MÁNDULĂ s. f. (Transilv.) 1. Migdală, LB. Ochi mari, despicați în forma mandulelor, de o culoare particulară fizionomielor brune-luminoase. F (1871), 55. În blide mari se împărțeau. . . mandule cu zahăr. ib. (1872), 187, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. 2. (Anat.; de obicei la pl.) Amigdală. LB, cf. FRÎNCU-CANDREA, M. 102, MÎNDRESCU, I. G. 67, ALRM II/I h 88. ♦ Adîncitura de după urechi (Micești-Alba Iulia). ALR I 51/136. 3. Genunchiul calului (Mintiu Gherlii-Gherla). DR. V, 300. – Accentuat și: mandúlă. – Pl.: mandule. – Și: măndúlă s. f. FRÎNCU-CANDREA, M. 102. – Din magh. mandula.