10 definiții pentru „unison”   declinări

UNISÓN s. n. Executare de către un grup vocal sau instrumental a unei melodii la aceeași înălțime. ♦ Fig. Acord deplin, comuniune de idei, de sentimente, de interese. – Din fr. unisson, lat. unisonus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

UNISÓN s. n. Executare de către un grup vocal sau instrumental a unei melodii la aceeași înălțime. ♦ Fig. Acord deplin, comuniune de idei, de sentimente, de interese. – Din fr. unisson, lat. unisonus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

unisón s. n.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

UNISÓN n. 1) Sunet unic produs de mai multe voci sau instrumente; ansamblu de sunete produse simultan de mai multe voci sau instrumente. 2) fig. Concordanță perfectă; acord deplin. /<fr. unisson, lat. unisonus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

UNISÓN s.n. Efect obținut prin producerea simultană a unui sunet de aceeași înălțime de către două sau mai multe voci sau mai multe voci și instrumente. ♦ A cânta la unison = a executa simultan aceeași melodie pe mai multe voci sau la mai multe instrumente; (fig.) a fi (sau a lucra) în deplină concordanță cu cineva. [< fr. unisson, cf. it. unisono < lat. unus – unul, sonus – sunet].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

UNISÓN s. n. 1. executare simultană a acelorași sunete de aceeași înălțime de către două sau mai multe voci ori instrumente. 2. (fig.) acord, deplină concordanță de idei, de sentimente, de interese. (< fr. unisson, lat. unisonus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

unisón s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

unison n. 1. acord de voci sau de instrumente cari scot acelaș ton; 2. fig. acțiune simultană, acord intelectual sau moral: a se pune la unison cu cineva.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*unisón n., pl. urĭ (fr. unisson, d. mlat. unisonus, d. unus, unu, și sonus, sunet). Muz. Acord de vocĭ saŭ de sunet al instrumentelor: a cînta în unison. Fig. Acord, înțelegere: a lucra la unison.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

unison, distanță intervalică zero sau, altfel spus, intervalul* de primă*, obținut prin suprapunerea a două sunete cu înălțimi (2) identice. U. este considerat a fi o consonanță* perfectă, creând deseori sentimentul sonor al existenței unui singur sunet (senzația acustică cu atât mai pregnantă cu cât sursele sonore ce emit cele două sunete sunt mai apropiate din punct de vedere timbral*). U. joacă un rol esențial în conturarea concepției muzicale de eterofonie*, pe baza lui realizându-se unul din cele două momente fundamentale ale discursului eterofonic – momentul suprapunerii, al coincidenței celor două sau mai multor planuri melodice. El poate să se constituie într-un efect sonor remarcabil alternându-se cu situații acordice dense. Pe un u. se poate crea o tensiune paroxistică – ca urmare a a senzației de maximă acumulare – sau invers, de supremă relaxare, limpezită prin consensul general al vocilor (2). Poate fi utilizat în orchestrație* (dublaje ale instr. la u.), armonie (III, 1, 2) sau polifonie* (sublimarea unor structuri verticale), eterofonie.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink