REVERBERÁȚIE (< fr.) s. f. (FIZ.) Persistență a unui sunet într-o încăpere după ce sursa sonoră și-a încetat emisia, datorită reflecțiilor multiple ale sunetului pe pereți sau pe alte obiecte, înainte ca intensitatea lui să se anuleze în urma absorbției. O durată scurtă de r. face ca sunetele să pară seci și fără sonoritate, iar o durată prea lungă de r. face ca vorbele și melodiile să fie neinteligibile. Pentru diferitele feluri de săli (de teatru, de operă, concert, curs etc.) există o anumită durată de r. optimă. R. constituie una dintre problemele importante pentru acustica unei săli. ◊ R. artificială = prelucrare electroacustică a semnalelor sonore, cu ajutorul unui reverberator, în scopul obținerii unor condiții optime de audiție în sălile de spectacole, în studiourile de televiziune, de radiodifuziune etc.