4 intrări

50 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STUPIT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis).V. stupi.

STUPIT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis).V. stupi.

stupit sn [At: CANTEMIR, HR. 197 / V: (reg) stop~, stru~, ~iat, ~iț, știop~, știu~, ștop~ / Pl: ~uri, (reg) ~e, ~iți sm / E: stupi] 1 (Pop) Scuipat1 (1). 2 (Îe) A avea ~ la gură Se spune despre o persoană vorbăreață. 3 (Îc) ~ul-cucului Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, rar albe Si: scuipatul-cucului, (reg) iarba-cocoșului, paștile-calului (sau -cailor, -câinelui), punga-popii, râjnică, spumăriță, spumeală (Cardamine pratensis). 4 (Îac) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina cu măduvă, cu frunze bazilare, care nu formează rozetă, cu flori albe, rar, roz, mari Si: (reg) hrean-de-apă, sterniță (Cardamine amara). 5 (Bot; reg; îac) Râjnică (Cardamine impatiens). 6 (Ent; reg; îac) Învelișul larvar al insectei Aphrophora spumaria care, după ce iese larva, se usucă, căpătând forma unei mărgele Si: (reg) mărgica-cucului, mărgicuța-cucului. 7 (Ent; reg; îac) Depozit granulos sau vâscos format ca un inel în jurul ramurilor tinere ale copacilor din ouăle unor fluturi Si: (reg) glasul-cucului, mărgica-cucului, scuipatul-cucului. 8 (Îc) ~-căpresc Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina fin striată, cu frunzele penate, cu flori roșii, violacee (Cardamine rivularis).

STUPIT, stupiți, s. m. (Mold.) Scuipat. [Era] o hîrcă de babă în trăsura împărătească, nici stupitu să-l dai pe dînsa, așa era de hîdă. ȘEZ. II 111. ◊ Expr. (Popular) A avea stupit la furcă v. furcă (1). ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori liliachii, rar albe, care crește prin fînețe și prin poieni umede (Cardamine pratensis).

STUPIT stupituri n. pop. Salivă dată afară din gură; scuipat. ◊ Stupitul-cucului plantă erbacee meliferă, cu flori liliachii sau albe. /v. a stupi

STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).

stupi [At: CANTEMIR, I. I. I, 210 / V: (înv) țu~, (reg) stopi, stropi, ~uichi, stru~, ~ia, știopi, ștopi, șt~ / Pzi: ~pesc, (reg) stup / E: pbl ml *stupire (< *scuppire + sputare)] 1 vi A scuipa (1). 2 vi (Îe) A linge unde (sau, tranzitiv, aceea ce) a ~t A linge unde a scuipat Vz scuipa. 3 vt A expectora (1). 4 vt (Îe) A-și ~ (tot) sufletul (cu cineva) A o duce foarte rău. 5 vt (Îae) A se chinui cu ceva sau cu un om nepriceput, nesupus, îndărătnic. 6 vt A ~ sânge A avea o hemoptizie Si: (pop) a scuipa sânge Vz scuipa. 7 vi (D. pisici) A scuipa (1). 8 vt (C. i. oameni) A scuipa (9). 9 vt (Fșa; d. oameni; c. i. corpuri străine, substanțe etc.) A scuipa (14). 10 vt (Îe) A ~ foc și pară Se spune despre cineva care se mânie foarte tare.

STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).

STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. (Mold.) A scuipa. Cei ce n-aveau tutun s-apropiau mai tare și, stupindu-și drept la picioare, rosteau: Cine are... fumează... CAMILAR, N. I 11. Apoi ieși, stupind și bodogănind. La TDRG. Cînd eram băiet, stupeam în palma stîngă, apoi trînteam cu muchea palmei celeilalte în stupit și în care parte sărea el, într-acolo apucam și eu. CREANGĂ, A. 141. ♦ Tranz. (Complementul indică o persoană) A scuipa (sau a face numai gestul expresiv) în semn de batjocorire, de înjosire. Ucigașilor... rosti Măgură, întorcîndu-se spre Vieru și stupindu-l drept între ochi. CAMILAR, N. I 424. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. M-a năucit colbul... strigă moșul Pană, stupind de cîteva ori numai glod. CAMILAR, N. I 317. ◊ Fig. Omul are măiestrii primejdioase și mai ales știe să stupească fulger printr-o țeavă. SADOVEANU, V. F. 161. ◊ Expr. A stupi sînge = a scuipa sînge, v. sînge. Am stupit sînge două săptămîni. SADOVEANU, O. VII 360. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput, nesupus sau îndărătnic. Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam’ a dracului e Harap-Alb aista. Pînă l-am dat pe brazdă, mi-am stupit sufletul cu dînsul. CREANGĂ, P. 230. Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet cobăit și leneș de n-are păreche. Dimineața, pînă-l scoli, îți stupești sufletul. id. A. 13. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare (rareori de atac) însoțit de un pufăit specific. Scoteam mîțele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam, și le șmotream dinaintea lui de le mergea colbul; și nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinile noastre pînă ce nu ne zgăriau și ne stupeau, ca pe noi. CREANGĂ, A. 37. ◊ Refl. reciproc. Pentru cari trăiesc rău [se spune că] trăiesc ca cînii; se stupesc ca mîțele. ȘEZ. II 47.

A SE STUPI mă ~esc intranz. pop. A face (concomitent) schimb de batjocuri (cu cineva). /<lat. stupire

A STUPI ~esc 1. tranz. pop. 1) (salivă, flegmă sau obiecte aflate în cavitatea bucală) A arunca din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a scuipa. ◊ A-și ~ plămânii se spune despre tuberculoși care tușesc și expectorează mult. ~ sânge a fi grav bolnav (de tuberculoză). A-și ~ sufletul a se chinui mult cu o persoană nepricepută sau neînțelegătoare ori cu un lucru plictisitor și greu de făcut. 2) (persoane) A batjocori prin gestul stupitului; a scuipa. 3) (despre pisici) A scoate un pufăit specific însoțit de un gest de apărare. 2. intranz. A evacua saliva sau flegma din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a scuipa. /<lat. stupire

STUPI vb. (Mold.) A scuipa. L-ași stupi și nu-l pociu. CANTEMIR, IST. Frîul, ca pre un stăpîn avîndu-l [calul], îl lepăda ștupindu-l și adeasă spumegînd. ILIODOR. „Unde voiu ștopi?” Zisu-i-au împăratul: "Du-te, de stopește în cerdac. B 1774, 20v; cf. B 1774, 30r; B 1775, 74r, 83r. Variante: stopi (B 1774, 20v), știupi (B 1774, 20v, 30r), ștopi (B 1774, 20v), ștupi (ILIODOR; B 1775, 74r). Etimologie: probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). Vezi și știupit, știupitură.

scuipà v. 1. a da afară orice materie din gură, gâtlej, plămâni: a scuipa sânge; 2. a vărsa: a scuipa foc. [Macedo-rom. ascupi: probabil onomatopee, ca și sinonimul Mold. stupì].

stupì v. Mold. a scuipa: își stupiau în sîn. CR. [Probabil onomatopee (v. scuipà)].

scuĭp, a -á v. intr. (vlat. côspire [cl. conspúere], pin met. scopire, prez. scupio, de unde vechiu scuip [ca roĭb din rŭbeus], a scuĭpi, azĭ a scuipa și a șchiopi [Dos., ca schimb din *schiamb]. Cp. cu vfr. escopir, sp. escupir, pg. cuspir). Vest. Arunc saliva din gură: fumătoriĭ scuĭpă mult V. tr. Arunc din gură sau din gît: a scuĭpa flegmă. Murdăresc cu scuipat: a scuĭpa pardoseala. – Vechi și scuĭpesc, șchĭopesc, șchĭuopesc, școpesc. Azĭ în est stupesc (pop. stuchesc și stuchĭ, tu stuchĭ, el stuche, să stuche), rar șchĭopesc; In Gorj. eŭ scupiĭ (tu scúpiĭ, el scúpie, scupiém, scupiáțĭ, scúpie; a scupia), în Meh. șchĭupesc, în Ban. șchip (a șchipa).

scuĭpát (vest) și stupít (est) m. și n., pl. urĭ. Salivă, umezeala naturală a guriĭ. Scuipatu cuculuĭ, oŭă de omizĭ grămădite ca un inel în prejuru ramurelelor V. bale.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

stupit (reg.) s. n., pl. stupituri

stupit (reg.) s. n., pl. stupituri

stupi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, 3 sg. stupește, imperf. 1 stupeam; conj. prez. 1 sg. să stupesc, 3 să stupească

stupitul-cucului (plantă) s. m. art.

stupi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, imperf. 3 sg. stupea; conj. prez. 3 să stupească

!stupitul-cucului (plantă) s. m. art.

stupi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, imperf. 3 sg. stupea; conj. prez. 3 sg. și pl. stupească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STUPIT s. v. salivă, scuipat, scuipătură, spută.

stupit s. v. SALIVĂ. SCUIPAT. SCUIPĂTURĂ. SPUTĂ.

STUPITUL CUCULUI s. v. mărgica cucului.

STUPITUL-CUCULUI s. (BOT.; Cardamine pratensis) (reg.) spumeală, limba-șarpelui, scuipatul-cucului.

stupitul cucului s. v. MĂRGICA CUCULUI.

STUPITUL-CUCULUI s. (BOT.; Cardamine pratensis) (reg.) spumeală, limba-șarpelui, scuipatul-cucului.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ștopi, ștopesc, (scopi), vb. tranz., (dial. ștopti) – A scuipa: „Alțî din față îl ștope, / Alțî din dos îl pălmuie” (Bilțiu, 2006: 237). – Var. a lui scopi (dial. scopti), din scuipa (lat. *scupire, DEX).

Intrare: stupit (part.)
stupit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stupit
  • stupitul
  • stupitu‑
  • stupi
  • stupita
plural
  • stupiți
  • stupiții
  • stupite
  • stupitele
genitiv-dativ singular
  • stupit
  • stupitului
  • stupite
  • stupitei
plural
  • stupiți
  • stupiților
  • stupite
  • stupitelor
vocativ singular
plural
Intrare: stupit (salivă)
stupit2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stupit
  • stupitul
  • stupitu‑
plural
  • stupituri
  • stupiturile
genitiv-dativ singular
  • stupit
  • stupitului
plural
  • stupituri
  • stupiturilor
vocativ singular
plural
stupit3 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stupit
  • stupitul
  • stupitu‑
plural
  • stupiți
  • stupiții
genitiv-dativ singular
  • stupit
  • stupitului
plural
  • stupiți
  • stupiților
vocativ singular
plural
strupit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stupiat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stupiț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: stupi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stupi
  • stupire
  • stupit
  • stupitu‑
  • stupind
  • stupindu‑
singular plural
  • stupește
  • stupiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stupesc
(să)
  • stupesc
  • stupeam
  • stupii
  • stupisem
a II-a (tu)
  • stupești
(să)
  • stupești
  • stupeai
  • stupiși
  • stupiseși
a III-a (el, ea)
  • stupește
(să)
  • stupească
  • stupea
  • stupi
  • stupise
plural I (noi)
  • stupim
(să)
  • stupim
  • stupeam
  • stupirăm
  • stupiserăm
  • stupisem
a II-a (voi)
  • stupiți
(să)
  • stupiți
  • stupeați
  • stupirăți
  • stupiserăți
  • stupiseți
a III-a (ei, ele)
  • stupesc
(să)
  • stupească
  • stupeau
  • stupi
  • stupiseră
țupi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ștopi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
știupi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
știopi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stopi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
strupi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stuichi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
stupia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: stupitul-cucului
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stupitul-cucului
plural
genitiv-dativ singular
  • stupitului-cucului
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stupit, stupiturisubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi stupi DEX '09 DEX '98

stupi, stupescverb

  • 1. popular Scuipa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: scuipa
    • format_quote Cei ce n-aveau tutun s-apropiau mai tare și, stupindu-și drept la picioare, rosteau: Cine are... fumează... CAMILAR, N. I 11. DLRLC
    • format_quote Apoi ieși, stupind și bodogănind. La TDRG. DLRLC
    • format_quote Cînd eram băiet, stupeam în palma stîngă, apoi trînteam cu muchea palmei celeilalte în stupit și în care parte sărea el, într-acolo apucam și eu. CREANGĂ, A. 141. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv prin specializare A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ucigașilor... rosti Măgură, întorcîndu-se spre Vieru și stupindu-l drept între ochi. CAMILAR, N. I 424. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote M-a năucit colbul... strigă moșul Pană, stupind de cîteva ori numai glod. CAMILAR, N. I 317. DLRLC
      • format_quote figurat Omul are măiestrii primejdioase și mai ales știe să stupească fulger printr-o țeavă. SADOVEANU, V. F. 161. DLRLC
      • chat_bubble A stupi sânge = a scuipa sânge, DLRLC
        • format_quote Am stupit sînge două săptămîni. SADOVEANU, O. VII 360. DLRLC
      • chat_bubble A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam’ a dracului e Harap-Alb aista. Pînă l-am dat pe brazdă, mi-am stupit sufletul cu dînsul. CREANGĂ, P. 230. DLRLC
        • format_quote Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet cobăit și leneș de n-are păreche. Dimineața, pînă-l scoli, îți stupești sufletul. CREANGĂ, A. 13. DLRLC
    • 1.3. (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Scoteam mîțele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam, și le șmotream dinaintea lui de le mergea colbul; și nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinile noastre pînă ce nu ne zgăriau și ne stupeau, ca pe noi. CREANGĂ, A. 37. DLRLC
      • format_quote reflexiv reciproc Pentru cari trăiesc rău [se spune că] trăiesc ca cînii; se stupesc ca mîțele. ȘEZ. II 47. DLRLC
etimologie:

stupitul-cuculuisubstantiv masculin articulat

  • 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). DEX '09 DLRLC

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic