spălare sf [At: (a. 1646), ap. CADE / Pl: ~lări / E: spăla] 1 Curățare a ființelor sau a lucrurilor de murdărie, de impurități etc. cu ajutorul apei (cu săpun, cu leșie, cu detergenți, cu substanțe chimice etc.), al benzinei etc. Si: spălat¹ (1), spălătură (1), (îrg) spălătorie (5), (reg) lăut. 2 (Îs) ~a cărbunilor Operație de sortare umedă a cărbunilor bruți, prin care se obțin unul sau mai mulți produși, fiecare cu un procent anumit de cenușă și de steril. 3 (Pop; îs) ~a oaselor Sărbătoare religioasă care se prăznuiește la 11 noiembrie. 4 Operație prin care se îndepărtează impuritățile din conglomerate, minereuri sau metale cu ajutorul unui curent de apă Si: spălat¹ (2). 5 (Înv) Spălătură (9). 6 (Bis; fig) Ispășire. 7 Exercitare de către ape, ploi etc. a unei acțiuni de desprindere și de înlăturare prin transport a unor componente ale solului Si: erodare (1), eroziune (1), roadere, săpare, spălătură (10), șiroire.

SPĂLARE, spălări, s. f. Acțiunea de a (se) spăla; spălat, spălătură. Și luni întregi primeneală și spălare nevăzînd... Porunci nevestii sale A-l la și a-l primeni. PANN, P. V. I 97.

spălare s. f. în sint. s. spălarea banilor Investirea banilor ◊ „murdari”, obținuți pe căi ilegale, în afaceri ◊ „curate”, legale ◊ „O lege din 1992 pedepsește aspru crima organizată; din iunie 1993 va apărea [în Japonia] și o lege contra spălării banilor.” ◊ „22” 18 XII 92 p. 13. ◊ „[...] cazinoul [din Herculane este] locul de spălare a banilor [...]” R.l. 16 IV 93 p. 9 (traduce fr. blanchir de l’argent, des capitaux)

spălare f. 1. acțiunea de a (se) spăla; 2. Spălarea vaselor, sărbătoare ce cade la 11 Noemvrie.

SPĂLA, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa unii dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

spăla vtra [At: COD. VOR.² 21^r/9 / V: spela / Pzi: spăl / E: ml *experlavare] 1-2 vtr A (se) curăța de murdărie, de impurități etc. cu ajutorul apei (cu săpun, cu leșie, cu detergenți, cu substanțe chimice etc.), al benzinei etc. Si: (reg) a (se) la. 3 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe cap sau (cuiva) capul (cumsecade) A certa rău pe cineva Si: a ocărî. 4 vt (Îe) A-și ~ obrazul A face față unei situații. 5 vt (Îae) A scăpa de rușine. 6 vt (Pop; îe) A ~ cuțitul (ori paloșul sau brațul) în cineva (sau în sângele cuiva ori, înv, întru sânge) A lovi pe cineva cu cuțitul Si: a înjunghia. 7 vt (Îe) A ~ în sânge A răzbuna pe cineva. 8 vt (Reg; îe) A-și ~ gura A-și aduce insulte unul altuia. 9 vt (Reg; îe) A fi ~t cu zahăr în gură A vorbi frumos. 10 vt (Reg; îae) A fi plăcut la vorbă. 11 vt (Reg; îe) A-și ~ gâtul (sau beregata) A consuma o băutură alcoolică. 12 vt (Reg; îe) A-și ~ hainele A-și bate joc de cineva. 13 vt (Reg; îe) A ~ multe A vorbi despre lucruri fără importanță Si: a spune verzi și uscate. 14 vt (Pop; d. femei; șîe a ~ cămașa (ori flori) A avea menstruație. 15 vt (Reg; îe) A ~ de păcate (pe cineva) A omorî. 16 vt (Arg; îc) ~-varză (sau –linte, -poamă) Sabie (1). 17 vt (Fam; îac) Om fricos. 18 vt (Fam; îac) Om de nimic Si: golan (3). 19 vr (Înv; îe) A se ~ pe mâini sau (sau pe bot, rar, pe buze, pe dinți) de ceva A scăpa de cineva. 20 vr (Îae) A pierde o situație favorabilă. 21 vr (Îae) A-și pierde speranța de a recăpăta un lucru. 22 vr (Fam; îe) ~-te (sau spălați-vă), să se spele pe cap Descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. 23 vtrp (C. i. impurități, murdărie etc.) A îndepărta cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc., al benzinei etc. pentru a curăța pe cineva sau ceva. 24 vt (C. i. conglomerate, minereuri sau metale) A supune unui curent de apă pentru a separa impuritățile. 25-26 vtr (Fig) A dispărea sau face să dispară Si: a (se) șterge. 27-28 vtr A (se) limpezi. 29-30 vtr A (se) purifica. 31 vtrp (Reg) A (se) curăța (moara sau o parte a ei) după ce s-a măcinat porumb, orz, ovăz, cu o mică cantitate de măciniș. 32-33 vtr (Fig; d. pisici) A (se) linge și a(-și) netezi blana. 34 vr (Ban; Trs) A se decolora (2). 35 vt (Bis; fig) A ispăși (păcate, greșeli etc.). 36-37 vtr (Bis; fig; adesea udp „de”) A (se) mântui. 38-39 vtrp (C. i. insulte, greșeli de comportare etc.) A fi iertat sau face să fie iertat, ispășind o pedeapsă Si: a (se) răscumpăra. 40 vtrp (Pex; c.i. reputația cuiva) A (se) reabilita. 41 vr (Reg) A se achita de o datorie. 42 vt (D. ape, ploi etc.; c. i. soluri, terenuri etc.) A exercita o acțiune de înlăturare prin transport a unor elemente componente Si: a eroda (1), a roade¹, a săpa. 43 vr (Trs; d. pământ) A se surpa în urma unei inundații sau a unei ploi abundente. 44 vt (Înv; d. râuri; c. i. regiuni, localități) A traversa. 45 vt (Înv; pex; d. râuri; c. i. regiuni, localități) A trece pe lângă... 46 vtrp (Îvr; d. mări, oceane) A (se) mărgini. 47 vt (Îvr; c. i. pomi fructiferi sau părți ale lor) A stropi. 48 vt (Fam) A face să piardă un bun prin înșelătorie. 49 vt (Fam; pex) A jefui. 50 vtrp (Pop; c. i. scânduri) A (se) rindelui. 51 vt (Fam) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele).

spela v vz spăla

SPĂLA, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

SPĂLA, spăl, vb. I. 1. Tranz. A îndepărta murdăria de pe ceva cu ajutorul unui lichid (de obicei al apei). Își spălă frumușel mînile de lut și porni iarăși la drum. CREANGĂ, P. 288. Colo-n vale la fîntînă Două fete spălau lînă. ALECSANDRI, P. A. 51. Era vineri, cînd femeia unui gospodar dintr-un sat megieș cu satul nostru s-a apucat să spele cămeșile. ȘEZ. I 59. Eu mă duc, mîndră-n cătane, Tu rămîi de-mi spală haine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 307. O mînă spală pe alta și amîndouă obrazul. ◊ (Glumeț) La mîndruța-n joc voinică, Spală oala tu, pisică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. ◊ (Poetic) Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in. IOSIF, T. 65. ◊ (Absol., subînțelegîndu-se rufe de pat, de corp) De ce port cămașă neagră?... Că mi-e nevasta beteagă. Ori beteagă, ori nebună, Că nu mi-a spălat de-o lună. HODOȘ, P. P. 150. ◊ Expr. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu fața curată. (Cu pronunțare regională) Varsă sudori, cît învîrt colacii din cuptior; – că doar deodată cu sara, le trebuie să aibă cu ce-și spala obrazul înaintea plugarilor. ȘEZ. III 178. A spăla (pe cineva) pe cap = a certa (pe cineva), a mustra rău, a ocărî, a batjocori. Cum am să-l spăl pe cap cînd l-oi prinde, cu principiile d-sale! CARAGIALE. O. VII 136. A spăla putina v. putină. ◊ Compus: spală-varză = om de nimic, flecar, palavragiu. El de-acum n-o să mai crează C-un golan, un spală-varză, De rusale-adus aice Poate casa ca să-i strice. GANE, N. II 30. ♦ (Familiar, complementul indică o persoană) A purta cuiva de grijă (spălîndu-i rufele). Era lucru firesc ca el să nu rămîie stingher. Cum ar fi putut să-și poarte așa singur gospodăria? Cine-i gătea de mîncare, cine-l spăla, cine-i așternea patul? SLAVICI, V. P. 24. ♦ Fig. A limpezi, a curăța, a purifica (îndepărtînd ceea ce întunecă sau acoperă). Cerul acoperit de nori îl spală vîntul. STANCU, D. 63. ◊ Refl. Noaptea, s-au spălat nourii de pe cer. SADOVEANU, F. J. 762. ♦ Fig. (Familiar) A lua cuiva ceva (cu forța sau prin înșelătorie); a jefui. Cutare a spălat pe cutare de zece capre ș-o mială. DELAVRANCEA, H. T. 111. 2. Refl. A se curăța de murdărie (cu apă, cu săpun); a-și curăța corpul. Își văzură gîturile rupte, murdare și păroase. De cînd nu s-au mai spălat? SAHIA, N. 73. Sîmbătă de amiază-n jos Mă lau și mă spăl frumos. ȘEZ. I 13. ◊ (Urmat de determinări arătînd partea corpului care se curăță sau stratul de murdărie îndepărtat) Se spălă pe față de sînge. DUMITRIU, N. 162. Pe palme să mă spăl eu De sîngele frate-meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. Cînd fu cătră dimineață Popa se spăla pe față. ALECSANDRI, P. P. 97. ◊ Expr. A se spăla pe mîini sau (tranz.) a-și spăla mîinile v. mînă. (Familiar) Spală-te pe cap = (exprimînd un sentiment de dezinteres) descurcă-te, fă ce știi (ca să ieși din încurcătură). ◊ Fig. Se spălase în Ozana de toate îndoielile și prinsese sub malul bulboanei și doi păstrăvi. SADOVEANU, F. J. 537. Că nu curge ceea vale Să mă pot spăla de jale; Că nu curge cel izvor Să mă pot spăla de dor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 217. (Subiectul este lucrul care trebuie îndepărtat) Cele răle să se spele. CREANGĂ, A. 60. Astă insultă se poate spăla numai cu viața. BOLINTINEANU, O. 399. 3. Tranz. (Despre ape, valuri) A roade pămîntul, a-l lua și a-l duce cu sine; a mînca, a săpa. Uneori e o noapte senină de vară... alteori, o ploaie necontenită spală pămîntul cu înverșunare. BOGZA, C. O. 288. ◊ (Poetic) Dragostea de astă-vară Uitată-i pe prispă-afară, Ori pe prispă am uitat-o, Ori că ploaia mi-a spălat-o, Sau tîlharii mi-au furat-o. SEVASTOS, C. 105. 4. Tranz. A uda (din belșug). Aud că e o femeie tînără, bună, simțitoare; poate că s-ar fi îndurat de nenorocirea mea. Oh, i-aș fi spălat picioarele cu lacrămi. NEGRUZZI, S. I 52. 5. Tranz. A supune unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenți. A spăla aurul.

spăla vb. I în constr. a spăla bani A investi bani obținuți pe căi ilegale în afaceri legale v. narcorublă (1993) (traduce fr. blanchir de l’argent, des capitaux)

spălare-gresare s. f. Activitatea de spălare și gresare (a mașinilor) ◊ „Cu titlu de exemplu amintim aici crearea unor stații sezoniere de spălare-gresare și mici intervenții în Capitală și în alte orașe mari din țară.” R.l. 21 V 77 p. 5 (din spălare + gresare)

A SPĂLA spăl tranz. 1) A curăța cu apă (sau cu alt lichid). ~ rufele. ◊ A-și ~ obrazul a scăpa de rușine. 2) (despre ape) A roade treptat; a eroda. 3) (despre ape) A uda pe toată întinderea (țărmuri); a scălda. 4) (minereuri) A supune unui proces de separare a părților componente (cu ajutorul apei sau a altui lichid). /<lat. experlavare

spălà v. 1. a curăța cu apă: a spăla rufe, vase; 2. a se face curat: a se spăla pe obraz; fig. a se spăla pe mâini, a nu lua răspunderea, a arunca vina asupra altuia. [Lat. EX-PER-LAVARE].

spăl, a -á v. tr. (lat. *ex-péllavo, *-pellavare [ex-per-lavo]. – Spăl, spelĭ, spală: să spele. V. laŭ). Curăț cu un lichid: a spăla rufe, a spăla paharu, îmĭ spăl mînile. Fig. Șterg, fac să se uĭte: a spăla pin sînge o ofensă. V. refl. Mă curăț cu apă: cînd ne sculăm din somn, ne spălăm pe mînĭ și pe față. Fig. Nicĭ cu Dunărea nu te veĭ spăla. A-tĭ spăla mînile, a te descărca de răspundere, a fugi de responsabilitate (ca Pilat). Spală-te (saŭ freacă-te) pe cap cu acest lucru saŭ cu acest om, se zice ironic cînd unu cere cu insistență un lucru și, în sfirșit, i-l daĭ ca să scapi de el saŭ cînd îțĭ aduce pe cap un om importun cu care, la urma urmeĭ, tot el trebuĭe să se plictisească.

spălare s. f., g.-d. art. spălării; pl. spălări

spălare s. f., g.-d. art. spălării; pl. spălări

spălare s. f., g.-d. art. spălării; pl. spălări

spăla (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. spăl, 2 sg. speli, 3 spală; conj. prez. 1 sg. să spăl, 3 să spele; imper. 2 sg. afirm. spală

spăla (a ~) vb., ind. prez. 3 spală; conj. prez. 3 să spele

spăla vb., ind. prez. 1 sg. spăl, 3 sg. și pl. spală; conj. prez. 3 sg. și pl. spele

SPĂLARE s. v. erodare, eroziune, roadere, săpare, șiroire.

SPĂLARE s. 1. spălat, (reg.) lăut. (~ pe cap.) 2. spălat, spălătură, (înv. și reg.) spălătorie. (La prima ~ a rufelor.)

spălare s. v. ERODARE. EROZIUNE. ROADERE. SĂPARE. ȘIROIRE.

SPĂLARE s. 1. spălat, (reg.) lăut. (~ pe cap.) 2. spălat, spălătură, (înv. și reg.) spălătorie. (La prima ~ a rufelor.)

SPĂLA vb. 1. (reg., mai ales în Transilv.) a (se) la. (S-a ~ pe corp.) 2. (reg., mai ales în Transilv.) a la, (reg.) a zoli. (A ~ rufele cu leșie.) 3. a scălda, a uda. (Marea ~ țărmul.)

SPĂLA vb. v. eroda, ispăși, izbăvi, mântui, parcurge, pedepsi, purifica, răscumpăra, răzbuna, roade, salva, săpa, străbate, traversa.

spăla vb. v. ERODA. ISPĂȘI. IZBĂVI. MÎNTUI. PARCURGE. PEDEPSI. PURIFICA. RĂSCUMPĂRA. RĂZBUNA. ROADE. SALVA. SĂPA. STRĂBATE. TRAVERSA..

SPĂLA vb. 1. (reg., mai ales în Transilv.) a (se) la. (S-a ~ pe corp.) 2. (reg., mai ales în Transilv.) a la, (reg.) a zoli. (A ~ rufele cu leșie.) 3. a scălda, a uda. (Marea ~ țărmul.)

spăla (-l, -at), vb. – A curăța cu apă. – Mr. aspel, spilare, megl. spel, spilari, istr. spelu. Lat. perlavāre, cu s- lat. sau expresiv (Cipariu, Gram., 314; Cihac, I, 141; Meyer, Alb. St., IV, 99; Candrea, Éléments, 73; Crețu 369; Pușcariu 1613; Candrea-Dens., 936; REW 3044; Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 618), conservat numai în rom. (Rosetti, I, 171) și în alb. shpëljań (Philippide, II, 641). Această etimologie a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXVI, 100, care propune lat. *expellāre, de la pellis, puțin convingător. Der. spălat, adj. (curățat cu apă; îngrijit, dichisit); spălat, s. n. (spălare); nespălat, s. m. (murdar, soios); spălător, adj. (care spală; s. n., cîrpă de bucătărie; s. n., lavabou); spălătoare, s. f. (lighean, vas de spălat); spălătoareasă (var. spălătoriță), s. f. (femeie care spală rufe); spălătorie, s. f. (s. f. (încăpere de spălat rufe); spălătură, s. f. (spălat; lături); spală-varză, s. m. (fanfaron); spălăci, vb. (a spăla prost, de mîntuială; refl., a-și pierde culoarea, a se decolora), cu suf. expresiv -ci (după Pușcariu, Dacor., III, 678, de la un lat. *experlavicāre); spălăcitură, s. f. (obiect decolorat; lături); spălăcioasă, s. f. (plantă, Senecio vernalis), transpunere a it. spellicciosa (Candrea), sau a numelui științific.

SPĂLARE. Subst. Spălare, spălat, spălătură, lăut (pop.), lăutoare (reg.), lăutură (reg.). Baie, îmbăiere, fereduire (reg.); scăldat, scăldare (rar), scăldătoare (pop.), scăldăciune (reg.). Săpuneală, săpunire, săpunit. Clătire, clătit, limpezeală, limpezit. Săpun, săpunel (dim.); șampon; detergent; sodă. Baie, vană, cadă, scăldătoare (pop.), scaldă (pop.); lighean; albie, covată, copaie (reg.); lavoar, lavabou, chiuvetă; bideu. Spălător, duș, baie. Baie, feredeu (reg.); baie turcească; baie romană; baie finlandeză, saună. Bazin, piscină. Spălătorie chimică, curățătorie. Spălător. Adj. Spălat, spălățel (fam.), curat, curățel (dim.). Săpunit. Limpezit, clătit. Lavabil. Vb. A (se) spăla, a (se) la (reg.), a (se) îmbăia, a (se) feredui (reg.), a (se) scălda, a (-și) face baie. A săpuni, a leșia (reg.), a zoli (reg.). A clăti, a clătări (reg.), a limpezi. V. curățenie, recipient.

SPĂLARE (< spăla) s. f. Acțiunea de a (se) spăla. ♦ (Geogr.) Acțiune de eroziune exercitată de apa provenită din precipitații și care se scurge pe întreaga suprafață a terenului, ducând la o denudare relativ uniformă a reliefului; este cunoscută și sub denumirea de eroziune în suprafață (lamelară). Sin. șiroire.$

MANUS MANAT LAVAT (lat.) o mână spală pe alta – Aforism al filozofului pitagorician Epiharm, preluat ulterior de Seneca și de Petroniu. Exprimă ideea colaborării în sens bun, uneori în sens rău.^[1]

Il faut laver son linge sale en famille (fr. „Rufele murdare trebuie spălate în familie”) – Voltaire a adresat aceste cuvinte enciclopediștilor, sfătuindu-i să nu aducă în public certurile dintre ei. Dar expresia ar fi rămas poate necunoscută, dacă n-ar fi reluat-o Napoleon. (Balzac, în romanul Eugenie Grandet, o atribuie chiar direct lui Bonaparte). Într-o faimoasă diatribă, rostită la 1 ianuarie 1814 în fața deputaților care începuseră a cîrti împotriva lui și a administrației imperiale, Napoieon spuse: „Dacă aveți a vă plinge, trebuia să așteptați alt prilej cînd, în fața sfetnicilor mei sau chiar în fața mea, v-ați fi spus plîngerile și, în măsura în care ar fi fost întemeiate, vi le-aș fi satisfăcut. Dar explicația ar fi avut loc între noi, căci în familie, nu în public, se spală rufele murdare”. LIT.

a nu se spăla pe dinți de dimineață expr. a vorbi obscen.

a se spăla ca pisica expr. 1. (iron.) a se spăla superficial. 2. a fi neglijent.

a se spăla pe mâini (ca Pilat din Pont) expr. a nu se implica într-o dispută; a nu-și asuma responsabilitatea într-o situație critică.

a se spăla pe picioare în damigeană expr (glum. – d. femei) a avea picioare foarte subțiri.

a spăla bani expr. a introduce pe piață bani proveniți din activități ilegale.

a spăla pe cineva pe cap expr. a certa.

a spăla putina expr. a fugi; a pleca precipitat / în goană / pe furiș.

a-și spăla obrazul expr. a se reabilita.

spală-te pe cap! expr. descurcă-te singur, cu propriile puteri!