RAGTIME, ragtime-uri, s. n. Stil pianistic la modă în perioada 1896-1917, reprezentând unul dintre elementele constitutive ale jazzului și caracterizat printr-o muzică veselă și optimistă, în tempo moderat, cu formă simetrică. ◊ (Adjectival) Dans ragtime. [Pr.: regtaĭm] – Cuv. engl.

ragtime [At: DEX-S / P: regtaim / Pl: ? / E: eg ragtime] 1 sn Tip de piesă muzicală în ritm de jazz, născută din fuziunea folclorului negru cu muzica de dans. 2 a Cu ritm de ragtime (1). 3 sn Stil pianistic de interpretare a muzicii ragtime (1).

RAGTIME s. n. 1. Tip de piesă muzicală în ritm de jaz, născută din fuziunea folclorului negru cu muzica de dans. ◊ (Adjectival) Dans ragtime. 2. Stil pianistic de interpretare a muzicii ragtime (1). [Pr.: regtaim] – Cuv. engl.

RAGTIME [REGTAIM] s. n. 1. muzică sincopată și rapidă, specifică jazului, din fuziunea folclorului negru american cu muzica de dans a albilor. 2. stil pianistic prin execuția acestei muzici, marcând cu mâna stângă timpii tari printr-un sunet, în timp ce mâna dreaptă reproduce melodia sincopată și cu unele broderii (2). (< amer. ragtime)

ragtime s. n. (muz.; cuv. engl. americ.) Muzică sincopată și rapidă a negrilor americani ◊ „Un roman al vremii când erau la modă ragtime-urile sincopate ale lui Scott Joplin, «Ragtime» evocă perioada premergătoare celui dântâi război mondial. Este, în saga în curs de constituire a Bicentenarului american, un capitol original, în care probleme sociale serioase sunt tratate într-un stil jucăuș [...]” R.lit. 8 IV 76 p. 20 [pron. regtaim] (cf. fr. ragtime; D. Am., D.Muz.; DEX-S)

ragtime (engl.) [pron. regtaĭm] s. n., pl. ragtime-uri [pron. regtaĭmurⁱ]

ragtime (angl.) [pron. regtaĭm] s. n., art. ragtime-ul; pl. ragtime-uri.

ragtime (cuv. engl. [’rægtaim]) 1. Denumirea unui anumit tip de piesă muzicală, apărută în Sedalia, Missouri, S.U.A., prin 1890, izvorâtă din fuziunea folclorului negru (cake-walk, coon song) cu muzica de dans a albilor (polcă*, menuet*, cadril*, marș*), de la care a împrumutat bazele melodice și armonice. R. era o muzică esențialmente pianistică, compusă, nu improvizată*, și a fost difuzată întâi prin pianele mecanice (v. mecanice, instrumente; pianolă) și prin tipar; se compunea din 3-4 teme de 16 măsuri*, de forma ABAB’ legate între ele prin interludii (1) de 2-4 măsuri. Stravinski s-a inspirat din r. 2. Stil pianistic caracterizat prin execuția în tempo (2) mediu sau rapid a acestui tip de piesă muzicală, mâna stângă accentuând pe timpii (I, 2) tari o notă din bas (III, 1) și pe cei slabi un acord*, în timp ce mâna dreaptă reproducea melodia sincopată*, cu oarecare broderii*. Împreună cu blues*-ul și negro spiritual*ul, r. a fost unul din elementele constitutive ale jazzului* primelor epoci. Promotor al stilului a fost Scott Joplin. S-au distins apoi Jelly Roll Morton, James P. Johnson, Willie Smith „The Lion” ș.a.

RAGTIME [rægtaim] (cuv. engl.) s. n. Stil pianistic la modă în perioada 1896-1917, care al luat naștere în statul american Missouri și a reprezentat, împreună cu bluesul, unul dintre elementele constitutive ale jazz-ului. Muzică veselă și optimistă, în tempo moderat, cu formă simetrică. Beneficiază de partituri scrise și publicate.