poteră, poteri, s.f. – Grup de oameni înarmați, patrulă: „Cum îl văd că a intrat în șezătoare, toată potera a dat năvală în casă, sărind la Pintea” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 222). ♦ (onom.) Poterașu, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din bg., scr. potera (Scriban, DEX, MDA).