MEHMENDAR, mehmendari, s. m. (În Evul Mediu; în Moldova și în Țara Românească). 1. Boier (sau funcționar) care însoțea în călătorie pe domn sau o persoană oficială de rang înalt, îngrijindu-se de găzduirea lor. 2. Comisar special însărcinat cu aprovizionarea. – Din tc. mihmandar.

mehmendar sm [At: (a. 1806-1807) IORGA, S. D. VI, 197 / V: maiman~, meiman~, meim~ / Pl: ~i / E: tc mihmandar] (Tcî) 1 (îf meimendariu) Ofițer turc care însoțea pe domnul român numit de Poartă la plecarea acestuia din Constantinopol spre țară. 2 Boier care avea grijă de călătoria noului domn român de la Constantinopol până în țara noastră. 3 (Pgn) Boier sau funcționar care însoțea în călătorie pe domn sau pe o persoană oficială ori de rang mare și se îngrijea de găzduirea ei. 4 Comisar special însărcinat cu aprovizionarea.

MEHMENDAR, mehmendari, s. m. (Turcism; în evul mediu, în Moldova și în Țara Românească). 1. Boier (sau funcționar) care însoțea în călătorie pe domn sau o persoană oficială de rang înalt, îngrijindu-se de găzduirea lor. 2. Comisar special însărcinat cu aprovizionarea. – Din tc. mihmandar.

MEHMENDAR, mehmendari, s. m. (Turcism învechit) Funcționar atașat pe lîngă un înalt demnitar străin cu sarcina de a-i servi drept ghid; comisar, călăuză. Numai venirea muscalilor la 1828 a pus capăt acestei vieți zvăpăiate a tinerilor cuconași, luîndu-i ca comisari (mehmendari) pe lîngă generalii ruși. GHICA, S. 47.

mehmendár, V. mihmandar.

maimandar sm vz mehmender

meimandar sm vz mehmendar

meimendar sm vz mehmendar

maĭmandár, V. mihmandar.

meĭmendár, V. mihmandar.

mihmandár m. (turc. [d. pers.] mihmandar, găzduitor, d. mihman, oaspete, și dar, purtător, păzitor). Vechĭ. Ofițer turcesc care-l escorta pe domn cînd pleca din Constantinopole spre țările româneștĭ. Boĭer mare care purta grijă de călătoria nouluĭ domn pin țară. Comisar oficial. Conducător în general. – Și mehmendar, meĭmendar și maĭmandár.

mehmendar s. m., pl. mehmendari

mehmendar s. m., pl. mehmendari

mehmendar s. m., pl. mehmendari

mehmendar (mehmendari), s. m. – Intendent, administrator. – Var. mihmandar, maimandar. Tc. mihmandar, din per. (Șeineanu, III, 75). Sec. XVIII, înv.

MEHMENDAR s. m. (Turcism) 1. (Atestat în forma meimendariu) Ofițer turc care însoțea pe domnul român numit de Poartă la plecarea acestuia din Gonstantinopol spre țară. Și au arătat Sakir-beiu că este rînduit meimendariu domnului de țeara Românească. BELDIMAN, E. 136/4. 2. Boier care avea grijă de călătoria noului domn român de la Constantinopol pînă în țara noastră; p. g e n e r. boier sau funcționar care însoțea în călătorie pe domn sau pe o persoană oficială ori de rang mare, și se îngrijea de găzduirea ei. Jicnicerului Costandin Tirichioglu, mergînd meimendariu cu turcii. . . să ridică de la Hotin (a. 1806-1807). IORGA, S. D. VI, 197. Lupu Balș vornic, mehmendar pentru generalul Michelson (a. 1807). id. ib. 203. S-au dus amîndoi domnii cu meimendarii lor. BELDIMAN, E. 137/23. Mi-au venit cărți de la frate-mieu Nicolai ce veniseră meimandar cu chehaia-beiu a lui Jusuf-pașa, ocîrmuitoriul oștilor turcești în Ieși (a. 1821). CAT. MAN. II, 644. Împreună cu neferii s-a rînduit mehmendar de către măria sa vodă pe d-lui paharnicul Constantin Sion (a. 1 823). URICARIUL, XIV, 287. Poarta i-au numit mehmendari pentru întîmpinarea. . . solilor Angliei și a Franției. AR (1829), 22²/45. În această calitate i se dădu sarcina de mehmendar al lui Carol al Xll-lea în toamna aceluiași an. IORGA, . L., 152, cf. 470, I. BRĂESCU, M. 68. Sînt mehmendarul Ioniță Dracon, trimis de măria sa domnul să vă întovărășesc la cetatea de scaun. V. ROM. aprilie 1954, 97. 3. Comisar special care era însărcinat cu aprovizionarea. Numai venirea muscalilor la 1828 a pus capăt acestei vieți zvăpăiate a tinerilor. . ., luîndu-i ca comisari (mehmendari) pe lîngă generalii ruși, pentru înlesnirea aprovizionării oștirilor cu proviant și cu cară. GHICA, S. 47. Mehmendarul (comisarul) pentru primirea oștilor a fost numit și s-au dat dispoziții pentru constituirea magaziilor de aprovizionare. OȚETEA, T. V. 163. – Pl.: méhmendari. – Și: meimendár, meimandár, maimandár (CR 1 829, 75²/4, ib. 1 834, 60¹/21) s. m. – Din tc. mihmandar.

MAIMANDÁR s. m. v. mehmendar.

MEIMANDÁR s. m. v. mehmendar.

MEIMENDÁR s. m. v. mehmendar.