PÓTERĂ, poteri, s. f. Ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care aveau misiunea de a urmări și de a prinde pe răufăcători și pe haiduci. [Pl. și: potere. – Var. (reg.) pótiră s. f.] – Din bg., scr. potera.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PÓTERĂ ~i f. (în epoca medievală) Grup de oameni înarmați (în special arnăuți), având ca sarcină paza stăpânirii și a orânduielilor ei. [G.-D. poterii] /<bulg., sb. potera
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

póteră, pótere, s.f. 1. (înv.) ceată, grup de oameni (în special arnăuți) înarmați, care urmăreau pe răufăcători și pe haiduci. 2. (reg.) herghelie de cai; haită de lupi.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

póteră (pótere), s. f. – Patrulă, rond, grup de urmăritori ai unui evadat. Sl. potĕra „persecuție” (Miklosich, Lexicon, 648; Cihac, II, 281), cf. bg. poter, sb. potjera, slov. potir, megl. putirés „a prinde”. – Der. poteraș, s. m. (polițai, ipistat).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

póteră s. f., g.-d. art. póterei; pl. pótere
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

poteră, potere s. f. (intl.) denumire generică dată poliției.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a avea potera-n cârcă expr. (intl.) a fi căutat de poliție: a fi dat în urmărire generală
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink