oblicire sf [At: CORESI, EV. 203 / Pl: ~ri / E: oblici¹] (Înv) 1 Dovedire. 2 Dojenire. 3 Pedepsire. 4 Aflare. 5 Descoperire.

*oblicíre f. Acțiunea de a oblici (v. intr.).

oblicíre f. Ps. S. Acțiunea de a oblici (v. tr.).

OBLICI, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti.

oblici¹ vt [At: CORESI, EV. 5 / V: (îrg) h~ / Pzi: ~cesc / E: vsl обличити] 1 (Înv) A dovedi. 2 (Înv) A dojeni. 3 (Înv) A pedepsi. 4 (Îvp) A prinde de veste Si: a afla, a auzi. 5 (Îvp) A descoperi.

†OBLICI (-icesc) vb. tr. și intr. A afla, a descoperi, a observa; a zări: oblicind din nou despre sosirea boierilor pribegiți (ODOB.); au început ei a se văiera, pentru că li era frică să nu-i oblicească cineva (SB.); se uita repede, să vază de nu-l oblicește careva (GRIG.); Eu din oaste-am oblicit Că puica s’a logodit (VOR.) [vsl. obličiti].

OBLICI, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A alia, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti.

OBLICI, oblicesc, vb. IV. Tranz. (Popular și arhaizant) 1. A descoperi, a dibui; a găsi. E mîța de la vecina, Că mi-a oblicit, slănina. MARIAN, S. 136. Au început ei a se văiera pentru că le era frică să nu-i oblicească cineva. SBIERA, P. 5. Mîndro, de dragostea noastă Răsărit-a pom în coastă... Dușmanii l-au oblicit, Cu securile-au ieșit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. 2. A afla, a auzi în taină, a prinde de veste, a simți. Eu socot că are o pricină, de aceea întîrzie. – Știi ceva? ai oblicit ceva? SADOVEANU, B. 39. Finii și vecinii, Dacă-mi obliciră Ce vrea lelea Firă, Mi se învoiră. COȘBUC, P. II 152. ◊ Absol. Mărculeț s-a dus de-acasă, Și turcu a d-oblicit... Și rău l-a batjocorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. ◊ Intranz. Oblicind din nou despre sosirea boierilor pribegiți, cu oaste, Chiajna nu se turbură prea mult. ODOBESCU, S. I 115.

A OBLICI ~esc tranz. înv. 1) A găsi după multă căutare; a dibui. 2) A prinde de veste; a afla. [Sil. -bli-] /<sl. oblițiti

oblicì v. a afla în taină: oblicind despre sosirea boierilor OD. [Slav. OBLIČITI, a arăta].

1) oblicésc v. tr. (vsl. ob-ličiti, a arăta, a acuza, d. ličiti, a anunța). Vechĭ. – Daŭ pe față, vădesc. Înfrunt (Ps. S.). Azĭ. Mold. Trans. Descoper urma, adulmec, daŭ de: porniră unde obliciseră că se țin caiĭ lăsațĭ slobozĭ (Sadov. VR. 1913, 7, 29). V. zăpsesc.

2) *oblicésc v. intr. (d. oblic; fr. obliquer; lat. obliquare). Arm. Merg oblic, cotesc, ocolesc: a oblici la stînga.

oblici (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (desp. o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicesc, 3 sg. oblicește, imperf. 1 obliceam; conj. prez. 1 sg. să oblicesc, 3 să oblicească

oblici (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicesc, imperf. 3 sg. oblicea; conj. prez. 3 să oblicească

oblici vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicesc, imperf. 3 sg. oblicea; conj. prez. 3 sg. și pl. oblicească

oblici (oblicesc, oblicit), vb. – 1. A manifesta. – 2. A descoperi, a revela. – 3. A se informa, a-și da seama, a se impune. – 4. (Mold., Trans.) A adulmeca, a urmări, a cerceta. Sl. obličiti „a manifesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 469; Tiktin). Sec. XVI, înv., în afară de ultimul sens. – Der. oblicitor, s. m. (înv., denunțător).

OBLICIRE s. v. condamnare, osândire, pedepsire.

oblicire s. v. CONDAMNARE. OSÎNDIRE. PEDEPSIRE.

OBLICI vb. v. afla, auzi, bate, condamna, descoperi, găsi, osândi, pedepsi, ști.

oblici vb. v. AFLA. AUZI. BATE. CONDAMNA. DESCOPERI. GĂSI. OSÎNDI. PEDEPSI. ȘTI.