PROCURATÓR, procuratori, s. m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberți, însărcinat cu strângerea dărilor și cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Înalt demnitar în republicile Veneției și Genovei, în evul mediu. 3. Persoană care acționează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCURATÓR ~i m. 1) (în Roma antică) Magistrat care avea în însărcinare încasarea impozitelor și guvernarea unei provincii. 2) Persoană care acționează în numele cuiva pe baza unei procuri. /<fr. procurateur, lat. procurator
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCURATÓR s.m. 1. Magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, însărcinat cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor. ♦ Înalt demnitar în vechile republici Genova și Veneția. 2. Mandatar; procurant. [< lat. procurator, cf. fr. procurateur.
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCURATÓR s. m. 1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor. 2. înalt demnitar în vechile republici italiene Genova și Veneția. 3. mandatar însărcinat să apere interesele unei alte persoane. (< fr. procurateur, lat. procurator)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PROCURATÓR s. v. procurist.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

procuratór (procuratóri), s. m. – Împuternicit, înalt magistrat. Lat. procurator (sec. XVIII), cf. pol. prokurator (Tiktin).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

procuratór s. m., pl. procuratóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink