REVERBERAȚIE, reverberații, s. f. 1. Persistență a unui sunet într-o încăpere închisă, datorită reflexiei, după ce sursa sonoră și-a încetat emisia. ◊ Reverberație artificială = prelucrare electroacustică a semnalelor sonore în scopul obținerii unor condiții optime de audiție în sălile de spectacole, în studiouri etc. 2. Reflexie a luminii. 3. Reflexie repetată a căldurii pe pereții unui focar sau ai unui cuptor special. ◊ Cuptor cu reverberație = cuptor de topit, cu acoperișul boltit, căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radierea căldurii din acoperiș. – Din fr. réverbération.

reverberație sf [At: BREZOIANU, A. 319/23 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr réverbération] 1 Persistență a unui sunet într-o încăpere, după ce sursa sonoră a încetat să mai emită unde, datorată reflexiilor sunetului pe pereți sau pe alte corpuri. 2 Reflexie a luminii sau a căldurii Si: scânteiere (3), strălucire, reflex. 3 (Teh) Reflexia repetată a căldurii pe pereții unui focar sau ai unui cuptor special. 4 (Îs) Cuptor cu ~ Cuptor cu acoperișul boltit, căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radierea căldurii din acoperișul boltit Si: cuptor cu reverber.

REVERBERAȚIE, reverberații, s. f. 1. Persistență a unui sunet într-o încăpere închisă, datorită reflexiei, după ce izvorul sonor a încetat să mai emită unde. ◊ Reverberație artificială = realizare cu mijloace acustice, electromagnetice, electromecanice sau electrice a unor efecte asemănătoare celor determinate de reverberația (1) naturală. 2. Reflexie a luminii. 3. Reflexie repetată a căldurii pe pereții unui focar sau ai unui cuptor special. ◊ Cuptor cu reverberație = cuptor cu acoperișul boltit, căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radiere din acoperișul boltit. – Din fr. réverbération.

REVERBERAȚIE, reverberații, s. f. 1. Persistența, datorită reflexiei pe pereți, a unui sunet într-o încăpere închisă, după ce izvorul sonor a încetat să mai emită unde. ♦ Reflexie a luminii. Ascultam cum cîntă vîntul toamnei, cum trosnesc lozbele de fag în soba de faianță cu reverberații ca zăpada Ceahlăului. I. BOTEZ, ȘC. 98. 2. (Tehn.) Reflexia repetată a căldurii pe pereții unui focar sau ai unui cuptor special. ◊ Cuptor cu reverberație = cuptor cu acoperișul boltit, căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radiere din acoperișul boltit.

REVERBERAȚIE s.f. 1. Persistență, datorită reflexiei pe pereți, a unui sunet într-o încăpere închisă după ce sursa sonoră nu mai emite unde. 2. Reflexie a luminii sau a căldurii; strălucire, scînteiere. ◊ Cuptor cu reverberație = cuptor de topit cu acoperișul boltit și căptușit cu cărămidă refractară, în care încălzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere și prin radierea căldurii din acoperiș. [Gen- -iei, var. reverberațiune s.f. / < fr. réverbération].

REVERBERAȚIE s. f. 1. reflexie a luminii sau a căldurii. 2. (și fig.) persistență, datorită reflexiei pe pereți, a unui sunet într-o sală, după ce sursa sonoră nu mai emite unde. ♦ ~ artificială = realizare cu mijloace acustice, electromagnetice, electromecanice sau electrice a unor efecte asemănătoare celor produse de reverberația naturală. (< fr. réverbération)

REVERBERAȚIE ~i f. 1) Fenomen de persistență a unui sunet într-o încăpere închisă, după ce sursa sonoră a încetat să-l mai producă. 2) Reflecție multiplă a luminii sau a căldurii. [G.-D. reverberației] /<fr. réverberation

reverberațiune sf vz reverberație

REVERBERAȚIUNE s.f. v. reverberație.

reverberație (desp. -ți-e) s. f., art. reverberația (desp. -ți-a), g.-d. art. reverberației; pl. reverberații, art. reverberațiile (desp. -ți-i-)

reverberație (-ți-e) s. f., art. reverberația (-ți-a), g.-d. art. reverberației; pl. reverberații, art. reverberațiile (-ți-i-)

reverberație s. f. (sil. -ți-e), art. reverberația (sil. -ți-a), g.-d. art. reverberației; pl. reverberații, art. reverberațiile (sil. -ți-i-)

reverberație

reverberație (< fr. réverbération) (Fiz.), persistența, datorită reflexiei multiple pe pereți, tavan, mobilier etc., a unui sunet* într-o încăpere închisă, din momentul în care sursa sonoră și-a încetat emisia. Practic, r. se manifestă prin prelungirea mai mică sau mai mare a sunetelor după oprirea sursei emitente. Prin definiție, timpul (durata) T de r. este numărul de secunde în care energia sonoră a scăzut la o milionime din valoarea ei inițială, ceea ce înseamnă de 60 dB (v. bel) a intensității (1) sunetului din momentul încetării emisiei lui T. Este direct proporțional cu volumul sălii și invers proporțional cu absorbția sonoră a interiorului. Pentru fiecare încăpere închisă există un T optim, în raport cu destinația ei. T. de r. se poate calcula cu formulele lui W.C. Sabine sau ale lui S.P. Alekseev. Pentru câteva săli existente, măsurătorile au arătat T optim din tabelă: Teatrul Eastman (S.U.A.): numărul scaunelor: 3.340; volum (m³): 22.400; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 4,0 s și măsurat în sala plină: 2,08 s, timpul optim: 2,1 s; Sala Palatului (București): numărul scaunelor: 3.150; volum (m³): 30.000; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 1,8 s, timpul optim: variabil după necesitate; Sala coloanelor (Moscova): numărul scaunelor: 1.600; volum (m³): 12.570; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 3,55 s și măsurat în sala plină: 1,57 s, timpul optim: 1,9 s;Gewandhaus (Leipzig): numărul scaunelor: 1.500; volum (m³): 11.350; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 3,6 s și măsurat în sala plină: 2,3 s, timpul optim: 1,9 s; Camera Comunelor (Londra): numărul scaunelor: 570; volum (m³): 3.600; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 3,3 s și măsurat în sala plină: 1,5 s, timpul optim: 1,5 s; Sala mică a Conservatorului (Moscova): numărul scaunelor: 550; volum (m³): 2.550; timpul de reverberație: măsurat în sala goală: 3,46 s și măsurat în sala plină: 1,3 s, timpul optim: 1,5 s.

REVERBERÁȚIE (< fr.) s. f. (FIZ.) Persistență a unui sunet într-o încăpere după ce sursa sonoră și-a încetat emisia, datorită reflecțiilor multiple ale sunetului pe pereți sau pe alte obiecte, înainte ca intensitatea lui să se anuleze în urma absorbției. O durată scurtă de r. face ca sunetele să pară seci și fără sonoritate, iar o durată prea lungă de r. face ca vorbele și melodiile să fie neinteligibile. Pentru diferitele feluri de săli (de teatru, de operă, concert, curs etc.) există o anumită durată de r. optimă. R. constituie una dintre problemele importante pentru acustica unei săli. ◊ R. artificială = prelucrare electroacustică a semnalelor sonore, cu ajutorul unui reverberator, în scopul obținerii unor condiții optime de audiție în sălile de spectacole, în studiourile de televiziune, de radiodifuziune etc.