pocăință, pocăințe s. f. Faptul de a se pocăi; mustrare de conștiință, căință, părere de rău pentru păcatele săvârșite; (înv.) pocăială. ♦ Una dintre cele șapte taine ale Bisericii, alături de cununie, maslu, hirotonie, euharistie, mirungere și botez, care constă în mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic; al doilea botez; mărturisire, spovedanie. – Din pocăi + suf. -ință.