2 intrări
6 definiții
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SINGULATIV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
SINGULATIV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de IoanSoleriu
- acțiuni
singulativ sns [At: GRAUR, I. L. 146 / E: eg singulative] (Grm; îs) Sufix de ~ Sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural și care, la origine, era un substantiv colectiv.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SINGULATIV s.n. (Lingv.) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează în unele limbi singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. [Cf. engl. singulative].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SINGULATIV, -Ă I. adj. (în limbile slave, despre o formație derivată) care caracterizează un individ opus unui ansamblu. II. s. n. sufix de ~ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. (< fr. singulatif)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
singulativ s. n., pl. singulative
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
singulativ adj. m., pl. singulativi; f. sg. singulativă, pl. singulative
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
singulativ, singulativăadjectiv
- 1. (În limbile slave, despre o formație derivată) Care caracterizează un individ opus unui ansamblu. MDN '00
etimologie:
- singulatif MDN '00
singulativ, singulativesubstantiv neutru
- Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
- singulatif DEX '09 DEX '98 DN