SEMIOLOGIE s. f. 1. Parte a medicinei care se ocupă cu descrierea simptomelor și a semnelor diferitelor boli, precum și a metodelor de a le pune în evidență și de a le diagnostica; simptomatologie. 2. Știință care studiază semnele folosite în cadrul vieții sociale; semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologie.

semiologie sfs [At: CADE / P: ~mi-o~ / V: (rar) ~mei~ / E: fr sémiologie] 1-2 Semiotică (1, 4).

SEMIOLOGIE s. f. 1. Parte a medicinii care se ocupă cu descrierea simptomelor și a semnelor diferitelor boli, precum și a metodelor de a le pune în evidență și de a le diagnostica; simptomatologie. 2. Știință care studiază semnele întrebuințate în cadrul vieții sociale; semiotică. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiologie.

SEMIOLOGIE s. f. Parte a medicinii care se ocupă cu diagnosticarea bolilor după simptomele lor. – Pronunțat: -mi-o-.

SEMIOLOGIE s.f. 1. Parte a medicinii care studiază simptomele și semnele bolilor în vederea diagnosticării. 2. Ramură a logicii simbolice care se ocupă cu studiul general al semnelor și al comunicării prin intermediul acestora; semiotică. [Gen. -iei, var. semeiologie s.f. / < fr. sémiologie, séméiologie, cf. gr. semeion – semn, logos – știință].

SEMIOLOGIE s. f. 1. ramură a medicinei care studiază simptomele bolilor în vederea diagnosticării; simptomatologie. 2. semiotică. (< fr. sémiologie)

SEMIOLOGIE s.f. 1. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul simptomelor și semnelor diferitelor boli, precum și al metodelor de a le pune în evidență. 2. Semiotică.

SEMIOLOGIE f. 1) Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul simptomelor diferitelor boli, precum și cu metodele de diagnosticare a lor. 2) Știință care se ocupă cu studiul general al semnelor si al sistemelor de semne; semiotică. [G.-D. semiologiei; Sil. -mi-o-] /<fr. sémologie

semeiologie sf vz semiologie

SEMEIOLOGIE s.f. v. semiologie.

semiologie (desp. -mi-o-) s. f., art. semiologia, g.-d. semiologii, art. semiologiei

semiologie (-mi-o-) s. f., art. semiologia, g.-d. semiologii, art. semiologiei

semiologie s. f. (sil. -mi-o-), art. semiologia, g.-d. semiologii, art. semiologiei

SEMIOLOGIE s. 1. (MED.) semiotică, simptomatologie, (înv.) patognomonică, patognomonie. 2. v. semiotică.

SEMIOLOGIE s. 1. (MED.) semiotică, simptomatologie, (înv.) patognomonică, patagnomonie. 2. semiotică. (~ este știința semnelor în societate.)

SEMIOLOGIE (SEMIOTICĂ): s. f. (< fr. sémiologie, cf. gr. semeion „semn” + logos „știință”): știință care studiază funcțiile semnelor întrebuințate în cadrul vieții sociale. Termenul a fost creat de lingvistul elvețian Ferdinand de Saussure în 1916: acesta includea lingvistica („știința semnelor constitutive ale limbajului”) în s. și considera ramură a s. orice domeniu cercetat ca un sistem de semne care exprimă idei. 2. știință care se ocupă cu studiul general al semnelor, indiferent de natura acestora; știință care studiază geneza și funcționarea sistemelor de semne în natură și în societate (sub numele de semiotică), impusă prin lucrările filozofilor americani Ch. Peirce (1839-1914) și Ch. W. Morris (n. 1901).

SEMIOLOGIE (SEMIOTICĂ) (< fr. sémiologie ; cf. gr. semeion, semn) Termen folosit de Ferdinand de Saussure pentru știința studierii funcției semnelor în viața socială. Semiotica generală studiază toate genurile de semne: literatura, folclorul, muzica, alfabetul surdo-muților, riturile simbolice, formulele de politețe, semnalele militare etc. Limba, fiind un sistem de semne care exprimă idei, sentimente, a devenit domeniul semioticii literare, o parte a semioticii generale.

SEMIO- (SEMEIO-) „semn, simptom”. ◊ gr. semeion „semn, amprentă” > fr. séméio- și sémio-, germ. semeio- și semio-, engl. semeio- și semio- > rom. semio- și semeio-. □ ~logie (semeiologie) (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină care studiază simptomele și semnele bolilor în vederea diagnosticării. 2. Ramură a logicii simbolice care se ocupă cu studiul general al semnelor și al comunicării prin intermediul acestora; sin. semiotică.

SEMIOLOGÍE (< fr. s; gr. semion „semn” + logos „studiu”) s. f. 1. Parte a medicinei care se ocupă cu studierea și descrierea simptomelor și a semnelor diferitelor boli, precum și a metodelor de la le pune în evidență. S. utilizează metode de investigație clinică (palpare, percuție, auscultație etc.) și de laborator. Sin. simptomatologie. 2. Denumire propusă de F. de Saussure pentru disciplina care să studieze „viața semnelor în sânul vieții sociale”, disciplină din care ar face parte și lingvistica, ca știință a semnelor constitutive ale limbajului. Ulterior s-a impus denumirea de semiotică.