scâlciat, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, LEX / P: ~ci-at / V: (îvr) scăl~, (reg) scâlceiat / Pl: ~ați, ~e / E: scâlcia] 1 (D. tocurile sau talpa încălțămintei) Care este tocit (într-o parte) sau strâmbat prin uzură. 2 (Pgn; d. încălțăminte) Care este deformat prin uzură Si: (reg) scrombăit. 3 (Pgn; d. lucruri) Care și-a schimbat în rău aspectul. 4 (Pgn; d. lucruri) Care are un aspect deformat. 5 (Fig; d. cuvinte, limbă, vorbire etc) Pronunțat sau scris incorect Si: schimonosit (5), schingiuit² (2), stâlcit.

scălcea² sf vz scâlcia

scălceia v vz scâlcia

scălci v vz scâlcia

scălcia v vz scâlcia

scălciat, ~ă a vz scâlciat

scâlcea² v vz scâlcia

scâlceia^[1] v vz scâlcia

scâlceiat, ~ă a vz scâlciat

scâlcia [At: BUDAI-DELEANU, LEX / P: ~ci-a / V: (îvr) scăl~, (înv) scălceia, scălci, ~lcea, (reg) sâlceia^[1], scălcea / Pzi: ~ciez, (reg) scâlciu, scâlcii / E: ml excalciare] 1 vt (C. i. tocurile sau talpa încălțămintei) A toci (într-o parte). 2 vt (Pgn; c. i. încălțămintea) A deforma prin uzură Si: (reg) a scrombăi. 3 vr (Pgn; d. lucruri) A-și schimba în rău forma, aspectul. 4 vr (Pgn; d. lucruri) A se desface din încheieturi. 5 vt (Fig; c. i. limba, scrierea, cuvintele etc.) A pronunța sau a scrie incorect Si: a deforma (10), a schimonosi (6), a schingiui (2), a stâlci. 6 vt (Îvr; fșa; îf scâlcia) A împinge (cu piciorul). 7-8 vtr (Trs; Ban) A (se) clătina (2-3). 9-10 vtr A (se) zdruncina. corectat(ă)

SCĂLCIA vb. I v. scîlcia.

SCĂLCIAT, -Ă adj. v. scîlciat.

SCÎLCIA, scîlciez, vb. I. Tranz. A toci, a strîmba, a deforma încălțămintea (mai ales la tocuri). (Refl.) De ghete nu mai vorbesc, că mi se scîlciaseră. CAMIL PETRESCU, U. N. 289. – Prez. ind. și: (rar) scîlciu (DELAVRANCEA, H. T. 12). – Variantă: scălcia vb. I.

SCÎLCIAT, -Ă, scîlciați, -te, adj. (Despre încălțăminte) Tocit, strîmbat, deformat. Stătea lîngă bătrîn și-i ținea de urît, în vreme ce acesta punea petec lîngă petec ghetelor desfundate și scîlciate. PAS, Z. I 199. Cînd s-a reîntors la metoc... friguros și cu bocancii scîlciați, a găsit pe bunul său prieten. STĂNOIU, C. I. 69. ◊ Fig. (Atestat în forma scălciat) Nu-ți place mai bine traducția lui Dosofteiu... care nu te ostenește cînd o cetești, nici are fraze mari întortocheate și scălciate? NEGRUZZI, S. I 266. (Adverbial) Băieții... rîdeau mai ales acum, pentru că Budulea vorbea foarte scîlciat ungurește. SLAVICI, O. I 85. – Variantă: scălciat, -ă adj.

A SCÂLCIA ~ez tranz. 1) A face să se scâlcieze; a scrombăi. 2) fig. (cuvinte) A denatura încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a stâlci; a schingiui. [Sil. -ci-a] /<lat. excalciare

A SE SCÂLCIA pers. 3 se ~ează intranz. (mai ales despre încălțăminte) A-și pierde forma inițială (prin întrebuințare îndelungată sau neglijentă); a se scrombăi. /<lat. excalciare

scălcià v. 1. a strâmba tocul încălțămintelor; 2. fig. a desfigura, a denatura: a scălcia cuvinte. [Lat. *EXCALCIARE].

scălciat a. fig. pocit.

scálcli, a scălciá (Olt. Trans.) și scîlcli saŭ -iéz, a -iá v. tr. (lat. ex-calceare, a descălța; it. scalciare, a lovi cu călcîĭele, scalzare, a descălța. V. în-calț). Strîmb călcîĭele (tocurile): a scălcia ghetele. Fig. Desfigurez, pocesc, denaturez: mulțĭ pretinșĭ poețĭ scălciază arta.

scălciát (Olt. Trans.) și scîlciát, -ă adj. (lat. ◊ ex-calceatus). Cu călcîĭu strîmb: ghete scălciate. Fig. Pocit, desfigurat: versurĭ scălciate. V. scalciĭ.

scîlciát, -iéz V. scalciĭ și scălciat.

scâlciat adj. m., pl. scâlciați; f. sg. scâlciată, pl. scâlciate

scâlcia (a ~) (desp. -ci-a) vb., ind. prez. 1 sg. scâlciez (desp. -ci-ez), 3 scâlciază, 1 pl. scâlciem; conj. prez. 1 sg. să scâlciez, 3 să scâlcieze; ger. scâlciind (desp. -ci-ind)

scâlcia (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 scâlciază, 1 pl. scâlciem (-ci-em); conj. prez. 3 să scâlcieze; ger. scâlciind (-ci-ind)

scâlcia vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. scâlciez, 3 sg. și pl. scâlciază, 1 pl. scâlciem (sil. -ci-em); conj. prez. 3 sg. și pl. scâlcieze; ger. scâlciind (sil. -ci-ind)

scîlcia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. scîlciază, 1 pl. scîlciem, ger. scîlciind)

scâlciez, -ciază 3, -cieze 3 conj., -ciam 1 imp., -cia inf.

SCÂLCIAT adj. 1. deformat, strâmb, strâmbat, (pop. și fam.) scălâmb, (Mold.) scrombăit. (Încălțăminte ~.) 2. tocit. (Tocuri ~.) 3. v. stâlcit.

SCÂLCIA vb. 1. a (se) deforma, a (se) strâmba, (Mold.) a (se) scrombăi. (Pantofii s-au ~ prin uzură.) 2. a (se) toci. (I s-au ~ tocurile.) 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a stâlci, a stropși, (fig.) a schingiui. (A ~ cuvintele, când vorbește.)

SCÎLCIA vb. 1. a (se) deforma, a (se) strîmba, (Mold.) a (se) scrombăi. (Pantofii s-au ~ prin uzură.) 2. a (se) toci. (I s-au ~ tocurile.) 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a stîlci, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele cînd vorbește.)

SCÎLCIAT adj. 1. deformat, strîmb, strîmbat, (pop. și fam.) scălîmb, (Mold.) scrombăit. (Încălțăminte ~.) 2. tocit. (Tocuri ~.) 3. deformat, denaturat, pocit, schimonosit, stÎlcit, stricat, stropșit, (fig.) schingiuit. (Forme lexicale ~: o pronunțare ~.)

scîlcia (-iez, -at), vb. – 1. A strica ștaifurile. – 2. A strica, a desfigura, a strîmba. – 3. (Trans.) A scutura. – Var. (Trans., Olt.) scălcia, scîlcii. Var. a lui stîlci „a strica”, pornind de la pronunția primitivă, conformă sl., *stlci sau *stlîci: schimbarea lui stl › scl este normală, cf. sclifosi. Der. din sl. sŭklŭciti „a încreți” (Cihac, II, 723, cf. cîlți), din lat. calcāre (Tiktin), de la un *calce „călcîi” < lat. calcem (Candrea) sau din bg. izkulčam „a se deplasa rapid” (Pușcariu, Dacor., III, 689), nu este probabilă și nu explică der. Sensul 3 ar putea fi efectul unei confuzii cu sgîlțîi. Der. scîlcea (var. scîlcează, scălcează), s. f. (lemn cu care se bate țesătura în război, pentru a o îndesi; lopată; unealtă de pescuit).