, P. II 190. Am trecut prin Kemene, unde să trece gîrla Zam pe pod stătător, frumos și temeinic. GOLESCU, Î. 173. ◊ Apă stătătoare v. apă (I 2). Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra de dedesubt, fixă, din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Învechit, despre oameni, în opoziție cu nomad) Cu locuință statornică într-un loc; stabil. Mulți au murit de inimă rea, văzîndu-se deveniți stătători, dar cei cari au rămas muncesc pămînt. GHICA, S. XIII. 3. (În expr.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni; independent. Scenele și actele rămase vor fi de sine stătătoare. CARAGIALE, O. III 220.

STĂTĂTOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care stă (pe loc); care nu se mișcă; imobil. ◊ Apă ~oare apă care nu curge. 2) și adverbial: De sine ~ care nu depinde de nimeni; independent. /stat + suf. ~ător

stătătór, -oáre adj. (d. stat, a sta, ca dătător d. dat). Care nu curge, stagnant: ape stătătoare. Fig. Vechĭ. Permanent, trainic: binele e gingaș și nu în multă vreme stătător (Cost. 1, 290). V. nestătator.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

stătător adj. m., pl. stătători; f. sg. și pl. stătătoare

stătător adj. m., pl. stătători; f. sg. și pl. stătătoare

stătător adj. m., pl. stătători; f. sg. și pl. stătătoare

stătătoare s. f., pl. stătători

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STĂTĂTOR adj. stagnant. (Ape ~oare.)

STĂTĂTOR adj. v. durabil, fixat, sedentar, stabil, statornic, trainic.

stătător adj. v. DURABIL. FIXAT. SEDENTAR. STABIL. STATORNIC. TRAINIC.

Intrare: stătător
stătător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stătător
  • stătătorul
  • stătătoru‑
  • stătătoare
  • stătătoarea
plural
  • stătători
  • stătătorii
  • stătătoare
  • stătătoarele
genitiv-dativ singular
  • stătător
  • stătătorului
  • stătătoare
  • stătătoarei
plural
  • stătători
  • stătătorilor
  • stătătoare
  • stătătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stătător, stătătoareadjectiv

  • 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă; (în special despre ape) care nu curge. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cîte stele sînt pe cer Pînă-n ziuă toate pier, Numai două-s stătătoare Pîn’ la răsărit de soare. ALECSANDRI, P. II 190. DLRLC
    • format_quote Am trecut prin Kemene, unde să trece gîrla Zam pe pod stătător, frumos și temeinic. GOLESCU, Î. 173. DLRLC
  • 2. învechit (Despre oameni) Cu locuința statornică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: stabil
    • format_quote Mulți au murit de inimă rea, văzîndu-se deveniți stătători, dar cei cari au rămas muncesc pămînt. GHICA, S. XIII. DLRLC
  • chat_bubble locuțiune adjectivală De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: independent
    • format_quote Scenele și actele rămase vor fi de sine stătătoare. CARAGIALE, O. III 220. DLRLC
etimologie:
  • Sta + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.