OBLICÍRE s. v. condamnare, osândire, pedepsire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A alia, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A OBLICÍ ~ésc tranz. înv. 1) A găsi după multă căutare; a dibui. 2) A prinde de veste; a afla. [Sil. -bli-] /<sl. oblițiti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de Laura-ana | Semnalează o greșeală | Permalink

OBLICÍ vb. v. afla, auzi, bate, condamna, descoperi, găsi, osândi, pedepsi, ști.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

oblicí (oblicésc, oblicít), vb. – 1. A manifesta. – 2. A descoperi, a revela. – 3. A se informa, a-și da seama, a se impune. – 4. (Mold., Trans.) A adulmeca, a urmări, a cerceta. Sl. obličiti „a manifesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 469; Tiktin). Sec. XVI, înv., în afară de ultimul sens. – Der. oblicitor, s. m. (înv., denunțător).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

oblicí vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 sg. și pl. obliceáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink