solomon s [At: (a.1678) GCR I, 238/37 / Pl: ? / E: nct] (Îvr) Un fel de piele.

PEȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

Salomon m. fiul și urmașul lui David, al treilea rege al Iudeilor, vestit pentru înțelepciunea și dreptatea sa, întinse regatul dela Egipt până la Eufrat și zidi templul din Ierusalim; autorul presupus al Proverbelor și al Ecleziastului. (1033-975 a. Cr.). În Orient Solomon trece drept stăpânitor peste lumea spiritelor; un hronograf român povestește despre Solomon împărat: «Au aflat firea a tot ce easte în lume, pe subt ceriu și pre pământ și în ape, toate cu înțelepciunea sa le-au aflat; așișderea și planitele și crugurile și toată tocmeala ceriului și de subt ceriu știea și cum va lega pre diavoli și cum îi va chema pe numele lor, și toate vrăjile...» (v. solomonar și solomonie în Vocabular).

șolomon-, V. solomon-.

pecetea-lui-Solomon (plantă) s. f. art., g.-d. art. peceții-lui-Solomon

peștele-lui-Solomon (pește) s. m. art.

!pecetea-lui-Solomon (plantă) s. f. art., g.-d. art. peceții-lui-Solomon

!peștele-lui-Solomon (specie de pești) s. m. art.

pecetea-lui-Solomon (bot.) s. f.

peștele-lui-Solomon s. m.

PECETEA-LUI-SOLOMON s. v. coada-cocoșului.

pecetea-lui-Solomon s. v. COADA-COCOȘULUI.

solomon s.n. (înv.) un fel de piele.

Solomon, rege al statului Israel (c. 973-933 î. Hr.), fiul și succesorul lui David, a cărui înțelepciune a rămas proverbială. A construit vestitul templu care-i poartă numele și care face parte dintr-un mare complex arhitectural din Ierusalim. Este autorul Cântării cântărilor, al Ecleziastului și al Proverbelor lui Solomon (cea mai mare parte), cărți ale Vechiului Testament.

SOLOMON, rege al statului Israel (c. 965-928 î.Hr.). Fiul și succesorul lui David. În timpul său („veacul de aur al Regatului Israel”), a fost construit vestitul complex arhitectural din Ierusalim (templul lui Iehova și palatul regal). Înțelepciunea și spiritul său de dreptate au rămas proverbiale. I se atribuie „Cântarea cântărilor”, „Ecleziastul” și „Proverbele” din „Vechiul Testament”.

SOLOMON rege în Israel, ebr. Salomo < Shĕlōmōh „pacific, norocos” (EI). I. 1. Solomon/escu; -ești s. 2. Salomon, -ești s. 3. Sălăman (Syn). 4. Prob. cu apoc. Sala, V, sulgeariul mold.;- act., moț; „Sala Ioan = Szalay Iános” (Costin); Sali (Moț); cf. și Sala, biblic, nepot lui Sem (Luca 3, 33) și trac. Salas și Salu (OR I 27, 28). 5. Cu s > ș după fonet. latino-magh.: a) Șolomon (Ștef); -u (16 B VI 155; 17 B I 385, II 85); b) Șulomon, V., mold. (Sd VII 292); c) Șalamon, Ioan, ard (RA II 418). 6. Cu schimb. părții finale: Solominca f. și s. (Sur III și XIX); scurtat Solomca f. (Tut 114; 16 A I 542; 17 A II 104; V 193); – fiica lui Vlădică (17 A IV 158). II. Cu eliminarea silabei -lo-: 1. Somon (17 A V 13); -iș s. (17 B III 269); -ești și Șomonești ss. (AO X 20). 2. Cu s > ș: Șomonescu Dincă (Sd XI 253). 3. Șomăn/escu Sava, olt.; -ești (Tis; Gorj). 4. Scurtat în *SOLON: Solonea (B răz 48); Solun din Focșani (17 B II 197. 5. Solonea f., mold. (16 A III 158; 17 A IV 43; RI XII 238). Pentru explic. formelor II 4 și 5 cf. calend. Solohon. 6. + tc. Soliman: Săliman birar, olt. (Sur VI). III. Divizat în Solo-Mon. A. Sol, cf. și coincidența cu dacul Sola. 1. Soli Rusul, mold. 1618 (BCI IV 204); Solea, act.; Solescul T (C. Ștef.), Solești s. 2. + -ic Solicești s. 3. + -in: Solin (Tec). 4. Cu fon. ung-Lat. s <ș Șole 1478 (Mus 32); -a b. (Cat; Ț-Rom 303; 13 – 15 B 161; Moț; Bz); Șolea s. în Argeș; Șolescu. 5. + -ca, -ce: Solea, Ivul, boier (Ștef); Solea sătean (Braș); – s. (Buc); – f. (A Gen 67); Solce b. (Sd XVI); -a, Radul (13-15 B 196; AO XVII 291). 6. Șolea f. (16 A I 259) și s. B. vezi: Mon și derivatele lui.

Solomon Aproape ieșit astăzi din uz la noi, dar destul de bine atestat, sub diferite forme, în documentele vechi, Sólomon continuă la noi ebr. Shelomóh, cunoscut nume personal biblic, purtat de înțeleptul rege al statului iudeu (970-930 î.e.n.), fiul și succesorul lui → David. Numele ebraic este explicat prin cuvîntul shalom, tradus curent „pace”. În realitate, termenul ebraic, așa cum este folosit în V.T., are un conținut semantic mult mai larg și complex, iar opusul său nu este numai „război”. Radicalul shlm- înseamnă „a fi perfect” și poate fi folosit în legătură cu bunăstarea omului (fericire, sănătate, bogăție etc.) sau cu bunele relații între oameni; dificultatea traducerii reiese evident din faptul că în Septuaginta au fost folosiți peste 25 de termeni grecești pentru ebr. shalom, în cele din urmă impunîndu-se eirene, lucru care face ca Solomon să fie oarecum sinonim cu → Irina. Redat în greacă prin Salomón și Solomón, iar in latină prin Sálomon, vechiul nume se răspîndește în Occident abia la sfîrșitul epocii merovingiene. În răsărit, la popoarele slave și la noi este continuată forma Solomon. Primele atestări documentare în Țara Românească sînt hipocoristicele Solcea (menționat la 1489) și probabil Șolea (1478) – adaptări ale unor forme împrumutate (de ex., bg. Solceo); din aceeași perioadă apar în Moldova Șolomon (de influență catolică), Solca, iar apoi Somon, Șomon (din toponimul Șomănești), Sole(a), Solin, Solică (din toponimul Solicești) și chiar Soliman (de influență turcească), fem. Solomca, Solominca etc. Printr-o interesantă evoluție semantică, numele propriu a devenit comun sub formele a solomoni „a vrăji”, solomonie „vrăjitor”. ☐ Fr. Salomon, magh. Salamon, Sólom, bg. Solomon, fem. Solomonia, rus. Solomon, Solomonia, arab, tc. Sulaiman (la noi Soliman), Selim etc.

Șolomon v. Solomon I 5 c.

POLYGONATUM (Adans.) Mill., COADA COCOȘULUI, PECETEA LUI SOLOMON, fam. Liliaceae. Gen originar din emisfera nordică, cca 30-35 specii, erbacee, cu rizom tîrîtor, cărnos. Tulpină simplă, frunze numeroase dispuse de-a lungul tulpinii, alterne, opuse sau în verticil, ovate, lanceolate, liniare, eliptice. Flori albe, campanulat- alungite, dispuse cîte una sau mai multe în axa frunzelor caulinare, pendente. Perigon tubulos cu 6 lacinii scurte, 6 stamine ce nu ies din floare, ovar cu 3 loji, stil filamentos sau cilindric cu stigmat mic. Fruct, bacă cu puține semințe.

Înțeleptul Solomon (vezi: Judecata lui Solomon). IST.

Judecata lui Solomon – E faimoasa judecată care i-a adus lui Solomon, regele izraeliților, denumirea de „înțeleptul Solomon” (și aceasta devenită expresie). Regele, care a domnit cu 1000 de ani înaintea erei noastre, era și împărțitorul dreptății. Într-o zi, două femei veniseră în fața lui să revendice un copil. Neputîndu-și da seama al cui e de fapt pruncul, Solomon recurse la o stratagemă: hotărî să se taie copilul în două. În felul acesta puse la încercare dragostea maternă, căci mama adevărată preferă numaidecit să-l cedeze celeilalte decît copilul să-i fie spintecat. Se folosește expresia „judecata lui Solomon” pentru o sentință ingenioasă, un arbitraj înțelept, pentru rezolvarea unei dileme care solicită multă ascuțime de minte. IST.