BLANC¹ s. n. 1. Piele de bovine sau de porcine, tăbăcită vegetal, folosită în marochinărie. 2. Fâșie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. – Din germ. Blank.

blanc¹ sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: ger Blank] 1 Piele tăbăcită, suplă și elastică, folosită în marochinărie. 2 Fâșie de material insensibil la lumină, de protecție, la capetele bobinelor de film sau ale bandei magnetice.

blanc¹ s.n. 1 Piele tăbăcită, suplă și elastică, colorată sau cu fața naturală, folosită pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2 Fîșie de material insensibil care protejează capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. • pl. -uri. /<germ. Blank.

blanc² s.n. 1 Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2 Pauză albă și tremurătoare care apare uneori în emisiunile de televiziune în urma unor defecțiuni tehnice, dînd senzația că „s-a rupt filmul”. 3 (inform.) Zonă dintr-un suport de date care nu conține înregistrări; spațiu nescris. ♦ Compact disc neinscripționat. 4 Pauză într-o înregistrare pe bandă magnetică, în emisiunile radiofonice. • pl. -uri. /<fr. blanc, engl. blank.

BLANC¹ s. n. 1. Piele tăbăcită, suplă și elastică, folosită în marochinărie. 2. Fâșie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. – Din germ. Blank.

BLANC¹ s.n. 1. Piele tăbăcită vegetal, colorată sau cu fața naturală, folosită pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. Fîșie de material insensibil care apără capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. [< germ. Blank].

BLANC¹ s. n. 1. piele tăbăcită, suplă și elastică, (colorată) pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. fâșie de material insensibil care protejează capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. (< germ. Blank)

blanc a. se zice de monedele de aur ce cântăresc drept la cumpănă: galben cu blanc. [Sas. BLANK].

blanc, -ă adj. (sas. blank, neted). Care cîntărește cît trebuĭe (vorbind de banĭ): galbenĭ blancĭ. S.n. Pele tăbăcită lăsată la culoarea naturală: un toc de pistol de blanc, nu negru. Adv. În întregime: la alegerĭ a ĭeșit blanc lista luĭ Popescu.

blanc¹ (piele tăbăcită, material insensibil) s. n.

blanc¹ (piele tăbăcită, material insensibil) s. n.

blanc (piele tăbăcită, material insensibil) s. n., pl. blancuri

MONT BLANC [mõn blã] (MONTE BIANCO), masiv muntos în Alpii Occidentali (Alpii Savoiei), cel mai înalt din Europa, situat la granița dintre Franța și Italia. Alcătuit din roci cristaline. Alt. max.: 4.807 m. Ghețari (Mer-de-Glace, Argentièrem Brenva ș.a.). Observator astronomic și meteorologic. Zonă de alpinism. Pe sub M.B., s-a construit (1965) un tunel pentru trafic rutier de 11,6 km, între Franța și Italia. Escaladat pentru prima oară de Jacques Balmat și M.G. Paccard la 8 aug. 1786.

blanc, s. invar. (intl.) bani.