căutare avansată
Din totalul de 22 sunt afișate 19 definiții pentru „rudă”   declinări

RÚDĂ1, rude, s. f. 1. Persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sânge sau prin alianță; rudenie (2), rubedenie. ◊ Expr. A avea rude la Ierusalim = a avea persoane influente care îți acordă protecție; a avea proptele. Pe rudă (și) pe sămânță = a) pe toți, fără excepție, până la unul; b) peste tot. ♦ Familie, neam, viță. 2. (Pop.) Soi, sămânță de animale sau de plante. ◊ Loc. adj. De rudă = de prăsilă, de reproducție. Berbec de rudă. – Din bg. roda.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

RÚDĂ2, rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oiște, proțap. – Din magh. rud, sb. ruda.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

RÚDĂ1, rude, s. f. 1. Persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sânge sau prin alianță; rudenie (2), rubedenie. ◊ Expr. A avea rude la Ierusalim = a avea persoane influente care îți acordă protecție; a avea proptele. Pe rudă (și) pe sămânță = a) pe toți, fără excepție, până la unul; b) peste tot. ♦ Familie, neam, viță. 2. (Pop.) Soi, sămânță de animale sau de plante. ◊ Loc. adj. De rudă = de prăsilă, de reproducție. Berbec de rudă. – Din bg. roda.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RÚDĂ2, rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oiște, proțap. – Din magh. rud, scr. ruda.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

rúdă s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RÚDĂ s. neam, rubedenie, rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are câteva ~ foarte apropiate.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÚDĂ s. v. băț, categorie, clasă, coadă, culme, drug, familie, fel, gen, generație, minereu, neam, nuia, oiște, par, popor, populație, prăjină, proțap, seminție, soi, specie, speță, tip, vargă, varietate, viță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÚDĂ ~e f. Fiecare dintre persoanele care se află în legături de rudenie, privite în raport una față de alta; neam. ◊ (A avea) ~e la Ierusalim a fi în relații bune cu persoane care pot face protecție; a avea proptele. [G.-D. rudei] /< bulg. roda
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÚDĂ1, rude, s. f. 1. Persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sînge sau prin alianță. Venise la singura rudă rămasă în viață, fratele mamei. BART, E. 42. Toate rudele o mîngîiau cu vorba, ca să-i facă curaj. BUJOR, S. 39. Din copi­lăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă, care să-l ocrotească și să-l ajute. CREANGĂ, P. 139. ◊ A fi rudă (sau rude) cu cineva sau a-i fi (cuiva) rudă = a face parte din aceeași familie, a se înrudi (cu cineva). Om bun, dumneata trebuie să fii rudă măcar de departe cu unul Ion Creangă, care a trăit în tîrgul Ieșilor. SADOVEANU, E. 103. Toți sînt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. DELAVRANCEA, S. 222. A se ține rudă cu (cineva) = a se socoti din aceeași familie, din același neam cu (cineva). ◊ Expr. Rude la Ierusalim = persoane care-ți fac protecție, care-ți acordă sprijin nemeritat; proptele. Dar oameni cu proptele ! Nu știu cum vine asta... – Ce sînt proptelele ? – Rude la Ierusalim, băiete... STANCU, D. 290. Pe rudă (și) pe sămînță = a) pe toți, fără excepție, pînă la unul, pe de-a-ntregul. Minunat om era pentru bolnavi căpraru Cărămidă. Îi cunoștea pe toți pe rudă și pe sămînță. MIRONESCU, S. A. 125. Păsări-Lăți-Lungilă ade­menea zburătoarele – și jumulite, nejumulite, ți le păpa pe rudă pe sămînță, de nu se mai stăvea nimene cu păseri pe lîngă casă de răul lui. CREANGĂ, P. 247; b) peste tot. O să-l caut pe rudă pe sămînță și o să-l găsesc, din pămînt, din iarbă verde. VISSARION, B. 96. 2. (Învechit și popular) Familie, neam, viță. A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești O prea frumoasă fată. EMINESCU, O. I 167. 3. (Popular) Soi, sămînță, rasă de animale, (mai rar) de plante. ◊ Loc. adj. De rudă = de prăsilă, de reproducție. Berbec de rudă. ◊ (Rar, în legătură cu oa­menii) Acuma nu mai sînt nici un fel de oameni opăciți pe pămînt, li s-a pierdut ruda la toți. ȘEZ. III 31.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RÚDĂ2, rude, s. f. (Regional) 1. Prăjină, par, drug. Iau mai înainte de toate două năfrămi... le prind de partea superioară a unei rude frumos împestrită. MARIAN, NU. 267. Armele lor cele mai cumplite Era furce și rude de șatră. BUDAI-DELEANU, Ț. 66. Rudă lungă, fără umbră (Valea). GOROVEI, C. 391. 2. Oiște, proțap. Cocoșul, urcat pe ruda carului, își înălță creasta împreună cu un picior, făcînd găinilor din preajmă-i semn să tacă. DAN, U. 215. Un car cu cîte două proțapuri sau rude. MARIAN, O. II 286. Dragă, hai de mă sărută, Că-ți dau boii de la rudă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 78. ♦ Carîmb (2). Gujbă se numește în Transilvania o împle­titură de carpăn, cu care se leagă leucele de rudele carălor. MARIAN, O. II 395.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

rúdă (persoană, obiect) s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

rúdă (rúde), s. f.1. Viță, rasă. – 2. Națiune, popor. – 3. Familie, casă. – 4. Rubedenie, neam. Sl. rodŭ, bg. roda, cf. rod (Cihac, II, 316; Șeineanu, Semasiol., 195; Candrea), dar rezultatul ou este greu de explicat. Din această cauză, Tiktin a preferat să pornească de la sl. ruda „minereu”, care pare greu de admis semantic. Poate roadă, care convine cu privire la sens, s-a contaminat cu rudă „par”, dacă acest cuvînt înseamnă uneori „ramură”, fiindcă ideea de „ramură” e legată strîns de cea de „familie”. Oricum, der. lui rudă pornind de la rod este evidentă, mai ales în der. ca rudaci, rudățea. Der. rudi (var. înrudi), vb. (a deveni rudă); rudenie (var. rubedenie), s. f. (rudă, înrudire; relație strînsă, membru de familie), a cărui der. pare să fi suferit influența sb. rodbina „rudă” (Scriban); rudaci, adj. (berbec de prăsilă); rudățea, adj. (oaie de prăsilă).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

rúdă (rúde), s. f.1. (Mold., Trans.) Par, prăjină, prepeleac. – 2. Oiște, proțap. Sb. ruda (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Tiktin; Rosetti, II, 82).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

rudă f. 1. familie: de rudă mare împărătească; 2. care este din aceeaș familie: cu rudele daraveri să n´aibi; pe rudă, pe sămânță, cu totul, pe de-a întregul: ți-le papă pe rudă pe sămânță CR. [Vechiu-rom. rudă, neam («Moisi scoase pre ruda ovreiască din robia lui Faraon», MOXA) = slav. RODŬ, neam, generațiune: astăzi, în sens de «consângean», evoluțiune analogă sinonimului neam].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

rudă f. Mold. Tr. 1. oiște: cal de rudă; 2. prăjină de întins hainele (în casele țărănești). [Origină necunoscută].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) rúdă f., pl. e (bg. roda, rudenie. Cp. și cu rus. ruda, mină, mineral, sînge. V. rod 1 și rudă 3). Vechĭ. Neam, rasă, generațiune: om de mare rudă. Azĭ. Neam, persoană înrudită: mĭ-a sosit o rudă. A fi rudă cu cineva, a fi înrudit cu el. Rude de sus, de jos, de alăturĭ, ascendențĭ, descendențĭ, colateralĭ. De rudă (vest), de sămînță, p. reproducțiune: oĭ de rudă. Pe rudă, pe sămînță (est), pe un cap, toțĭ: dihoru a ucis găinile pe rudă, pe sămînță (La Dos. pre [!] rudă și pre semănătură, adică „după asemănare”, cum se vede din vgr. katá génos kai kath´ ῾omoióteta. Biblia, Gen. 1, 11).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) rúdă f., pl. e (ung. rúd, prăjină; sîrb. ruda, oiște. Cp. și cu lat. rŭdis, f., băț cu care se exercitaŭ gladiatoriĭ). Trans. Prăjină pe care se țin haĭnele în casele țărăneștĭ (culme). Par, părîngă. Ceatlăŭ, prăjină adăugată la căruță ca să se înhame înc´un cal: cal de rudă. Tînjala. – În Ml. rud, n., pl. urĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

3) rúdă f., pl. e și ruzĭ (sîrb. bg. rúda, rus. rudá, mineral, mină; vsl. ruda, metal. V. rudar). Serbia. Mină, baĭe.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

rúdă, -e, s.f. – Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei; împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 de cm. din marginea de jos a fiecăreia: „Ruda avea și o semnificație socială, indicând starea economică a gospodarului (...). În unele case înstărite, paralel cu prima rudă se așază încă una, aranjată în același fel” (Stoica, Pop 1984: 85); „Du-te, mamă, și pețé / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea” (Bârlea 1924 I: 218). – Din sl. ruda.
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink