PRETERIȚIÚNE, preterițiuni, s. f. Figură retorică prin care autorul atrage atenția că nu vrea să aducă în discuție un anumit lucru, despre care totuși vorbește. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. prétérition.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PRETERIȚIÚNE ~i f. Procedeu de retorică prin care oratorul, atrăgând atenția asupra unui lucru ce trebuie trecut sub tăcere, vorbește totuși despre el. [Sil. -ți-u-] /<fr. prétérition
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRETERIȚIÚNE s.f. Figură de retorică prin care oratorul declară că nu vrea să vorbească despre un lucru, despre care totuși vorbește; pretermisie; paralipsă. [Pron. -ți-u-. / < lat. praeteritio, cf. fr. préterition].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRETERIȚIÚNE s. f. figură retorică prin care se declară că nu se va vorbi despre un lucru, amintit totuși în expunere; pretermisie, paralipsă. (< fr. prétérition, lat. praeteritio, omisiune)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PRETERIȚIÚNE s. (rar) pretermisie. (Figura retorică numită ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

preterițiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. preterițúnii; pl. preterițiúni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink