unison, distanță intervalică zero sau, altfel spus, intervalul* de primă*, obținut prin suprapunerea a două sunete cu înălțimi (2) identice. U. este considerat a fi o consonanță* perfectă, creând deseori sentimentul sonor al existenței unui singur sunet (senzația acustică cu atât mai pregnantă cu cât sursele sonore ce emit cele două sunete sunt mai apropiate din punct de vedere timbral*). U. joacă un rol esențial în conturarea concepției muzicale de eterofonie*, pe baza lui realizându-se unul din cele două momente fundamentale ale discursului eterofonic – momentul suprapunerii, al coincidenței celor două sau mai multor planuri melodice. El poate să se constituie într-un efect sonor remarcabil alternându-se cu situații acordice dense. Pe un u. se poate crea o tensiune paroxistică – ca urmare a a senzației de maximă acumulare – sau invers, de supremă relaxare, limpezită prin consensul general al vocilor (2). Poate fi utilizat în orchestrație* (dublaje ale instr. la u.), armonie (III, 1, 2) sau polifonie* (sublimarea unor structuri verticale), eterofonie.