COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ de conducere. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement.

comandament sn [At: MON. OF. (1907) 22 / Pl: ~e / E: fr commandement] 1 Comandă. 2 Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. 3 (Îs) ~ suprem Cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. 4 Loc unde este instalat comandamentul suprem. 5 (Înv; îs) ~ (prealabil) Act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria. 6 (Fig) Sentință. 7 (Fig) Precept. 8 (Lpl) Scop.

COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement.

COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei mari unități militare. Ordinul primit de la comandament arăta limpede că materialul de război trebuie cruțat. CAMILAR, N. 1 242. ♦ Loc unde este instalat organul de conducere al unei mari unități militare. Sentinela de la comandament. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă.(Jur., în expr.) Comandamentul prealabil = act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somînd pe debitor să plătească datoria, sub sancțiunea scoaterii în vînzare a imobilului acestuia.

COMANDAMENT s.n. 1. Autoritate, putere, organ de comandă (la o mare unitate); loc unde se găsește acest organ. 2. (Fig.) Sentință, precept, normă, regulă. 3. Comandament prealabil = act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somînd pe debitor să plătească datoria. [Cf. fr. commandement, it. comandamento].

COMANDAMENT s. n. 1. organ de comandă (într-o mare unitate militară etc.). 2. (fig.) sentință, precept, normă, regulă. 3. (jur.) act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria. (< fr. commandement)

COMANDAMENT ~e n. 1) Organ de conducere militară. ◊ ~ suprem cel mai înalt organ de conducere militară în timp de război. 2) Sediu al acestui organ de conducere. ~ul diviziei. 3) fig. Ordin scurt. /<fr. commandement

comandament n. 1. ordin scurt pentru executarea unor mișcări militare; 2. autoritatea puterii celui ce comandă; 3. corp de armată: comandamentul artileriei. Sub raportul administrativ, armata noastră e împărțită în șapte corpuri sau comandamente cu reședința în București, Craiova, Galați, Iași, Constanța, Sibiu și Cluj.

*comandamént n., pl. e (fr. commandement). Ordin, comandă. (Cu acest înț. maĭ uzitat comandă). Puterea saŭ demnitatea celuĭ care comandă. Personalu și edificiu administrativ al unuĭ corp de armată: comandamentu corpuluĭ III de armată. Lege, precept: comandamentele luĭ Dumnezeŭ.

comandament s. n., pl. comandamente

comandament s. n., pl. comandamente

comandament s. n., pl. comandamente

COMANDAMENT s. v. cerință, exigență, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință.

comandament s. v. CERINȚĂ. EXIGENȚĂ. IMPERATIV. NECESITATE. NEVOIE. OBLIGAȚIE. PRETENȚIE. TREBUINȚĂ.