SCĂUIEȘ s. n. v. scăunaș.

scăuieș sf vz scăunaș

SCĂUIEȘ s. n. V. scăunaș.

SCĂUIEȘ, scăuieșe, s. n. (Mold.) Scăunaș² (1). Nichifor, moșul, s-a așezat liniștit pe un scăuieș și a mîncat. GALAN, Z. R. 183. Mătușa Zamfira sta pe scăuieș. SADOVEANU, O. I 330. Pune-te pe cel scăuieș lîngă vatră. NEGRUZZI, S. I 91.

scăuĭéș n., pl. e (îld. scăuĭaș, scăunaș). Nord-Est. Scăunel.

SCĂUNAȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u-. – Var.: (reg., 1) scăuieș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

scaunaș sn vz scăunaș

scaundeș^[1] sn vz scăunaș

scămnaș sn vz scăunaș

scămneș sn vz scăunaș

scăndeș sn vz scăunaș

scănduș sn vz scăunaș

scăonaș^[1] sn vz scăunaș

scăoneș^[1] sn vz scăunaș

scăunaș sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 304/6 / P: scă-u~ / V: (pop) ~uieș, (reg) ~ndeș, ~neș (Pl: ~e, ~uri), ~ămn~, ~ămneș, ~ndeș^[1], ~cau~, scaundeș / Pl: ~e sn, ~i sm / E: scaun + -aș] 1-2 (Șhp) Scaun (1) (mic) Si: scăunel (1-2), (pop) scăunenci (1-2), (reg) scăuniș (1-2), scăunuc (1-2), scăunuț (1-2), (îvr) scăunișor (1-2), (îrg) scăunicel (1-2). 3 (Buc; la vârtelniță; îf scăuneș) Scaun (61). 4 (Trs; la car, căruță) Scaun (62). 5 (La vioară) Scaun (87). 6 (Trs; Ban; la car) Vârtej. 7 (Trs; Ban; la car) Piesă de lemn având la capete câte o țepușă, care se pune peste perinoc atunci când se scot lotrele Si: telegău. 8 (Trs) Parte a plugului nedefinită mai îndeaproape. 9 (În trecut) Mijlocitor, prepus (al unui negustor) sau negustor, achizitor de grâne, de diverse produse agricole (de prin sate) sau de vite Vz comisionar (1), misit, samsar. 10 Persoană care strângea zehereaua. 11 (Îvr) Paznic de vie. 12 (Înv) Scăunean (2). 13 (Bot; reg) Garoafă (Dianthus). corectat(ă)

scăundeș sn vz scăunaș

scăuneș sn vz scăunaș

SCĂUNAȘ, (1) scăunașe, s. n., (2) scăunași, s. m. 1. S. n. Scăunel. 2. S. m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar (al unui negustor). [Pr.: scă-u- – Var.: (reg., 1) scăuieș s. n.] – Scaun + suf. -aș.

SCĂUNAȘ², scăunașe, s. n. Diminutiv al lui scaun. 1. v. scaun (I 1); scaun mic, cu trei sau cu patru picioare (de obicei fără spetează). Așezată pe un scăunaș cu trei picioare... își povestește pățaniile. STANCU, D. 177. Îi așezase pe scăunașe în preajma focului și le turna rachiu în păhărele verzi. SADOVEANU, B. 142. Maiorul se dase cu scăunașul mai înapoi și se uita lung la Comăneșteanu. D. ZAMFIRESCU, R. 248. 2. v. scaun (II 1). Tot timpul... se muncise să-și facă loc, de picioarele uriașului, pe scăunașul trăsurii. C. PETRESCU, Î. II 137. Arghir se așeză pe scăunașul cel strîmt din față. GANE, N. III 190.

scăunaș n. scaun mic, mai ales de vioară. ║ m. od. 1. negustor de vite; 2. rezident (cf. scaun, 3 și 4).

2) scăunáș n., pl. e. Scăunel.

scăunaș¹ (obiect) (desp. scă-u-) s. n., pl. scăunașe

scăunaș² (obiect) (scă-u-) s. n., pl. scăunașe

scăunaș (obiect) s. n. (sil. scă-u-), pl. scăunașe

SCĂUNAȘ s. 1. v. scăunel. 2. v. căluș.

SCĂUNAȘ s. v. gresie, patru, perinoc, telegău.

SCĂUNAȘ s. 1. scăunel, (pop.) scăuneci, (Transilv. și Ban. ) scăunuț. (Stă pe un ~.) 2. (MUZ.) căluș, scaun, scăunel. (~ la un instrument cu coarde.)

scăunaș s. v. GRESIE. PATRU. PERINOC. TELEGĂU.

scăunaș v. căluș.