SCĂUNAȘ², scăunașe, s. n. Diminutiv al lui scaun. 1. v. scaun (I 1); scaun mic, cu trei sau cu patru picioare (de obicei fără spetează). Așezată pe un scăunaș cu trei picioare... își povestește pățaniile. STANCU, D. 177. Îi așezase pe scăunașe în preajma focului și le turna rachiu în păhărele verzi. SADOVEANU, B. 142. Maiorul se dase cu scăunașul mai înapoi și se uita lung la Comăneșteanu. D. ZAMFIRESCU, R. 248. 2. v. scaun (II 1). Tot timpul... se muncise să-și facă loc, de picioarele uriașului, pe scăunașul trăsurii. C. PETRESCU, Î. II 137. Arghir se așeză pe scăunașul cel strîmt din față. GANE, N. III 190.