STUPIT, stupiți, s. m. (Mold.) Scuipat. [Era] o hîrcă de babă în trăsura împărătească, nici stupitu să-l dai pe dînsa, așa era de hîdă. ȘEZ. II 111. ◊ Expr. (Popular) A avea stupit la furcă v. furcă (1). ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori liliachii, rar albe, care crește prin fînețe și prin poieni umede (Cardamine pratensis).