mimare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~mări / E: mima] 1 Exprimare de idei și sentimente prin gesturi sau prin mimică Si: mimesis (2). 2 Imitare de gesturi, atitudini etc. Si: mimesis (3). 3 Simulare.

MIMARE s.f. Acțiunea de a mima și rezultatul ei; imitare, interpretare prin mimică. [< mima].

MIMA, mimez, vb. I. Tranz. A reprezenta situații, sentimente etc. prin gesturi, fără cuvinte. ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

mima vt [At: CR (1836), 28^1]/1 / Pzi: ~mez / E: fr mimer] 1 A exprima idei și sentimente numai prin gesturi sau prin mimică. 2 A imita gesturi, atitudini etc. 3 A simula.

MIMA, mimez, vb. I. Tranz. A interpreta un rol, o piesă etc. sau a exprima ceva prin mimică, prin gesturi, ca un mim (2). ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.

MIMA, mimez, vb. I. Tranz. (Cu privire la o piesă de teatru, un rol etc.) A interpreta prin gesturi, ca un mim. (Fig.) Femeile îl ascultă cu interes și aprobă cu întrebări mirate, respectuos mimate, savanta expunere. CAMIL PETRESCU, T. II 90. ♦ (Cu privire la gesturi, apucături etc.) A imita. C-o ușurință uimitoare știa să mimeze gesturile. BART, E. 40.

MIMA vb. I. tr. A interpreta (un rol, o piesă) prin mimică. ♦ A imita gesturile, felul de a fi al cuiva. [< fr. mimer, it. mimare].

MIMA vb. tr. 1. a interpreta (un rol, o piesă) prin mimică. 2. a imita gesturile, vocea, felul de a fi al cuiva. (< fr. mimer)

A MIMA ~ez tranz. 1) (idei, sentimente, stări sufletești, atitudini etc.) A exprima prin mimică, fără a recurge la cuvinte. 2) (gesturile, felul de a fi al cuiva) A reproduce cu fidelitate; a imita; a copia. /<fr. mimer

mimare s. f., g.-d. art. mimării; pl. mimări

mimare s. f., g.-d. art. mimării; pl. mimări

mimare s. f., g.-d. art. mimării; pl. mimări

mima (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mimez, 3 mimează; conj. prez. 1 sg. să mimez, 3 să mimeze

mima (a ~) vb., ind. prez. 3 mimează

mima vb., ind. prez. 1 sg. mimez, 3 sg. și pl. mimează

MIMARE s. imitare, reproducere. (~ gesturilor cuiva.)

MIMARE s. imitare, reproducere. (~ gesturilor cuiva.)

MIMA vb. v. simula.

MIMA vb. a imita, a reproduce, (înv.) a închipui. (A ~ gesturile cuiva.)

mima vb. v. SIMULA.

MIMA vb. a imita, a reproduce, (înv.) a închipui. (A ~ gesturile cuiva.)

MIMARE s. f. Acțiunea de a m i m a. Exprimare a ideilor și a sentimentelor fără cuvinte, numai prin gesturi sau prin mimică. Cf. PONTBRIANT, D., DM. 2. Imitare; simulare. A scoate efecte stranii din mimarea unui. . . exces de naivitate. CONTEMP. 1 949, nr. 164, 4/1. – V. mima.

MIMÁ vb. I. T r a n z. 1. A exprima idei și sentimente fără cuvinte, numai prin gesturi sau prin mimică. Acest destoinic profesor a mimat (rostit prin semne) un cuvînt foarte elocvent. CR (1836), 28¹/1. Femeile . . . aprobă cu întrebări mirate, respectuos mimate, savanta expunere. CAMIL PETRESCU, T. II, 90, cf. 31. Trebuie să adaog că nu mă pot apropia nici pe departe de povestirea lui colorată, gesticulată și mimată. SADOVEANU, O. IX, 460. 2. A imita (gesturi, atitudini etc.). C-o ușurință uimitoare știa să mimeze gesturile. BART, E. 40. Într-o ambianță de elită, copilul mimează inconștient atitudini și gesturi inteligent. RALEA, S. T. II, 292, cf. 127. ♦ A da, în mod intenționat, o impresie falsă prin gesturi, atitudini etc.; a simula. Avea un rîs fals, nechezător, care mima veselia atît de grosolan, încît Andrei abia se stâpînea să nu-i trîntească un pumn în obraz. T. POPOVICI, S. 12, cf. 66, V. ROM. septembrie 1955, 61. - Prez. ind. : mimez. – Din fr. mimer.