MAZIL, mazili, s. m. (Ieșit din uz) 1. Membru al unui rang inferior al boierimii format din boierii rămași fără slujbă și din urmașii acestora, sărăciți cu timpul. Cînd patria era în primejdie, se ridicau mazilii și breslașii. BĂLCESCU, O. I 121. Și l-au pus [la bir] ca pe-un mazil. ALECSANDRI, P. P. 275. Dușmanii mi-l pun la bir, Și nu-l pun ca p-un copil, Ci mi-l pun ca p-un mazil. TEODORESCU, P. P. 325. ◊ (Adjectival) Gloata boierilor mazili și boiernașilor. ODOBESCU, S. I 73. ♦ Domnitor sau înalt demnitar scos din funcție, destituit. Îi dete pecetea împărătească în mîini, spuindu-i că el e mazil. BĂLCESCU, O. II 77. 2. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcții. (Atestat în forma mazîl) Călărimea sărdarului de mazîli, care se alcătuia din toți boierii ieșiți din slujbă. BĂLCESCU, O. I 14. 3. Om însărcinat cu strîngerea birurilor; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. Vătămanul și cîțiva nespălați de mazili se purtau printre oameni de colo pînă colo. CREANGĂ, A. 8. Știa că răzeșii din Gîsca îs cam ai dracului, mai ales că Ciopîrlă era și mazil. CONTEMPORANUL, XV 299. – Variantă: mazîl (IBRĂILEANU, S. 16) s. m.