pretermisie sf [At: DN³ / V: ~iune / P: ~si-e / Pl: ~ii / E: lat praetermissio, -onis, fr prétermission] Preterițiune. corectat(ă)

PRETERMISIE s.f. Preterițiune. [Gen. -iei, var. pretermisiune s.f. / < lat. praetermissio, fr. prétermission].

PRETERMISIE s. f. preterițiune. (< lat. praetermissio, fr. prétermission)

pretermisiune sf vz pretermisie

PRETERMISIUNE s.f. v. pretermisie.

*preterițiúne saŭ *pretermisiúne f. (lat. praeter-itio saŭ praeter-missio, -ónis. Ret. Trecere supt tăcere, figură pin care declarĭ că nu vreĭ să vorbeștĭ despre un lucru despre care cu toate acestea vorbeștĭ pin acest mijloc. De ex.: Nu vă voĭ maĭ spune că m’a refuzat. – Și -íție. V. retorică.

pretermisie (rar) (desp. -si-e) s. f., art. pretermisia (desp. -si-a), g.-d. art. pretermisiei; pl. pretermisii, art. pretermisiile (desp. -si-i-)

pretermisie (-si-e) s. f., art. pretermisia (-si-a), g.-d. art. pretermisiei; pl. pretermisii, art. pretermisiile (-si-i-)

pretermisie s. f. (sil. -si-e), art. pretermisia (sil. -si-a), g.-d. art. pretermisiei; pl. pretermisii, art. pretermisiile (sil. -si-i-)

PRETERMISIE s. v. preterițiune.

pretermisie s. v. PRETERIȚIUNE.

pretermisie, sin. preteriție.