pășună sf vz pășune

PĂȘUNA, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște¹ (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce și a supraveghea vitele, oile la păscut; a paște¹ (2), a păstori. – Din pășune.

părșune sf vz pășune

pășuna v [At: (a. 1735) URICARIUL, XXI, 157 / V: (reg; cscj) ~ni / E: pășune] 1 vi (D. animale erbivore) A paște³ (1). 2-3 vt (Fșa; d. oameni) A păstori (1-2). 4 (Înv; c. i. plante, terenuri cu iarbă) A pune animalele să pască.

pășune sf [At: PSALT. HUR. 68²/11 / V: (reg) ~nă, părș~ / E: ml pastio, -onem] 1 Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc³ vitele Si: (pop) păscătoare (2), (îrg) pascom, pașă², păștiune (reg) păscălău², păscăneț, păscătorie, păscătură, pășunare (2) pășunat (2), pășunet Vz imaș, izlaz, suhat. 2 (Prc) Vegetație ierboasă. 3 (Îrg) Pășunat (1).

pășuni v vz pășuna

PĂȘUNA, pășunez, vb. I. 1. Intranz. (Despre vite, oi etc.; la pers. 3) A paște¹ (1). 2. Tranz. (Despre oameni) A duce (animalele erbivore, turmele etc.) la pășune, a duce să pască, a păzi în timp ce paște; a paște¹ (2), a păstori. – Din pășune.

PĂȘUNA, pășunez, vb. I. 1. Intranz. A paște. Vitele satului pășunau lacom. DELAVRANCEA, V. V. 176. 2. Tranz. A supraveghea vitele, a păzi vitele cînd sînt la păscut. Ziua mai lucra ce putea pe lîngă cea casă, iar colea pe-nsărat îl trimetea stăpînul la cai pe hotar, să-i pășuneze. RETEGANUE, P. III 28. Îi dă învățături... Cum el să le pășuneze. PANN, la TDRG.

PĂȘUNE, pășuni, s. f. Loc acoperit cu iarbă, unde pasc vitele; suhat, imaș, izlaz. Făt-Frumos a încălicat iarăși pe iapă și a plecat cu ea spre pășune. POPESCU, B. IV 26. Fata... în ziua aceea s-a întors cu oile de la pășune mai tîrziu ca de obicei. CARAGIALE, O. III 194. ♦ Iarba de pe locul unde pasc vitele. Pășune bună. – Variantă: (învechit și popular) pășună s. f.

pășune-model s. f. Islaz care poate servi drept model ◊ „Transformarea acestora [a 866 ha] într-o pășune-model.” R.l. 8 III 67 p. 3; și emisiune radio 5 V 74 (din pășune + model)

A PĂȘUNA ~ez 1. intranz. (despre animale erbivore) A mânca iarbă (sau alte plante), rupând cu gura direct de pe teren; a paște. 2. tranz. (vitele) A supraveghea în timpul păscutului; a paște; a păstori. /Din pășune

PĂȘUNE ~i f. Teren necultivat acoperit cu vegetație ierboasă, unde pasc vitele; toloacă; imaș; izlaz; suhat. /<lat. pastio, ~onis

pășunà v. a duce la pășune.

pășune f. câmp de păscut. [Lat. PASTIONEM].

pășúne f. (maĭ vachĭ păștĭúne, cum maĭ zic azĭ Țiganiĭ din est, d. lat. pástio, -ónis, acțiunea de a paște, pășune; it. pasciona, fr. paisson). Loc unde pasc vitele. V. imaș.

pășunéz v. tr. (pășune). Duc saŭ păzesc la pășune.

pășuna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. pășunez, 3 pășunează; conj. prez. 1 sg. să pășunez, 3 să pășuneze

pășune s. f., g.-d. art. pășunii; pl. pășuni

pășuna (a ~) vb., ind. prez. 3 pășunează

pășune s. f., g.-d. art. pășunii; pl. pășuni

pășuna vb., ind. prez. 3 sg. pășunează

pășune s. f., g.-d. art. pășunii; pl. pășuni

PĂȘUNA vb. 1. v. paște. 2. a paște, a păstori, (înv. și reg.) a păcurări. (Gheorghe ~ vitele.)

PĂȘUNE s. v. păscut, pășunare, pășunat.

PĂȘUNE s. imaș, izlaz, (pop.) păscătoare, suhat, (înv. și reg.) păștiune, siliște, (reg.) ierbărit, păscălău, păscăneț, păscătorie, păscătură, pășunare, pășunat, pășunet, prelucă, suhăție, (prin Ban. și Transilv.) sit, (Munt. și Olt.) tabun. (Vitele pasc pe ~.)

PĂȘUNA vb. 1. a paște. (Vitele ~.) 2. a paște, a păstori, (înv. și reg.) a păcurări. (Gheorghe ~ vitele.)

PĂȘUNE s. imaș, izlaz, (pop.) păscătoare, suhat, (înv. și reg.) păștiune, siliște, (reg.) ierbărit, păscălău, păscăneț, păscătorie, păscătură, pășunare, pășunat, pășunet, prelucă, suhăție, (prin Ban. și Transilv.) sit, (Munt. și Olt.) tabun. (Vitele pasc pe ~.)

pășune s. v. PĂSCUT. PĂȘUNARE. PĂȘUNAT.

pășune (pășuni), s. f. – Loc unde pasc vitele. – Mr. pășune, istr. pășure. Lat. pastiōnem (Pușcariu 1285; Candrea-Dens., 1354; REW 6278), cf. și paște, păstor. – Der. pășuna, vb. (a paște); pășuneală, s. f. (păscut); pășunat, s. n. (păscut).