troieni [At: AR (1829), 197Vl 8 / P: tro-ie~ / V: (înv) ~ini / Pzi: ~nesc / E: troian¹] 1 vt A acoperi cu troiene¹ (de zăpadă) Si: a întroieni, a înzăpezi, (pop) a nămeți, (îrg) a omeți. 2 vr A se strânge în troiene¹ (de zăpadă). 3 vr (Rar) A rămâne imobilizat în mijlocul zăpezii Si: a se întroieni, a se înzăpezi. 4 vt A acoperi un obiect, îngrămădind ceva peste el. 5 vt A aduna ceva la un loc, formând grămezi, mormane Si: a îngrămădi.

TROIENI, troienesc, vb. IV. (Mai ales la pers. 3) 1. Tranz. A acoperi cu troiene de zăpadă; a înzăpezi. [Viscolul] astupa drumurile, troienea porțile, ne izbea în piepturi și ne ținea în loc. SADOVEANU, O. VIII 172. Afară era un viscol care troienise străzile. CAMIL PETRESCU, U. N. 40. Afară, viscolul troienea ușa și ferestrele casei. BUJOR, S. 33. Iarna viscolu-l ascult... Troienind cărările. EMINESCU, O. I 123. 2. Refl. A rămîne imobilizat în mijlocul zăpezii; a se înzăpezi. Ne-am troienit?... Iaca! na, și alta acum... ALECSANDRI, T. I 112. 3. Tranz. A acoperi un obiect, îngrămădind ceva peste el. Andrei privește din umbră cum bieții oameni așază racla, cum o troienesc cu flori, îi aprind făclii. GALACTION, O. I 258. ◊ Fig. Soarele spre asfințit Si-a urmat cărarea. Zi cu zi l-au troienit Vremea și uitarea. TOPÎRCEANU, P. 121. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. EMINESCU, O. I 216. ♦ A îngrămădi, a aduna la un loc. Troieni-va Teiul floarea-i peste noi. EMINESCU, O. I 101. ◊ Fig. Aleargă-n vînt și-n noapte năuc și sugrumat De gînduri troienite. COȘBUC, P. I 134.

A TROIENI ~esc tranz. 1) (drumuri sau terenuri) A acoperi cu troiene; a nămeți; a înzăpezi. 2) fig. A acoperi, îngrămădind ceva în cantitați mari deasupra. /Din troian

A SE TROIENI mă ~esc intranz. (despre vehicule sau călători) A se împotmoli în zăpadă; a se înzăpezi. /Din troian

troienì v. 1. a (se) acoperi cu zăpadă: s’a troienit drumul de fier AL. troienind cărările EM.; 2. fig. a albi: necazurile ce troienesc și îmbătrânesc fără de vreme; 3. a acoperi în genere: troieni’va teiul floarea-i peste noi EM.

troini v vz troieni

întroĭenésc și troĭenésc v. tr. (d. troĭan). Acoper cu troĭanu, nămețesc: zăpada a troĭenit casa. V. refl. Mă înțepenesc în troĭan, în zăpadă groasă: trenu s’a întroĭenit. V. împotmolesc și înzăpădesc.

troĭenésc, V. întroĭenesc.

troieni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienesc, 3 sg. troienește, imperf. 1 troieneam; conj. prez. 1 sg. să troienesc, 3 să troienească

troieni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienesc, imperf. 3 sg. troienea; conj. prez. 3 să troienească

troieni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troienesc, imperf. 3 sg. troienea; conj. prez. 3 sg. și pl. troienească; ger. troienind; part. troienit

troieni

TROIENI vb. 1. v. înzăpezi. 2. v. viscoli.

TROIENI vb. 1. a (se) înnămeți, a (se) întroieni, a (se) înzăpezi, a (se) nămeți, (reg.) a (se) omeți. (Drumurile s-au ~ ) 2. a viscoli. (Vîntul ~ zăpada.)

Troieni = Troiani.