STUPI vb. (Mold.) A scuipa. L-ași stupi și nu-l pociu. CANTEMIR, IST. Frîul, ca pre un stăpîn avîndu-l [calul], îl lepăda ștupindu-l și adeasă spumegînd. ILIODOR. „Unde voiu ștopi?” Zisu-i-au împăratul: "Du-te, de stopește în cerdac. B 1774, 20^v; cf. B 1774, 30^r; B 1775, 74^r, 83^r. Variante: stopi (B 1774, 20v), știupi (B 1774, 20^v, 30^r), ștopi (B 1774, 20^v), ștupi (ILIODOR; B 1775, 74^r). Etimologie: probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). Vezi și știupit, știupitură.