SINGULARIZÁRE s. f. Faptul de a se singulariza. – V. singulariza.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

SINGULARIZÁRE s.f. Faptul de a (se) singulariza. [< singulariza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SINGULARIZÁRE s. v. individualizare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

singularizáre s. f., g.-d. art. singularizării; pl. singularizări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SINGULARIZÁ, singularizez, vb. I. Tranz. și refl. A scoate sau a ieși în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge printr-o trăsătură puțin obișnuită, ieșită din comun. – Din fr. singulariser.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SINGULARIZÁ ~éz tranz. A face să se singularizeze; a individualiza; a particulariza. /<fr. singulariser
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE SINGULARIZÁ mă ~éz intranz. A deveni singular (unic în felul său); a căpăta caracter singular, trăsături strict individuale; a se individualiza; a se particulariza. /<fr. singulariser
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SINGULARIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) pune, a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge. [Cf. fr. singulariser].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SINGULARIZÁ vb. tr., refl. a (se) evidenția; a (se) deosebi, a (se) distinge. (< fr. singulariser)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SINGULARIZÁ vb. 1. v. individualiza. 2. v. remarca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

singularizá vb., ind. prez. 1 sg. singularizéz, 3 sg. și pl. singularizeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink