mandulă sf [At: F (1871), 55 / V: măn~ / A și: ~dulă / Pl: ~le / E: mg mandula] (Trs) 1 Migdală (2). 2 (Atm; lpl) Amigdală. 3 Adâncitură de după urechi. 4 Genunchi al calului.

MANDULĂ, mandule, s. f. (Transilv.) Amigdală.

MANDULĂ, mandule, s. f. (Reg.) Amigdală. – Magh. mandula.

măndulă sf vz mandulă

MANDULĂ s. v. amigdală, migdală.

mandulă s. v. AMIGDALĂ. MIGDALĂ.

mandulă (mandule), s. f. – (Trans.) Migdală. Mag. mandola. – Der. mandalac (var. măndălac), s. m. (varietate de migdale, Bunium bulbocastanum), din același cuvînt mag. (Cihac, II, 513) sau din sb. mandala (Tiktin), cu suf. sl. -ak.

mandulă, mandule, s.f. – (reg.) Amigdale. – Din magh. mandula „amigdale” (DEX, MDA); cf. germ. Mandeln (Țurcanu, 2005).

mandulă, -e, s.f. – Amigdale. – Din magh. mandula; Cf. germ. Mandeln (Țurcanu 2005).

MÁNDULĂ s. f. (Transilv.) 1. Migdală, LB. Ochi mari, despicați în forma mandulelor, de o culoare particulară fizionomielor brune-luminoase. F (1871), 55. În blide mari se împărțeau. . . mandule cu zahăr. ib. (1872), 187, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. 2. (Anat.; de obicei la pl.) Amigdală. LB, cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 102, MÎNDRESCU, I. G. 67, ALRM II/I h 88. ♦ Adîncitura de după urechi (Micești-Alba Iulia). ALR I 51/136. 3. Genunchiul calului (Mintiu Gherlii-Gherla). DR. V, 300. – Accentuat și: mandúlă. – Pl.: mandule. – Și: măndúlă s. f. FRÎNCU-CANDREA, M. 102. – Din magh. mandula.

MĂNDULĂ s. f. v. mandulă.