RUDĂ², rude, s. f. (Regional) 1. Prăjină, par, drug. Iau mai înainte de toate două năfrămi... le prind de partea superioară a unei rude frumos împestrită. MARIAN, NU. 267. Armele lor cele mai cumplite Era furce și rude de șatră. BUDAI-DELEANU, Ț. 66. Rudă lungă, fără umbră (Valea). GOROVEI, C. 391. 2. Oiște, proțap. Cocoșul, urcat pe ruda carului, își înălță creasta împreună cu un picior, făcînd găinilor din preajmă-i semn să tacă. DAN, U. 215. Un car cu cîte două proțapuri sau rude. MARIAN, O. II 286. Dragă, hai de mă sărută, Că-ți dau boii de la rudă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 78. ♦ Carîmb (2). Gujbă se numește în Transilvania o împletitură de carpăn, cu care se leagă leucele de rudele carălor. MARIAN, O. II 395.