UNISON s. n. Efect produs de două sau de mai multe instrumente sau voci care execută același sunet. ◊ Expr. A cînta (sau a se pune) la unison = a executa simultan la mai multe voci sau instrumente aceeași melodie; fig. a fi (sau a lucra) în înțelegere deplină cu cineva. Nu reușea să se pună la unison cu ceilalți. BART, E. 200. ◊ Fig. (Adjectival) Bubuiri ce nu-ncetează Sînt un tunet unison. MACEDONSKI, O. I 201.