POCĂÍNȚĂ s. f. (În practicile creștine) Căință pentru păcatele săvârșite; p. gener. regret pentru o faptă rea, o greșeală etc.; pocăială. – Pocăi + suf. -ință.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

POCĂÍNȚĂ ~e f. 1) rel. Mărturisire a păcatelor în scopul de a le ispăși; penitență. 2) Regret pentru o greșeală săvârșită. /a se pocăi + suf. ~ință
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

POCĂÍNȚĂ s. 1. v. regret. 2. (BIS.) dezlegare, iertare, (înv.) pocaianie. (~ de păcate.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pocăínță s. f., g.-d. art. pocăínței; pl. pocăínțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

pocăínță, pocăințe s. f. Faptul de a se pocăi; mustrare de conștiință, căință, părere de rău pentru păcatele săvârșite; (înv.) pocăială. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii, alături de cununie, maslu, hirotonie, euharistie, mirungere și botez, care constă în mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic; al doilea botez; mărturisire, spovedanie. – Din pocăi + suf. -ință.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink