mazili [At: (cca 1650) GCR I, 149/3 / Pzi: ~lesc / E: mazil] 1 vt A scoate din scaun pe un domnitor, pe un patriarh etc. Si: a detrona. 2 vt A îndepărta din boierie sau din slujbă pe un boier sau pe un înalt funcționar. 3 vt (Fig) A alunga. 4 vr (Mun; Olt) A se îmbogăți. 5 vr (Mun; Olt) A deveni mofturos.

MAZILI, mazilesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îndepărta din domnie, a detrona; a scoate dintr-un post, dintr-o slujbă. Se suia pe scaun și după șapte ani – hait – maziliți. ALECSANDRI, T. 47. Îl pîrîră la vizirul și izbutiră a-l mazili. BĂLCESCU, O. I 185. Adevăr e c-ai chitit, Pîn-a nu fi mazilit, Să desparți a ta domnie De a noastră-mpărăție? ALECSANDRI, P. P. 210. ◊ Refl. pas. Miron șezu în Polonia mai bine de un an pînă cînd se mazili Dumitrașcu Cantacuzino, succesorul Duchii vv. BĂLCESCU, O. I 186. Am auzit că s-a mazilit ispravnicul de Teleorman. FILIMON, C. 137. ♦ (Azi, glumeț, cu privire la funcționari) A îndepărta dintr-o funcție, a destitui. E mai de oaie cu șeful; îl mazilesc; să știi că-l mazilesc. DAVIDOGLU, M. 78. ◊ Fig. A alunga, a îndepărta. Tu cați să mă mazilești din inima copilei. ALECSANDRI, T. 1233.

A MAZILI ~esc tranz. 1) A face mazil; a scoate din domnie; a detrona. 2) fam. (persoane) A da afară dintr-o funcție, dintr-un post; a destitui; a elibera; a concedia; a scoate. /Din mazil

MAZILI vb. (Mold., ȚR) A detrona, a îndepărta din funcție. A: Bine ai nemerit, măria ta, de nu te-ai grăbit să-l mazilești pre acel domn harnic. NECULCE. B: Și-au domnit ani 8 si l-au mazilit turcii. R. POPESCU; cf. IST. ȚR. Etimologie: mazil + suf. -i. Vezi și mazil, mazilie, mazilime, mazilit.

mazilì v. 1. a destitui, vorbind de Domnii vechiului regim (mai ales din epoca fanariotă): adevăr e c’ai chitit, pân’a nu fi mazilit..? AL.; 2. a revoca, vorbind de un funcționar (din aceeaș epocă): am auzit că sa mazilit ispravnicul de Teleorman FIL.; 3. fig. a alunga, a îndepărta: tu cauți să mă mazilești din inima copilei AL.

manzil sm, a vz mazil

mazil [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 9/14 / V: (înv) manz~ / Pl: ~i / E: tc mazul] 1-2 sm, a (Demnitar turc din Imperiul otoman) destituit. 3-4 sm, a (Domn din țările românești) detronat. 5-6 sm, a (Spc) (Boier) care nu are slujbă de stat. 7 sm Persoană care aparținea unui corp de cavalerie alcătuit din boierii rămași fără funcție. 8 sm (În țările românești) Boier de țară descendent al unei vechi famili boierești de rangul al doilea Vz răzeș. 9 sm (În țările românești) Răzeș însărcinat cu execuțiile și cu încasarea birurilor. 10 sm (În țările românești) Vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. 11 sm (Mun) Ciocoi.

mazilesc, ~ească [At: (a. 1741) URICARIUL, II, 29/20 / Pl: ~ești / E: mazil + -esc] 1 a Care aparține mazililor. 2 a Care se referă la mazili. 3 sma (Reg) Dans popular în ritm de brâu. 4 sfa Melodie după care se execută mazilescul (3).

MAZIL, mazili, s. m. (Ieșit din uz) 1. Membru al unui rang inferior al boierimii format din boierii rămași fără slujbă și din urmașii acestora, sărăciți cu timpul. Cînd patria era în primejdie, se ridicau mazilii și breslașii. BĂLCESCU, O. I 121. Și l-au pus [la bir] ca pe-un mazil. ALECSANDRI, P. P. 275. Dușmanii mi-l pun la bir, Și nu-l pun ca p-un copil, Ci mi-l pun ca p-un mazil. TEODORESCU, P. P. 325. ◊ (Adjectival) Gloata boierilor mazili și boiernașilor. ODOBESCU, S. I 73. ♦ Domnitor sau înalt demnitar scos din funcție, destituit. Îi dete pecetea împărătească în mîini, spuindu-i că el e mazil. BĂLCESCU, O. II 77. 2. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcții. (Atestat în forma mazîl) Călărimea sărdarului de mazîli, care se alcătuia din toți boierii ieșiți din slujbă. BĂLCESCU, O. I 14. 3. Om însărcinat cu strîngerea birurilor; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. Vătămanul și cîțiva nespălați de mazili se purtau printre oameni de colo pînă colo. CREANGĂ, A. 8. Știa că răzeșii din Gîsca îs cam ai dracului, mai ales că Ciopîrlă era și mazil. CONTEMPORANUL, XV 299. – Variantă: mazîl (IBRĂILEANU, S. 16) s. m.

MAZÎL s. m. v. mazil.

MAZÎL s. m. v. mazil.

MAZIL ~i m. ist. 1) Demnitar sau mare demnitar destituit din funcție. 2) Boier mic (fără funcție publică). 3) Cavalerist dintr-o unitate militară constituită din boieri scoși din funcții publice. 4) Slujbaș însărcinat cu strângerea birurilor. /<turc. mazul

MAZIL s.m. 1. (Mold.) Demnitar turc din Imperiul Otoman sau domn din Țările Românești destituit. Și s-au dus cu toată casa lui de iznoavă la Țarigrad, mazil la poartă. PSEUDO-COSTIN. Iară mazîl tot au rămas, că apucasă împărăția de pusesă pre Ilieșu domnu. NECULCE; cf. N. COSTIN; GHEORGACHI; H 1779², 84^v. 2. (Mold., ȚR) Mic boier de țară. A: Mazilii și mănăstirile să-și stăpînească ocinele. NECULCE. B: (Adjectival) Au început a strînge pre o seamă de boiari manzîli, la mitropolie. R. POPESCU. 3. (Mold.) Răzeș însărcinat cu execuțiile și cu încasarea birurilor. Unii dzice că i-au pirît mazîlii. NECULCE. Variante: manzîl (R. POPESCU). Etimologie: tc. mazul. Cf. ngr. manzilis. Vezi și mazili, mazilie, mazilime, mazilit.

mazil a. și m. 1. Domn destituit; 2. boier scos din slujbă și supus la dări: gloata boierilor mazili și a boierinașilor OD.; 3. clasă de contribuabili cari se trăgeau din boierii aflați în neactivitate de serviciu (formând boierimea dela țară): au pus la bir ca pe un mazil POP.; 4. corp de călărime moldovenească alcătuit de toți boierii ieșiți din slujbă sub comanda Serdarului de mazili; 5. un fel de vătășei în slujba boierilor, plătiți din banii birului: cu paznicul, vătămanul și câțiva nespălați de mazili CR. [Turc. mazul, destituit].

mazíl și mazîl m., pl. lĭ (turc. mazul, d. ar. ma’zul, care vine d. ’azl, destituire, ngr. mazilis și mazúlis). Vechĭ. Destituit (vorbind de domnĭ, boĭerĭ și prelațĭ). Boĭer scos din funcțiune și supus biruluĭ. (De la Grigore Ghica, boĭeriĭ s’aŭ împărțit în marĭ saŭ velițĭ [haleá], neamurĭ saŭ titularĭ [paĭa] și mazilĭ, adică boĭerinașĭ de clasa a treĭa, care aŭ fost scutițĭ de vinăricĭ și de dijmărit (Fotino, 2, 155, la Șăin.). Ostaș din corpu de călărime compus din boĭeriĭ ĭeșițĭ din funcțiune și pușĭ supt comanda serdaruluĭ de mazilĭ. (În Munt. și manzîl). Maĭ pe urmă. Urmaș al boĭerilor mazilĭ supus unuĭ bir îndoit, dar nu în cislă cu țăraniĭ, și scutit de beilicurĭ și havalele. Un fel de vătăjel boĭeresc plătit din baniĭ biruluĭ: vornicu cu paznicu, vătămanu și cîțĭ-va nespălațĭ de mazilĭ (Cr.).

2) mazilésc v. tr. (d. mazil). Vechĭ. Azĭ fam. și iron. Destituĭ, revoc.

mazili (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilesc, 3 sg. mazilește, imperf. 1 mazileam; conj. prez. 1 sg. să mazilesc, 3 să mazilească

mazili (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilesc, imperf. 3 sg. mazilea; conj. prez. 3 să mazilească

mazili vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilesc, imperf. 3 sg. mazilea; conj. prez. 3 sg. și pl. mazilească

mazil s. m., pl. mazili

mazil s. m., pl. mazili

mazil s. m., pl. mazili

MAZILI vb. (POL., IST.) a detrona, (înv. și pop.) a surpa. (Domnitorul a fost ~.)

MAZILI vb. v. demite, destitui, îndepărta, scoate.

MAZILI vb. a detrona, (înv. și pop.) a surpa. (Domnitorul a fost ~.)

mazili vb. v. DEMITE. DESTITUI. ÎNDEPĂRTA. SCOATE.

mazil (mazili), s. m. – 1. (Înv.) Destituit, dat afară din funcție sau serviciu. Se spunea despre principii destituiți de sultan, ca și despre demnitarii concediați; acestia din urmă formau o clasă aparte, de boieri supuși unui regim special de dări. – 2. Boier. – Var. (Mold.) mazîl. Tc. mazul, din arab. ma’zul (Șeineanu, II, 253; Roesler 598; Lokotsch 1450). Sec. XVII. – Der. mazilesc, adj. (nobil); mazili, vb. (a destitui, a da afară; a expulza); mazilie, s. f. (destituire, exil); mazilime, s. f. (reuniune de mazili). Rus. de S. mazil „proprietar”, pe care Vasmer, II, 88 îl consideră de origine mai puțin clară, provine din rom.

mazili, mazilesc v. t. a demite (pe cineva) dintr-o funcție; a muta disciplinar

MAZILI vb. IV. 1. T r a n z. A scoate din scaun, a detrona (pe un domnitor, pe un patriarh etc.) ; a îndepărta din boierie sau din slujbă (pe un boier). Acum nu pot ca să mazilească pre unul dintre dînșii. HERODOT (1 645), 404, cf. 392. Iar fiind așa blînd, l-au mazilit de împărăție și au pus în locul lui pre frate-său (cca 1650). GCR I, 149/34. Și au domnit ani 8 și l-au mazilit turcii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 182/29, cf. 110/12. Într-acest an fiind logofăt-mare Iordache Krețulescul, l-au mazălit măria sa și au pus logofăt-mare pre Matei Fâlcoianul. R. POPESCU, ap. MAG. IST. IV, 128/14. Le era frică de turci. . . să nu le găsească vreo pricină, să-i mazălească. IST. Ț. R. 37. Bine ai nemerit, măria ta, de nu te-ai grăbit să-l mazilești pre acel domn harnic. NECULCE, L. 19, cf. 25, 134. Fusăși mazilit de ai săi însuși supuși la anul 1680. IST. CAROL XII, 23^v/24. Pre Iracleoma după șase luni l-au măzălit senatul. ȘINCAI, HR. I, 126/2. Și domnind și atunci numai 13 zile. . . I-au mazălit. ZILOT, CRON. 65. Voiți să mă maziliți, ca să puneți în locul meu pe vreunul dintre Șuți? FILIMON, O. I, 171. Cîți domni cu alai am purtat, cînd se suia pe scaun, și după șepte ani, hait – maziliți! ALECSANDRI, T. 47. Adevărul graiurilor sale îl hotărî să mazilească pe Alexandru vodă. ISPIRESCU, M. V. 9. Săpase acolo prin bani pe fratele său, și hotărîse pe turci să-l mazilească pe acesta. XENOPOL, I. R. V, 12, cf. 125. El își trimise la țarigrad „demisia”, adică rugămintea de-a fi mazilit. C. GANE, TR. V. 125. Îi pun în sarcină niște cărți, pe care Duca le-ar fi scris lor, într-o vreme cînd împărăția i-a retras încrederea, mazilindu-l. SADOVEANU, O. X, 298. Adevăr e c-ai chitit, Pîn-a nu fi mazilit, Să desparți a ta domnie De a noastră-mpârâție? ALECSANDRI, P. P. 210. (Refl. pas.) În scurtă vreme dup-acie să mazili și vizirul Boltagiul de la Poartă. NECULCE, L. 180. Acesta mazilindu-se prin intrigile lui Brîncoveanu. . . , se trase la Constantinopol. NEGRUZZI, S. II, 140. Am auzit că s-a mazilit ispravnicul de Teleorman. FILIMON, O. I, 168. ◊ (Familiar, glumeț) Cu siguranță că ai să fii mazilit. Te sfătuiesc să lași orice ambiție la o parte, să te înapoiezi numaidecît și să-ți ceri iertare, ULIERU, C. 98. E mai de oaie cu șeful: îl mazilesc, să știi că-l mazilesc. DAVIDOGLU, M. 78. (Refl. pas.) Într-o bună dimineață el se trezi dat afară și – ca toți funcționarii români ce se mazilesc – Manolaș se făcu advocat. I. NEGRUZZI, S. I, 355. ♦ F i g. A alunga, a îndepărta. Tu cați să mă mazilești din inima copilei. ALECSANDRI, T. 1 233. 2. R e f l. (Prin Munt., Olt.) A se îmbogăți, a se boieri, a se ciocoi; a deveni mofturos. Cf.RĂDULESCU-CODIN, CIAUȘANU, GL., TOMESCU, GL. - Prez. ind.: mazilesc. – V. mazil.

MANZÍL adj., s. m. v. mazil.

MAZÍL adj., s. m. I. 1. Adj. (Adesea substantivat) (Demnitar turc din Imperiul otoman sau domn din țările românești) scos din slujbă, destituit; s p e c. (boier) care nu are slujbă de stat. Dimarit fiind mazil, și Leftihid stînd împărat, trimisă Leftihid pre sluga sa la Dimarit, întrebîndu-l. HERODOT (1 645), 332. Și s-au dus cu toată casa lui de iznoavă la țarigrad, mazil la Poartă. N. COSTIN, LET. II, 9/14, cf. 88/24. Aștepta acel sol să vază pre Aron Vodă, sosit mai curund mazil în țarigrad. id. L. 568. Iară mazîl tot au rămas, că apucasă împărăția de pusesă pre Ilieșu domnu. NECULCE, L. 38, cf. 172, GHEORGACHI, CER. (1 762), 224. Au început a strînge pre o seamă de boiari manzîli, la mitropolie (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 50/15. Au fost rămas la mare scâpăciune atît domnii mazili, cît și bezedelele și capichihaiele și alți boieri mulți (sfîrșitul sec. XVIII). GCR II, 102/13. Tot întru acesta an se afla și mazilul Ioann Moghila la Gavriil Betlen, prințul Ardealului. ȘINCAI, HR. III, 16/30. Domnii să nu se facă mazili mai-naintea vremii de șapte ani (cca 1802). ap. TDRG. Dete lui Méhemet Satîrgi Pașa pecetea împărătească în mîini, spunîndu-i că e mazil. BĂLCESCU, ap. ȘIO II₁, 253. Gloata boierilor mazili și boiernașilor. ODOBESCU, S. I, 73. Sultanul declară pe Ioan Vodă de mazil, și dă steag de domnie lui Petru Șchiopul. XENOPOL, I. R. V, 98. Antonie Vodă Ruset e mazil la Țarigrad. SADOVEANU, O. X, 57. 2. S. m. Persoană care aparținea unui corp de cavalerie alcătuit din boierii rămași fără funcție. Căpitanii de mazili ce s-au obicinuit a se face de la o vreme. . . să lipsască (a. 1799). URICARIUL, IV, 74/25. Călârimea sârdarului de mazili, care se alcătuia de toți boierii ieșiți din slujbă. BĂLCESCU, M. V. 592. II. S. m. (În orînduirea feudală din țările românești) 1. Mic boier de țară (v. r ă z e ș), descendent al unei familii boierești de rangul al doilea. Au jăluit ceastă săracă de fâmeaie, anume Ilina, care au fost a Predii mazîlul (a.1 692). BUL. COM. IST. V, 220. Mazilii și mănăstirile să-și stăpînească ocinele. NECULCE, L. 212. Auzirăm că. . . s-au trimis salahori și bumbașiri, mazili, boierănași, ca să dreagă drumul Coziii (a. 1 808). IORGA, S. D. VIII, 44. Mazilii și ruptașii întru hotârîrea poturilor slujbei a fi aceștia întru osebire de ceilalți locuitori (a. 1814). URICARIUL, L, 218/31. Sînt în țară și nobili moșneni și mazili, ce corespund pe deplin cu boierii noștri olteni. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 18. Cînd patria era în primejdie, se ridicau mazilii și breslașii. . . ca să apere patria amerințatâ. BĂLCESCU, M. V. 648. Toate aceste vechi rămășițe a gloriei strămoșești. . . le vizitam călăuzit de un bătrîn mazil din Cotnari. NEGRUZZI, S. I, 184. Să faceți cunoscut tuturor boierilor hale și mazili că eu am lăsat scaunul domniei. FILIMON, O. I, 246. Venitul cutielor sătești se alcătuia din zeciuiala birnicilor, din zeciuiala meseriașilor dezrobiți, din zeciuiala mazililor, a ruptașilor și a ruptelor visteriei. I. IONESCU, D. 101. Alte documente aduc ca marturi fără titluri persoane arătate ca feciori de boieri de țară, adecă mazili. XENOPOL, I. R. III, 169. Mazilii, adecă răzășii ce se coboriau din boieri, nu plăteau cislă, ci erau impuși la dări personale. id. ib. 216. Constantin Mavrocordat se gîndi atunci la mazili, la neamurile sărăcite ale boierilor, care nu mai puteau ajunge la boierie. IORGA, C.I. II, 166, cf. I. BRĂESCU, M. 68. Pe lîngă soli. . . au năvălit și prea mulți boieri și mazili, cărora iarăși le-am dat gazde și cuhnii. SADOVEANU, O. X, 357. Urmașii boierilor de rangul al doilea se numeau mazili și plăteau un impozit special. OȚETEA, T. V. 58. Dușmanii l-au pus la bir! Nu l-au pus ca pe-un copil, Și l-au pus ca pe-un mazil. ALECSANDRI, P. P. 275, cf. TEODORESCU, P. P. 325, MAT. FOLK. 155, VÎRCOL V. 63. ◊ (Adjectival) M-am milostivit domnia-mea de iarăși am hotărît ca cei ce să vor alege că sînt vechi neam de boiernași mazili, să nu plătească dijmărit și vinârici (a. 1754). BUL. COM. IST. V, 251. 2. Răzeș însărcinat cu execuțiile și cu încasarea birurilor (CREANGĂ, GL.) ; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului (ȘIO II_1; 254). Unii dzice că i-au pîrît mazîlii, că, cînd au pus banii steagului, i-ar hi încărcat pe unii cu năpaste. NECULCE, L. 195. Datori să fie ispravnicii... a rîndui la fieștecare ocol cîte un mazîl zapciu, ca să îndemne pe toți locuitorii ținutului să are și să samene cît de mult (a. 1 794). URICARIUL, IV, 50/19. Vornicul Nic-a Petricâi, cu paznicul, vătămanul și cîțiva nespălați de mazili, se purtau pintre oameni, de colo pînă colo. CREANGĂ, A. 8. Știa că răzeșii din Gîsca îs cam ai dracului, mai ales că Ciopîrlă era și mazil. CONTEMPORANUL, IV, 299, cf. 300. Din sat venise primarul. . . cu vreo cîțiva fruntași. . . mazilii Ștefan și Nae Rursuc. XENOPOL, ap. TDRG. Roierii cei mai mici Să râmîie calici,. . . Iară mazilii sâ-i tragă cînii, încă si mitele Să le roază opincile. POP., ap. GCR II, 319. ♦ (Prin vestul Munt.) Om îmbogățit, ciocoi. TOMESCU, GL. .Pl.: mazili. – Și: (învechit) manzíl adj., s. m. – Din tc. mazul. Cf. ngr. μανζίλης.