PREDICÁȚIE, predicații, s. f. Faptul de a enunța ceva despre un anumit lucru; enunț care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa. [Var.: predicațiúne s. f.] – Din lat. praedicatio, -onis, fr. prédication.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PREDICÁȚIE ~i f. 1) Atribuire a unei însușiri subiectului unui enunț. 2) Raport între un obiect și o însușire a acestuia. /<lat. praedicatio, ~onis, fr. prédication
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PREDICÁȚIE s.f. 1. (Liv.) Acțiunea de a predica; propovăduire. 2. (Log.) Atribuire a unei calități sau a unui atribut unui subiect într-o propoziție. ◊ Judecăți de predicație = judecăți care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa. [Gen. -iei. / < fr. prédication].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PREDICÁȚIE s. f. faptul de a enunța ceva despre un anumit lucru; enunț care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa. ◊ facultatea de a comunica prin raportarea la realitate, cu mijloace lingvistice, a unor reprezentări din conștiința vorbitorului. (< fr. prédication, lat. praedicatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PREDICÁȚIE s. v. cazanie, cuvânt, omilie, predică.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

predicáție s. f. (sil. -ți-e), art. predicáția (sil. -ți-a), g.-d. art. predicáției; pl. predicáții, art. predicáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink