STOICÍSM s. n. 1. Curent filozofic în Grecia și Roma antică, care conținea elemente materialiste în ceea ce privește problema cunoașterii și care în domeniul eticii susținea că oamenii trebuie să trăiască potrivit rațiunii, să renunțe la pasiuni și la plăceri, să considere virtutea ca singurul bun adevărat și să se dovedescă neclintiți în fața vicisitudinilor vieții. 2. Tărie, fermitate morală în încercările vieții. [Pr.: stoj-] – Din fr. stoïcisme.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STOICÍSM n. 1) (în antichitatea greco-romană) Curent filozofic conform căruia omul trebuie să se conducă după rațiune și să înfrunte cu fermitate și curaj toate vicisitudinile vieții. 2) Atitudine plină de bărbăție și curaj; tărie sufletească. [Sil. sto-i-] /<germ. Stoizismus, fr. stoïcisme
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STOICÍSM s.n. 1. Curent filozofic creat de Zenon în sec. IV î.e.n. în Grecia antică, care conținea elemente materialiste în concepția despre natură și în teoria cunoașterii, dar care în domeniul eticii se menținea pe poziții idealiste, propovăduind supunerea față de soartă și considerând drept condiție a fericirii eliberarea de pasiuni și liniștea spiritului. 2. Tărie, fermitate sufletească în fața greutăților vieții. [Pron. sto-i-. / cf. fr. stoïcisme].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STOICÍSM s. n. 1. doctrina școlii stoice. 2. tărie, fermitate sufletească în fața vicisitudinilor vieții. (< fr. stoïcisme)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

stoicísm s. n. (sil. sto-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink