paucă¹ sf [At: BARONZI, L. 116 / V: (reg) peucă / Pl: ~uce / E: ger Pauke] 1 (Îrg) Timpan Vz tâmpină, tobă. 2 (Mol; îf peucă) Fluier cu care se joacă copiii, făcut dintr-o coajă de salcie, dintr-o frunză de ceapă etc.

paucă² sf vz poc²

peucă sf vz paucă¹

poac i vz poc¹

poc⁴ sn [At: ALR II/I, MN 18, 6932/310 / Pl: ~uri / E: cf pocumpăr] 1 (Reg) Favorit pe obraz. 2 (Pex) Muscă.

poc³ s [At: L. COSTIN, GR. BĂN. II, 153 / Pl: nct / E: nct] (Reg) Nuia.

poc² sn [At: PĂCALĂ, M. R. 265 / V: ~ă sf paucă sf / Pl: ~uri / E: mg pók] (Trs) Boală la cai care constă din umflături foarte dure la picioare.

poc¹ i [At: DRĂGHICI, R. 74/5 / V: ~a, (reg) poac / E: fo] (Are; îcr alte interjecții) Cuvânt care redă un: 1 Zgomot înfundat produs de lovirea cu sau de un obiect tare. 2 Zgomot produs de o izbitură (puternică). 3 Zgomot produs de descărcarea unei arme de foc. 4 Zgomot produs de ceva care cade cu putere. 5 Zgomot produs de ceva care plesnește sau crapă. 6 Zgomot produs de bătăile repetate la ușă.

poca i vz poc¹

pocă¹ sf vz poc²

țoc-în-poc si [At: MÎNDRESCU, I. G. 98 / V: țoc-un-poc (S și: țocunpoc), țocumpoc, țoac-în-poac, țac-în-pac, țeac-un-pac (S și: țeacunpac) / E: ger (mit) Sack und Pack, mg cakompakk] 1 (Reg; Îlav) Cu ~ Cu toate lucrurile pe care le are cineva. 2 (Pex; îal) Cu totul. 3 (Arg; îe) A fi agățat cu ~ A fi prins asupra faptului.

PAUCĂ, pauce, s. f. (Germanism învechit) Tobă (în formă de ceaun) cu o singură suprafață de percuție și care este acordată; tîmpină. Începură a suna din tobe, din pauce, din trîmbițe și din surle. ODOBESCU, S. I 72. – Pronunțat: pau-că.

POC interj. Onomatopee care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de o descărcătură de armă, de ceva ce plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc. V. boc, trosc, pleosc. Ajung în pădure, opresc carul; poc! poc! trosc! se aude în toate părțile și cînd cel dintîi copac a căzut la pămînt... s-aruncă asupră-i și-l urcă în car. SEVASTOS, N. 82. Sloboade pușca și face poc! RETEGANUL, P. III 14. Nici una, nici două, poc cu maiul în capul tîlharului. ȘEZ. III 23.

POC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de lovirea a două obiecte tari, de o împușcătură etc.). /Onomat.

paucă f. tâmpină: începură a suna din pauce, din trâmbițe și din surle OD. [Nemț. PAUKE].

poc! int. exprimă sgomotul ce face un corp când lovește pe altul sau când crapă: poc! cu măciuca. [Onomatopee].

páucă f., pl. e (germ. pauke, d. lat. búccina, bucĭum. V. peucă). Vechĭ. Timpină, tarabană.

péŭcă f., pl. ĭ (cp. cu germ. pauke, timpină, tarabană, d. lat. bŭccina, goarnă. V. paucă). Mold. nord. Un fel de bîzîitoare lungă de vre-o 8-10 c.m. făcută dintr’o bucată de lemn, dintr’un fuștel de ceapă, dintr’o crănguță de salcie saŭ din gîterează de găină. (Se joacă copiiĭ cu ĭa). – În sud țúflică.

poc, interj. care arată sunetu cĭocanuluĭ de fer care lovește în metal, huĭetu uneĭ pocniturĭ de pușcă, a uneĭ loviturĭ în capu cuĭva ș. a. V. pac, boc, cĭoc, pleosc, trosc.

paucă (înv., reg.) (desp. pau-) s. f., g.-d. art. paucei; pl. pauce

paucă (înv., reg.) (pau-) s. f., g.-d. art. paucei; pl. pauce

paucă s. f. (sil. pau-), g.-d. art. paucei; pl. pauce

poc interj.

paucă (pauce), s. f. – Tîmpină, tobă. Germ. Pauke (Tiktin). Pare să fie dubletul lui peucă, s. f. (Mold., fluier), cf. Scriban.

poc interj. – Imită zgomotul produs de o lovitură sau de un trosnet. Creație expresivă, cf. boc, cioc, toc. – Der. pocni (var. pocăi, pocăni, megl. pucănés), vb. (a plesni, a trosni; a face explozie; a lovi), cu suf. expresiv -ni, ca boc(ă)ni, cioc(ă)ni, tocăni (după Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 269; Byhan 327 și Tiktin, din sl. poknati „a se rupe”, cf. slov. pôkniti, sb., rut. puknuti, rus. puknutĭ; dar legătura pare întîmplătoare); pocneală, s. f. (plesnire, trosnet); pocnet, s. n. (explozie, detonare; trosnire); pocnit, s. n. (trosnet, pîrîit); pocnitoare, s. f. (șfichi; petardă); pocănitoare, s. f. (un fel de morișcă); pocănea, s. f. (titirez, hădărău la moară); pocnitură, s. f. (lovitură).

INTELLIGENTI PAUCA v. SAPIENTI SAT.

PĂUCA, Simona (n. 1969), gimnastă română. Campioană olimpică (Los Angeles, 1984) cu echipa și în proba de paralele inegale.

PĂUCA, com. în jud. Sibiu, situată în pod. Secașelor; 2.187 loc. (2003). În satul P., menționat documentar în 1309, au fost descoperite vestigiile unei așezări neolitice (milen. 3 î. Hr.), în care s-au găsit vase ceramice pictate, figurine antropomorfe ș.a. În satul P. se află o biserică ortodoxă, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18) și o biserică evanghelică (1804), iar în satul Presaca, biserica de lemn Sf. Treime (sec. 18).

Păuc/a, -escu, -eș, -ină v. Pauc 1-3.

PAUCĂ s. v. timpan.

POC interj. 1. pac! (~! se aude o armă de foc.) 2. boc! (~! se aude în poartă.)

paucă s. v. TIMPAN.

POC interj. 1. pac! (~! se aude o armă de foc.) 2. boc! (~! se aude în poartă.)

paucă, pauce, s.f. (înv. și reg.) 1. instrument muzical de percuție; timpan. 2. fluier făcut din creangă de salcie de copii.

poc², pocuri, s.n. (reg.) nuia.

poc³, pocuri, s.n. (reg.) favorit (pe obraz).

poc¹, pocuri, s.n. (reg.) boală a cailor manifestată prin umflături la picioare.

poc, pocuri, s.n. (reg.) Pachet, colet; paclă. – Din germ. Pack „pachet”, it. pacco „pachet”, magh. pakk (MDA).

poc, pocuri, (poac), s.n. – (reg.) Pachet, colet; paclă. – Din germ. Pack „pachet”, it. pacco „pachet”, magh. pakk (MDA).