Solomon Aproape ieșit astăzi din uz la noi, dar destul de bine atestat, sub diferite forme, în documentele vechi, Sólomon continuă la noi ebr. Shelomóh, cunoscut nume personal biblic, purtat de înțeleptul rege al statului iudeu (970-930 î.e.n.), fiul și succesorul lui → David. Numele ebraic este explicat prin cuvîntul shalom, tradus curent „pace”. În realitate, termenul ebraic, așa cum este folosit în V.T., are un conținut semantic mult mai larg și complex, iar opusul său nu este numai „război”. Radicalul shlm- înseamnă „a fi perfect” și poate fi folosit în legătură cu bunăstarea omului (fericire, sănătate, bogăție etc.) sau cu bunele relații între oameni; dificultatea traducerii reiese evident din faptul că în Septuaginta au fost folosiți peste 25 de termeni grecești pentru ebr. shalom, în cele din urmă impunîndu-se eirene, lucru care face ca Solomon să fie oarecum sinonim cu → Irina. Redat în greacă prin Salomón și Solomón, iar in latină prin Sálomon, vechiul nume se răspîndește în Occident abia la sfîrșitul epocii merovingiene. În răsărit, la popoarele slave și la noi este continuată forma Solomon. Primele atestări documentare în Țara Românească sînt hipocoristicele Solcea (menționat la 1489) și probabil Șolea (1478) – adaptări ale unor forme împrumutate (de ex., bg. Solceo); din aceeași perioadă apar în Moldova Șolomon (de influență catolică), Solca, iar apoi Somon, Șomon (din toponimul Șomănești), Sole(a), Solin, Solică (din toponimul Solicești) și chiar Soliman (de influență turcească), fem. Solomca, Solominca etc. Printr-o interesantă evoluție semantică, numele propriu a devenit comun sub formele a solomoni „a vrăji”, solomonie „vrăjitor”. ☐ Fr. Salomon, magh. Salamon, Sólom, bg. Solomon, fem. Solomonia, rus. Solomon, Solomonia, arab, tc. Sulaiman (la noi Soliman), Selim etc.