ZURGĂLĂU, zurgălăi, s. m. (Mai ales la pl.) Glob metalic cu una sau mai multe găurele și cu o bilă în interior, care sună la cea mai ușoară mișcare sau atingere; clopoțel. – Cf. magh. zörogeni.^[1]

zurgălău sm [At: LB / V: (îvr) ~gal~, (înv) zărcă~, (reg) ~lau, zergălâu^[1], țurgal~, țu~ / Pl: ~ăi, (rar) ~laie sn, (rar) ~lauă sn, ~leie sn / E: mg zörgó] 1 (Mpl) Glob metalic mic cu una sau mai multe găurele și cu o bilă în interior, care sună la cea mai ușoară mișcare sau atingere Si: clopoțel (1-2), (pop) zdrăngănel (1). 2 (Rar; îs) Șarpe cu ~ăi Șarpe cu clopoței. 3 Sunet produs de zurgălăi (1). 4 (Buc; îf zurgălau; csnp) Portărel. 5 (Reg; îf zurgalău) Sârmă pentru curățat țeava pipei. corectat(ă)

zurgălău s.m. (mai ales la pl.) Glob metalic cu una sau mai multe găurele și cu o bilă în interior, care sună la cea mai ușoară mișcare sau atingere; clopoțel. Săniile cu zurgălăi... păreau un vis din alte veacuri (SADOV.). ◊ (zool.) Șarpe cu zurgălăi = șarpe cu clopoței (Crotalus horridus). • pl. -ăi. /<magh. zörgó.

ZURGĂLĂU, zurgălăi, s. m. (Mai ales la pl.) Glob metalic cu una sau mai multe găurele și cu o bilă în interior, care sună la cea mai ușoară mișcare sau atingere; clopoțel. – Cf. magh. zörögni.

ZURGĂLĂU, zurgălăi, s. m. (Mai ales la pl.) Clopoțel în forma unui mic glob de metal cu o bilă în interior, care sună la cea mai ușoară mișcare sau atingere. Zurgălăii sună mărunt, împrăștiind în întinderi clinchete argintii. SADOVEANU, O. VII 332. A oprit la poartă o sanie mică de fier și piele lăcuită, cu caii cu zurgălăi la gît. CAMIL PETRESCU, O. I 357. În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi. ALECSANDRI, P. A. 112. – Variantă: zurgalău (LESNEA, A. 77, VLAHUȚĂ, la TDRG) s. m.

ZURGĂLĂU, zurgălăi, s. m. Clopoțel de forma unui mic glob de alamă, cu una sau mai multe găurele în corpul lui și cu o bilă în interior, care sună la atingere sau prin agitare. [Var.: zurgalău s. m.] – Comp. magh. zörgeni.

ZURGĂLĂU ~i m. mai ales la pl. Clopoțel de metal, de formă sferică, cu găurele și cu o bilă înăuntru, care sună când este mișcat. /cf. ung. zörögni

țurgalău sm vz zurgălău

țurgălău sm vz zurgălău

zărcălău sm vz zurgălău

zergălâu sm vz zurgălău

zurgalău sm vz zurgălău

zurgălau sm vz zurgălău

zurgalău n. pl. Mold. clopoțel la gâtul vitelor. [Tras din ung. ZÖRGELNI, a zornăi].

zurgalăŭ și -ălăŭ m. (ung. zörgölö, care mormăĭe, zòrgòlòdni, a mormăi. V. zornăĭ). Clopoțel de tinichea compus din doŭă căpăcele concave îmbucate dintre care cel de jos are o deschizătură și care sună cînd se rostogolește o bobiță care e închisă în el. Sînt și zurgalăĭ dintr’o singură bucată turnațĭ ca și clopotele. Se întrebuințează la gîtu cailor înhămațĭ la sanie, la steaŭa cu care umblă băĭețiĭ la Crăcĭun, la picĭoarele călușarilor, care joacă jocurĭ cadențate (bătuta, Banu Mărăcine ș. a.).

zurgălău s. m., art. zurgălăul; pl. zurgălăi, art. zurgălăii

zurgălău s. m., art. zurgălăul; pl. zurgălăi, art. zurgălăii

zurgălău s. m., art. zurgălăul; pl. zurgălăi, art. zurgălăii

zurgălău, -lăi.

ZURGĂLĂU s. clopoțel, (rar) zdrăngănel. (Cai cu ~i.)

ZURGĂLĂU^[1] s. clopoțel, (rar) zdrăngănel. (Cai cu ~i.)

zurgălău (-ăi), s. m. – Clopoțel. – Var. zurgalău. Probabil în legătură cu mag. zörgeni „a bate talanga” (Cihac, II, 540); totuși cf. zurgăi, vb. (a bălăngăni), pe care Tiktin îl consideră der. de la zurgălău, și care pare mai curînd var. a lui zurui, zornăi.

ZURGALĂU s. m. v. zurgălău. [și DLRLC]

țurgălău, țurgălăi, (țingălău), s.m. – Clopoțel, zurgălău. Fus cu țurgălăi = fus care țurgălește, zdrăngănește: îmbinare specifică, fără cuie, care, la tors, sună (Memoria, 2001). În partea inferioară a fusului se îmbină bucăți mici de lemn, „replici în miniatură a savantelor îmbinări arhitectonice a bisericilor de lemn, cu îndrăznețele lor turnuri gotice” (Nistor, 1980): „Nici ai boi cu țingălauă” (Bârlea, 1924: 245). – Din zurgălău (< magh. zörgó) (MDA).

sanie cu zurgălăi expr. (deț.) lanțuri cu bile, cu care este legat deținutul.