stuf m. ca plantă (vgr. lat. týphe, stuf, infl. poate și de lat. stipa, stypa, colilie. V. tufă). Trestie, o plantă graminee (de aspectu unuĭ popușoĭ maĭ înalt și maĭ suptire și c’un mot în vîrf) care crește (pin bălțĭ și ape liniștite) înalt de cîți-va metrĭ (phragmites communis saŭ arundo phragmites saŭ arundo donax). S. n., uri. Stufărie, desiș de trestiĭ: foșnetu luntriĭ pin stuf, tîlharu se ascundea pin stufurile Dobrogiĭ. Cantitate de stuf: o casă acoperită cu stuf. Stufiș (vest): un stuf de florĭ. – În nord stuh. V. hălăcĭugă, foltan. – Țăraniĭ taĭe stufu cînd îs apele înghetate și-l întrebuințează la acoperit casele, la făcut haragĭ de vie (punînd maĭ multe cotoare la un loc) ș. a. Băiețiĭ fac din el șindile de zmeĭe micĭ. Clnd e tînăr, stufu e bun și ca nutreț.