MIMÁ vb. I. T r a n z. 1. A exprima idei și sentimente fără cuvinte, numai prin gesturi sau prin mimică. Acest destoinic profesor a mimat (rostit prin semne) un cuvînt foarte elocvent. CR (1836), 28¹/1. Femeile . . . aprobă cu întrebări mirate, respectuos mimate, savanta expunere. CAMIL PETRESCU, T. II, 90, cf. 31. Trebuie să adaog că nu mă pot apropia nici pe departe de povestirea lui colorată, gesticulată și mimată. SADOVEANU, O. IX, 460. 2. A imita (gesturi, atitudini etc.). C-o ușurință uimitoare știa să mimeze gesturile. BART, E. 40. Într-o ambianță de elită, copilul mimează inconștient atitudini și gesturi inteligent. RALEA, S. T. II, 292, cf. 127. ♦ A da, în mod intenționat, o impresie falsă prin gesturi, atitudini etc.; a simula. Avea un rîs fals, nechezător, care mima veselia atît de grosolan, încît Andrei abia se stâpînea să nu-i trîntească un pumn în obraz. T. POPOVICI, S. 12, cf. 66, V. ROM. septembrie 1955, 61. - Prez. ind. : mimez. – Din fr. mimer.