mieunat¹ sn [At: IONESCU-RION, C. 46 / V: (reg) miauit / Pl: ~uri / E: mieuna] 1-3 Mieunare (1-3). 4 (Fig; rar) Văicăreală.

mieunat², ~ă a [At: LM / V: (reg) miauit / E: mieuna] (Trs; d. oameni) Care vorbește cu voce plângăreață sau alintată.

MIEUNAT s. n. Strigătul caracteristic al pisicii. O privi deodată un pui cenușiu de mîță, cu ochi rotunzi, și-și ceru dreptul de lapte c-un mieunat subțirel. SADOVEANU, 32. Parcă mai aud mieunatul unei mîțe, țîrîitul unei lăcuste, ciripitul unor sturzi. IONESCU-RION, C. 46.

mĭeunát n., pl. urĭ (d. mĭaun). Acțiunea și modu de a mĭeuna: eŭ am cunoscut pisica noastră după mĭeunat.

miaui v vz mieuna

miauit¹ sn vz mieunat

miauit², ~ă a vz mieunat²

miauna v vz mieuna

miauni v vz mieuna

mieui v vz mieuna

mieuia v vz mieuna

mieuna vir [At: ANON. CAR. / V: (reg) miau~, ~uia (Pzi: 3 ~uiază), miona, zm~, (cscj) miaui, miauni, mieui (Pzi: mieuie), mioni (Pzi: 3 mionește, mione), miui / Pzi: 3 miaună / E: miau] 1-2 (D. pisici) A scoate sunete specifice speciei Si: a miorlăi (1). 3-4 A imita mieunatul pisicii. 5-6 (Fig; d. oameni) A se văicări. 7-8 (Reg; d. unele animale) A scoate sunete ascuțite, prelungi.

miona v vz mieuna

mioni v vz mieuna

miui v vz mieuna

zmieuna v vz mieuna

MIEUNA, pers. 3 miaună, vb. I. Intranz. (Despre pisici) A scoate un mieunat. Drept sub nasul lui, motanul A venit să miaune. TOPÎRCEANU, M. 39. Scîrțiie de vînt fereasta, În pod miaună motanii. EMINESCU, O. I 46.

A MIEUNA pers. 3 miaună intranz. (despre pisici) A scoate sunete prelungi caracteristice speciei; a face „miau-miau”; a miorlăi. [Sil. mie-u-] /Din miau

miaunà v. a striga ca pisica: în pod miaună motanii EM. [Onomatopee].

mĭáun, a mĭeuná, V. mĭeun.

mĭéun (est) și mĭáun (vest) v. intr. (d. mĭaŭ; it. miaulare, fr. miauler; alb. mĭaulis, mĭaunis, ngr. mĭaunizo; rus. mĭaúkatĭ – Mĭeun, mĭeunĭ, mĭaună, în vest mĭaun, mĭaunĭ, mĭaună; să mĭeune. Cp. cu scheun). Fac „mĭaŭ”: pisica mĭaună de foame saŭ de durere, mĭeunam ca să înșel pisica. – În Serbia méun, a -í, în Ban. mionesc. V. mĭorlăĭ.

mionésc, V. mĭaun.

mieunat (desp. mie-u-) s. n., pl. mieunaturi

mieunat (mie-u-) s. n., pl. mieunaturi

mieunat s. n. (sil. mie-u-), pl. mieunaturi

mieuna (a ~) (desp. mie-u-) vb., ind. prez. 3 miaună, imperf. 3 pl. mieunau; conj. prez. 3 să miaune

mieuna (a ~) (mie-u-) vb., ind. prez. 3 miaună; conj. prez. 3 să miaune

mieuna vb. (sil. mie-u-), ind. prez. 1 sg. miaun, 2 sg. miauni, 3 sg. și pl. miaună; conj. prez. 3 sg. și pl. miaune

miaună (v. mieuna)

mieuna (ind. prez. 3 sg. și pl. miaună)

MIEUNAT s. mieunare, mieunătură, miorlăială, miorlăire, miorlăit, miorlăitură, (reg.) miaun, miaut. (~ul pisicii.)

MIEUNAT s. mieunare, mieunătură, miorlăială, miorlăire, miorlăit, miorlăitură, (reg.) miaun, miaut. (~ pisicii.)

MIEUNA vb. a miorlăi, (reg.) a miorțăi. (Pisica ~.)

MIEUNA vb. a miorlăi, (reg.) a miorțăi. (Pisica ~.)

MIEUNÁT¹ s. n. Faptul de a m i e u n a; strigătul caracteristic pisicii; mieunare, mieu- nătură, (rar) miaun, miaut. Parcă mai aud mieunatul unei mîțe, țîrîitul unei lăcuste. IONESCU-RION , C. 46. O privi deodată un pui cenușiu de mîță, cu ochi rotunzi, și-și ceru dreptul de lapte c-un mieunat subțirel. SADOVEANU, B. 32. Răzbătea pînă la el mieunatul mîțelor. id. O. X, 501. Pisicile ard din ochi, dînd mieunat. TEODOREANU, M. U. 350. ♦ F i g. Scînceală, văicăreală, tînguire. Cf. LM. - Pl.: mieunaturi. – Și: (regional) miauit s.n. PONTBRIANT, LM. - V. mieuna.

MIEUNAT², -Ă adj. (Prin Transilv.; despre oameni) Care vorbește cu voce plîngăreață sau alintată. Ce muieri miauite. lm. Ce mai fete mieunate ! Com. din CLUJ. - Și: (regional) miauít, -ă adj. – V. mieuna.

MIAUÍ vb. IV v. mieuna.

MIAUÍT¹ s. n. v. mieunat¹.

MIAUÍT², -Ă adj. v. mieunat².

MIAUNA vb. I v. mieuna.

MIAUNÍ vb. IV v. mieuna.

MIEUÍ vb. IV v. mieuna.

MIEUIÁ vb. I v. mieuna.

MIEUNÁ vb. I. I n t r a n z. și refl. 1. (Despre pisici) A scoate sunete caracteristice speciei, a face miau; a miorlăi (1). Cf. ANON. CAR. Jupîneasă Mîță. . . Pre tine nimenea Cu bucurie nu te ascultă cînd mionești. ȚICHINDEAL, F. 294/10, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. [Pisicile] ȘÍ una și alta rele, mîrîia și miuia. PANN, P. V. III, 31/8. În pod miaună motanii. EMINESCU, O. I, 46, cf. id. N. 13. Va miăuna ca mâța. CONV. LIT. XI, 346. Drept sub nasul lui, motanul A venit să miaune. TOPÎRCEANU, P. 224. Miaună o pisică. TEODOREANU, M. U. 160. În încăperea pustie mieuna o mîță. CAMILAR, N. I, 103. [Motanul] mîrîia și miona încetișor. ȘEZ. I, 147, cf. IX, 25. Pisica îi mionea la cap de foame. ib. XII, 105. Să se ducă. . . unde mița neagră nu mniaună. MARIAN, D. 146. Mîța mione. H V 429. Pisica mionește. ib. IX 283, cf. ALR I 1137. ◊ Fig. Acum gloanțele, care veneau rare, miaună des. CAMIL PETRESCU, U. N. 399. ♦ A imita mieunatul pisicii. Să-l auzi cum mneună ca pisica. BOCEANU, GL. ♦ F i g. (Despre oameni) A se văita, a scînci, a plînge. Cf. LB. [Femeia] mieunîndu-se. . . fugi la părinții și frații ei și le spuse că Trifon a bătut-o. RETEGANUL, P. I, 7, cf. ALR I 82/118. 2. P.. ext. (Regional; despre iezi, cîini, păuni) A scoate sunete caracteristice speciei. Cf. H VIII 98, XVIII 304, ALR I 1152/516, ALR II 4 417/141, 334, 5 747/219. ◊ (Despre ființe fantastice din basme) Iară bala rea sări înspăimîntată Și meunînd să dusă printre stînce. BUDAI-DELEANU, T. V. 51. – Prez. ind. pers. 3: miáună. – Și: (regional) mieuiá (ALR I 1 137/343, prez. ind. miéuiază) vb. I; mieuí (ALR I 1 137/954, prez. ind. miéuié) vb. IV; miauna (PONTBRIANT, D., DDRF) vb. I; miauni (ALEXI, W.), miauí (PONTBRIANT, D.) vb. IV; mioná vb. I; mioní (prez. ind. mionește și mione), miuí vb. IV; zmieuna (ALR I 1 137/348, A III 17) vb. I. – De la miau.

MIONÁ vb. I v. mieuna.

MIONI vb. IV v. mieuna.