stuh sn vz stuf

stuh n. Mold. V. stuf: printre stuhul ce se mișcă iată o luntre vânătoare AL.

stuh, stuhăríe, V. stuf, stufărie.

stic² sn vz ștuc¹

stiuc² sn vz ștuc¹

stu² sn vz stuf

stuc² sn vz ștuc^1[1]

stuf sn [At: CUV. D. BĂTR. I, 254 / V: (pop) ~uh, (reg) stâu, stohuri snp, stu, ~uu, ~uv / Pl: ~uri / E: lat *styphus (= stypha + type)] 1 (Șîc ~-de-baltă) Plantă erbacee perenă, din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și dreaptă, cu frunze lanceolate și flori violacee sau gălbui dispuse în panicule terminale, răspândită prin mlaștini, pe malurile lacurilor și râurilor Si: trestie, (reg) nadă², pană¹, papură¹, pipirig¹, sulică (Phragmites communis). 2 (Bot; reg; îc Stuh-de-câmp) Trestie-de-câmp Vz trestie (Calamagrostis epigeios). 3 (Bot; îc) ~-sălbatic Calamagrostis varia. 4 (Bot) Cârligioare Vz cârligior (Bidens cernuus). 5 (Asr; pan; udp „de” care indică felul) Tufă. 6 (Pex) Tufiș. 7 (Îvr; lpl) Plavie.

stur^2[1] sn vz stuf

stuu sn vz stuf

stuv sn vz stuf

știc³ sn vz ștuc¹

știuc sn vz ștuc¹

știucă³ sf vz ștuc¹

ștuc¹ sn [At: PO 276/22 / V: (înv) -uh, știucă sf, (reg) stic, stiuc, st~, știc, știuc / Pl: -uri / E: ger Stück] 1 (Reg) Parte dintr-un întreg Si: bucată, fragment, porțiune. 2 (Trs; îf știuc) Lot (într-un teren comasat). 3 (Îrg) Exemplar¹ (1). 4 (Îrg; lpl; îf sticuri) Reprize. 5 (Trs; gmî) Piesă de teatru. 6 (Trs; gmî) Pasaj dintr-o operă literară.

ștuh sn vz ștuc¹

BÎTLAN sm. Mold. Bucov. Trans. 🐦 1 Pasăre de baltă din ordinul picioroangelor, de coloare cenușie, înaltă de 1 metru și mai bine, cu picioarele și gîtul lungi și subțiri, cu un moț de pene lungit pe ceafă; numită și „bîtlan-cenușiu”, „stîrc (cenușiu)”, „gîtlan”, „ceapur”, etc. (Ardea cinerea) (🖼 498): un ~ trecea pe deasupra... mișcîndu-și ciocul ca o cîrmă de corabie (D.-ZAMF.) ¶ 2 ~-ROȘU, ~-ROȘIATIC, ~-SCORȚIȘOR, pasăre mai mică decît bîtlanul cenușiu (înaltă de 0 m.80), cu capul negru și cu două pene ce-i atîmă pe ceafă ca un moț; gîtul, pieptul și spatele sînt roșcate; trăește pe lîngă bălți, la noi mai ales în delta Dunării; numită și „stîrc-roșu” sau „ceapur-roșu” (Ardea purpurea) (🖼 499) ¶ 3 ~-MIC, pasăre albă, mai mică la trup decît bîtlanul-cenușiu, împodobită pe spate cu niște pene subțiri foarte frumoase, întrebuințate ca podoabă; numită și „stîrc-alb-mic” sau „ceapur-alb-mic” (Ardea garzetta) (🖼 500) ¶ 4 = CORMORAN ¶ 5 ~-DE-STUH = BOU-DE-BALTĂ¹ 👉 BOU7) [blg. batlan].

STUF, stufuri, s. n. Desiș de trestie, folosit la acoperitul caselor, ca materie primă la fabricarea celulozei etc. Stuful se legăna înfiorat. C. PETRESCU, S. 28. La nord, păduri nepătrunse de stuf, la sud, banda nesfîrșită a plajei cu valurile dunelor de nisip în zare. BART, E. 126. Moș Gheorghe se gîndește la fericirea oamenilor de prin satele apropiate, că au stuf la îndemînă pentru acoperitul caselor și pește din belșug. SP. POPESCU, M. G. 36. ♦ (Rar) Desiș, grup de...; tufiș, boschet. Gemea mușcat de vînturi un stuf de liliac. MACEDONSKI, O. I 114. Numai un stuf de trandafiri mai era înfrunzit. ISPIRESCU, L. 77. – Variantă: (regional) stuh (DRAGOMIR, P. 24, STANCU, U.R.S.S., 164, SADOVEANU, O. IV 435) s. n.

STUF ~uri n. Plantă erbacee acvatică cu tulpina erectă, înaltă, inflexibilă, cu frunze lanceolate, foarte lungi și cu flori grupate în panicule, folosită, mai ales, ca material de construcție. /<lat. stuphus

stuf (stuh) m. 1. plantă întrebuințată spre a face mături și pentru acoperitul caselor (Arundo phragmites): stuful crește din adânc EM.; 2. stufiș: se ascunse copilul într’un stuf de flori ISP. [Cf. tufă].

stuf m. ca plantă (vgr. lat. týphe, stuf, infl. poate și de lat. stipa, stypa, colilie. V. tufă). Trestie, o plantă graminee (de aspectu unuĭ popușoĭ maĭ înalt și maĭ suptire și c’un mot în vîrf) care crește (pin bălțĭ și ape liniștite) înalt de cîți-va metrĭ (phragmites communis saŭ arundo phragmites saŭ arundo donax). S. n., uri. Stufărie, desiș de trestiĭ: foșnetu luntriĭ pin stuf, tîlharu se ascundea pin stufurile Dobrogiĭ. Cantitate de stuf: o casă acoperită cu stuf. Stufiș (vest): un stuf de florĭ. – În nord stuh. V. hălăcĭugă, foltan. – Țăraniĭ taĭe stufu cînd îs apele înghetate și-l întrebuințează la acoperit casele, la făcut haragĭ de vie (punînd maĭ multe cotoare la un loc) ș. a. Băiețiĭ fac din el șindile de zmeĭe micĭ. Clnd e tînăr, stufu e bun și ca nutreț.

ștuc n., pl. urĭ (sas. stuck, germ. stück). Vest. Bucată, fărîmă.

stuf s. n., pl. stufuri

stuf s. n., pl. stufuri

stuf s. n., pl. stufuri

stuf

stuf.

BÂTLAN-DE-STUH s. v. bou-de-baltă.

STUF s. v. crâng, desiș, hățiș, stufăriș, trestie-de-câmp, tufăriș, tufiș.

STUF s. (BOT.; Phragmites communis sau australis) papură, pipirig, trestie, (Transilv. și Maram.) nadă.

ȘTUC s. v. bucată, crâmpei, fracțiune, fragment, frântură, parte, porțiune, secțiune, tranșă.

bîtlan-de-stuh s. v. BOU-DE-BALTĂ.

stuf s. v. CRÎNG. DESIȘ. HĂȚIȘ. STUFĂRIȘ. TRESTIE-DE-CÎMP. TUFĂRIȘ. TUFIȘ.

STUF s. (BOT.; Phragmites communis) trestie, (Transilv. și Maram.) nadă.

ștuc s. v. BUCATĂ. CRÎMPEI. FRACȚIUNE. FRAGMENT. FRÎNTURĂ. PARTE. PORȚIUNE. SECȚIUNE. TRANȘĂ.

ștuc, ștucuri, s.n. 1. (reg.) bucată, fragment, porțiune; parte dintr-un întreg. 2. (reg.; în forma: știuc) lot, parcelă (într-un teren comasat). 3. (înv. și reg.) exemplar. 4. (reg.; în forma: sticuri) rânduri, reprize. 5. (înv. și reg.) piesă de teatru.