RĂDÚCE vb. v. aduce, apropia, asemăna, asemui, semăna.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
arădúc și rădúc, -dus, a -dúce v. tr. (lat. ad-redúcere. V. reduc). Vechĭ. Reproduc, reprezent [!], înfățișez, închipuĭ. V. intr. Semăn, am asemănare, aduc cu.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Rádu n.pr. în sint. sistem Radu ◊ „Acea gravă disfuncțiune [a lui M. Botez] se datora sinistrului sistem Radu, diminutivul șmecheresc, din jargonul băieților, sub care era cunoscută cea mai odioasă metodă practicată de Securitate de eliminare a adversarilor politici: supunerea victimelor, fără știrea lor, la radiații.” D. 146/95 p. 15
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU, Dimitrie (Demetriu) (1861-1920, n. Rădești, jud. Alba), cleric român. Preot unit în București și prof. la Seminarul teologic romano-catolic (din 1886). Episcop al Lugojului (din 1896) și al Oradiei (din 1903). S-a preocupat de școlile românești din eparhiile pe care le-a păstorit. Copreședinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (1 dec. 1918). A murit în urma unui atentat politic de tip terorist în Senat la 8 dec. 1920.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU, Ilie (1853-1931, n. Botoșani), inginer constructor român. M. de onoare al Acad. (1926), prof. univ. la București. Director al Consiliului Tehnic Superior (1919-1930). Colaborator apropiat al lui A. Saligny, a fost unul dintre întemeietorii ingineriei în construcții din România. A proiectat și construit linii de cale ferată (Pitești-Curtea de Argeș, Galați-Bârlad), poduri metalice și de beton armat cu deschideri mari (opt poduri peste Siret, peste Olt, la Slatina, peste Jiu, la Craiova ș.a.), sisteme de alimentare cu apă (sistemul Bragadiru, pentru București). A introdus folosirea planșeelor de beton armat în construcția clădirilor. Lucrări: „Alimentarea cu apă a orașelor”, „Alimentarea cu apă a orașelor de munte”.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU, Ioana (1917-1990, n. București) (pseudonimul Ioanei Braia), cântăreață de muzică populară și romanțe. A fost una dintre cele două câștigătoare ale concursului organizat în 1936 de Societatea Română de Radiodifuziune, pentru depistarea de tineri interpreți de muzică populară. Creatoare de stil în muzica de concert, s-a distins prin timbrul particular, grav al vocii și prin sensibilitatea interpretării, realizând versiuni antologice în ambele mari genuri pe care le-a frecventat.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU, Vasile Gh. (1903-1982, n. Pârgărești, jud. Bacău), zoolog român. M. coresp. al Acad. (1948), prof. univ. la Cluj. Director al Institutului de Speologie din Cluj (1947-1952). S-a ocupat de sistematica, ecologia și zoogeografia izopodelor, descriind câteva genuri și mai multe specii noi. A organizat cercetări privind macro- și microfauna din sol. Lucrări: „Izopodes terrestres de Roumanie”, „Nevertebrate. Clasificare și scurtă caracterizare”, „Zoologia nevertebratelor”.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU CEL FRUMOS, domn al Țării Românești (1462-1473, 1473-1474, sept.-oct. 1474, 1474-1475). Fiul mezin al lui Vlad Dracul. A obținut domnia cu ajutorul turcilor, înlăturându-l pe Vlad Țepeș, fratele său. Înfrânt de Ștefan cel Mare la Soci (1471) și, mai târziu, la pârâul Vodna (1473). Fiica sa, Maria Voichița, a fost una dintre soțiile lui Ștefan cel Mare. L-a urmat în scaunul domnesc Basarab Laiotă cel Bătrân.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU CEL MARE, domn al Țării Românești (1495-1508). Fiul lui Vlad Călugărul, care și l-a asociat la domnie în 1492. Bucurându-se de concursul familiei boierilor Craiovești, cu care se înrudea și pentru care a creat instituția marii bănii, a luat unele mărusi privind centralizarea statului. Supus față de Poartă. S-a aflat în bune relații de vecinătate cu regele Ungariei și cu regele Poloniei. A acordat o mare atenție vieții culturale (a înființat o tipografie și l-a adus în țară pe ieromonahul Macarie, care a tipărit cele trei cărți de cult – „Liturghierul”, 1508, „Octoihul”, 1510 și „Evangheliarul”, 1512, primele tipărituri apărute pe teritoriul românesc) și religioase, pentru reorganizarea căreia l-a adus în Țara Românească pe Nifon. Prin grija sa a fost construită în mare parte biserica Sf. Nicolae a Mănăstirii Dealu (1499-1501), terminată de fratele său, Vlad cel Tânăr în perioada 1510-1512, precum și biserica de la Lopușnia (Lopușnja, Serbia, 1501). După moartea sa, scaunul domnesc a fost dobândit, cu ajutor turcesc, de Mihnea cel Rău, fiul nelegitim al lui Vlad Țepeș.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU DE LA AFUMAȚI, domn al Țării Românești (1522, 1522-1523, 1524, 1524-1525, 1525-1529). Fiul lui Radu cel Mare și ginere al lui Neagoe Basarab. A fost ales domn de către boieri. A dus o politică antiotomană și a luptat împotriva lui Mehmed beg, Vladislav III și Radu Bădica, pretendenți la scaunul domnesc, sprijiniți de Poartă, ca0e i-au întrerupt domnia. La îndemnul boierilor Craiovești, s-a supus Porții. Încercând să reia politica antiotomană, a fost ucis de boieri la Râmnicu Vâlcea, domnia fiind încredințată de către complotiști unui oarecare Basarab, pretins fiu al lui Neagoe Basarab.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU I, domn al Țării Românești (c. 1377-c. 1385). Fiul lui Nicolae Alexandru. Asociat la domnie de fratele său, Vladislav I (Vlaicu), în 1372. În conflict cu regele ungur Ludovic I de Anjou, pe care l-a înfrânt, recucerind cetatea Severinului ocupată de rege. Ctitor al mănăstirilor Tismana și Cotmeana. Cronicarii l-au confundat cu Negru-Vodă, legendarul întemeietor al Țării Românești. L-a succedat la domnie fiul său Dan I.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU MIHNEA, domn al Țării Românești (1601-1602, 1611, 1611-1616, 1620-1623) și al Moldovei (1616-1619, 1623-1626). Fiul lui Mihnea Turcitul. Supus turcilor. În politica internă s-a sprijinit mai ales pe boierii greci, ceea ce a provocat ostilitatea boierimii pământene. A favorizat eliberarea rumânilor.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU NEGRU (NEGRU-VODĂ), potrivit legendei „descălecatului”, primul domn al Țării Românești, venit din Țara Făgărașului. Sub acest nume era cunoscut în popor Radu I.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU PAISIE (Petru de la Argeș), domn al Țării Românești (1535-1536, 1536-1539, 1539-1544, 1544-1545). Fiul nelegitim al lui Radu cel Mare și văr cu umanistul Nicolaus Olahus. Călugărit sub numele de Paisie, a ajuns egumen al mănăstirii Argeș. Ales domn de către boieri, după uciderea lui Vlad Vintilă, fratele său vitreg, de către complotiști la o vânătoare. Supus Porții. În timpul domniei lui se accentuează luptele dintre grupările boierești, iar turcii fac dese incursiuni în țară, cucerind Brăila și teritoriul înconjurător, pe care le transformă în raia (1540). Ctitor al mănăstirilor Valea (1533-1534) și Mislea (1536-1537). Mazilit de către turci, a fost înlocuit de Mircea Ciobanul, un alt fiu al lui Radu cel Mare.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU PRAZNAGLAVA, domn al Țării Românești (1420-1422, 1426-1427). Fiul nelegitim al lui Mircea cel Bătrân. Urmează la domnie după moartea lui Mihail I. Susținut de turci, a luptat împotriva lui Dan II, reușind să întrerupă, în mai multe rânduri, domnia acestuia. L-a succedat la domnie Dan II.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU ȘERBAN, domn la Țării Românești (1601, 1602-1610, 1611), din neamul Craioveștilor, urmaș în fapte al lui Mihai Viteazul. Nepot al lui Neagoe Basarab. Politică de echilibru și refacere a țării după războiul otoman (1593-1606). Victorii asupra tătarilor (Ogretin, 1602), turcilor (Belgrad, 1602, Silistra, Hârșova, Brăila, 1603) și principilor ardeleni filoturci: Moise Székely (Brașov, 1603) și Gabriel Báthory (Brașov, 1611). Menține independența Țării Românești; are relații strânse cu Transilvania și Moldova. Înlăturat de turci, moare, după un exil activ (1611-1620) la Viena. Ctitor al mănăstirii Comana. L-a urmat în scaunul domnesc mai vechiul său rival Radu Mihnea.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RADU ZUGRAVUL (1740-1802), zugrav de biserici, iconar și copist de manuscrise. Reprezintă ultima etapă a picturii medievale din Țara Românească (frescele bisericilor din Gura Văii, Brădet și Cornetu). Autorul unui „Caiet de modele” pentru zugravii de biserici.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Radu Zugravul (1740-1802), zugrav din Țara românească, fiul lui Mihai din Târgoviște. A participat la pictarea mai multor biserici (Brădet, Cerneți, Gura Văii-Bogdănești, Hălmagiu etc.), precum și a Bis. domnești de la Curtea de Argeș, unde a realizat ciclul sf. Filofteia. Caietul său de modele, întocmit după vechile picturi ale sec. 14, a fost folosit de zugravi până către 1870.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink